Această mișcare provoacă probleme de lichiditate băncilor și subminează capacitatea Kremlinului de a emite obligațiuni pentru a finanța conflictul din Ucraina, scrie „The Washington Post” (WP).
Aproape 3,4 miliarde de dolari (286,4 miliarde de ruble) au fost retrase în primele două săptămâni ale lunii august, pe lângă cele 7,3 miliarde de dolari retrase în iulie și peste 4,5 miliarde de dolari în iunie, potrivit datelor Băncii Centrale a Rusiei, potrivit News.ro.
Suma totală a retragerilor din acest an ar putea fi aproape dublă față de cea înregistrată în primul an al invaziei rusești pe scară largă din Ucraina, potrivit lui Taras Skvorțov, director executiv la Sberbank, cea mai mare instituție financiară de retail din Rusia.
Retragerile provoacă probleme de lichiditate, potrivit lui Skvorțov și unui fost înalt funcționar din domeniul finanțelor din Rusia, suprasolicitând un sector financiar deja pus la grea încercare de nivelurile crescânde ale creditelor neperformante, ca urmare a unui boom al creditării dirijat de guvern pentru a intensifica producția militară.
„Dronele zboară. Lucrurile ard. Nervozitatea crește. Iar oamenii încep să-și dea seama că trebuie să-și țină banii sub saltea și nu undeva în bănci, unde s-ar putea să nu-i mai primească înapoi”, a spus fostul oficial din domeniul finanțelor, care, la fel ca alții, a vorbit sub condiția anonimatului.
„Pentru unele bănci, aceasta este într-adevăr o problemă”, a spus fostul oficial. „Nu se așteptau la asta și au investit toți banii în altă parte, dar totuși oamenii vin și retrag jumătate de trilion de ruble pe lună”, arată el.
Aleksandra Prokopenko, fostă consilieră a Băncii Centrale a Rusiei, a afirmat că aceste retrageri reflectă o teamă tot mai profundă în rândul populației ruse.
„Înseamnă că oamenii nu au încredere în sistemul bancar rus sau în sistemul financiar rus”, a spus Prokopenko. „Toate acestea sunt o consecință a temerii că guvernul va lua măsuri împotriva sistemului bancar, că ar putea naționaliza depozitele”, explică ea. În opinia sa, o astfel de naționalizare este puțin probabilă. În schimb, nu exclude posibilitatea ca autoritățile să impună limite asupra retragerilor.
Ce s-a întâmplat la începutul războiului și ce se întâmplă acum
Suma totală retrasă în acest an depășește deja cei 24,7 miliarde de dolari (2 trilioane de ruble) retrași în primul an după invazia din februarie 2022.
În primele două săptămâni ale invaziei, 23 de miliarde de dolari au părăsit sistemul, iar băncile păreau să fie în pericol din cauza deponenților și a întreprinderilor care stăteau la coadă pentru a-și goli conturile, până când guvernul a stopat exodul impunând controale stricte asupra capitalului și majorând brusc ratele dobânzilor.
Acum, marile întreprinderi încearcă, de asemenea, să-și mute banii în afara sferei de influență a autorităților de reglementare ruse, pe măsură ce crește îngrijorarea cu privire la potențiale confiscări de active. Acest lucru agravează și mai mult problemele, a afirmat fostul oficial.
În total, peste 9,4 miliarde de dolari au fost transferați în afara Rusiei în al doilea trimestru al anului 2026, potrivit datelor Băncii Centrale.
„În fiecare lună se înregistrează un flux de ieșire (de capital) semnificativ”, a declarat Skvorțov pentru RBK Radio, un post de radio rus. „Dacă tendința continuă, lucrurile nu se vor îmbunătăți”, a adăugat el.
Retragerile de fonduri au subminat deja eforturile guvernului rus de a strânge bani pentru finanțarea războiului prin emiterea de obligațiuni de stat.
Luna trecută, Ministerul Finanțelor a fost nevoit să anuleze emisiunile de obligațiuni planificate, chiar dacă a devenit din ce în ce mai dependent de acestea ca mijloc de acoperire a unui deficit bugetar uriaș, pe fondul creșterii continue a cheltuielilor militare, în timp ce economia stagnează.
Skvorțov a declarat pentru RBK Radio că problemele de lichiditate ale băncilor înseamnă că multe dintre acestea nu pot aloca fonduri pentru a cumpăra obligațiuni de stat.
„Putin va confisca activele”
Având în vedere că deficitul bugetar pentru perioada ianuarie-iulie se ridică deja la 6,46 trilioane de ruble (76,1 miliarde de dolari) – depășind cu mult prognoza de 3,8 trilioane de ruble pentru întregul an – cresc temerile că Kremlinul ar putea confisca veniturile marilor întreprinderi pentru a-și finanța războiul.
„Dacă guvernul are nevoie de bani, Putin va recurge pur și simplu la confiscarea activelor. Nu-i pasă”, a spus un asociat al unui miliardar rus. „Și cred că în această direcție se îndreaptă lucrurile”, a adăugat el.
În plus, „există senzația că puterea politică nu mai este la fel de stabilă, iar aceasta este o perioadă în care este mai bine să nu fii prezent”, a spus fostul oficial din domeniul finanțelor.
Deja mai multe companii deținute de oligarhi ruși au fost vizate de guvern în cadrul unei campanii de naționalizare care, numai anul trecut, a dus la confiscarea unor active în valoare de 51,5 miliarde de dolari în favoarea statului, potrivit procurorilor ruși.
În iunie anul trecut, statul rus a confiscat active în valoare de 7,6 miliarde de dolari (550 de miliarde de ruble) de la Vadim Moșkovici, fondatorul Rosagro, unul dintre cele mai mari holdinguri agricole din Rusia, după ce oligarhul a fost reținut și acuzat de fraudă pe scară largă. A fost cea mai mare confiscare de active din Rusia de la începutul invaziei pe scară largă.
Printre cei care și-au pierdut activele în favoarea statului se numără și Dmitri Kamenscik, care deținea anterior aeroportul Domodedovo din Moscova, precum și Konstantin Strukov, care controla una dintre cele mai mari mine de aur din țară.
Trump oferă un respiro pentru Kremlin
Unii economiști susțin că eforturile Kremlinului de a direcționa creditele bancare către intensificarea producției militare sufocă economia civilă, mai ales pentru că ratele ridicate ale dobânzilor și inflația lasă băncilor și companiilor puține fonduri disponibile pentru investiții în sectoarele non-militare.
Economia rusă s-a blocat în prima jumătate a anului 2026, creșterea produsului intern brut scăzând la 0,3%, comparativ cu 1,2% în prima jumătate a anului 2025.
Deocamdată, însă, războiul administrației Trump cu Iranul a determinat o nouă creștere a prețurilor petrolului și i-a oferit Kremlinului o ușurare parțială în fața constrângerilor bugetare.
Veniturile statului rus din petrol și gaze au crescut cu 60% în iulie față de aceeași lună a anului precedent, pe fondul creșterii prețurilor globale la petrol, dar sunt încă cu 11% mai mici în perioada ianuarie-iulie față de aceeași perioadă a anului trecut.
Atacurile Ucrainei asupra rafinăriilor rusești de petrol, precum și asupra rețelei extinse de depozite aparținând Wildberries, cel mai mare retailer online din Rusia, afectează, de asemenea, profiturile miliardarilor ruși.
„Asta îi costă bani pe acești oameni. Trebuie să bage mâna în buzunar. Nu sunt obișnuiți să aibă toate aceste probleme”, a spus asociatul unui oligarh rus, referindu-se la cele mai bogate persoane din Rusia.
Ucraina a lovit peste 20 de depozite Wildberries de când a început să vizeze facilitățile companiei pe 18 iulie, într-un val de atacuri care, potrivit estimărilor unor economiști, a distrus mărfuri în valoare de peste 6 miliarde de dolari și a provocat daune de peste 3 miliarde de dolari infrastructurii Wildberries.
„Nu este un loc în care ai vrea să faci afaceri. Dacă poți să scoți bani din țară, o faci”, a mai spus asociatul.
„Toți cei care pot încearcă să scoată bani din țară, dar devine din ce în ce mai dificil să facă asta”, spune și un director de afaceri din Moscova.
Cum se pot scoate banii din Rusia
Un canal cheie pentru scoaterea banilor din Rusia, pe fondul restricțiilor guvernamentale tot mai severe privind transferurile mari de numerar în străinătate, implică deschiderea de conturi de brokeraj în țările vecine Kazahstan, Kârgâzstan și Armenia, potrivit directorului de afaceri din Moscova și fostului oficial din domeniul finanțelor. „De acolo, acești bani pot fi investiți în întreaga lume”, a spus fostul oficial din domeniul finanțelor.
Pe măsură ce cresc îngrijorările cu privire la costurile financiare tot mai mari ale războiului, mai mulți oficiali de rang înalt au avut intervenții publice rare în ultimele săptămâni.
Gherman Gref, directorul Sberbank, s-a abătut de la linia oficială la sfârșitul lunii iunie, declarând public că toată lumea dorește ca războiul să se încheie cât mai curând posibil.
Apoi, la începutul lunii august, influentul primar al Moscovei, Serghei Sobianin, s-a pronunțat împotriva apelurilor parlamentarilor cu poziții radicale de a orienta și mai mult economia către război. „Dacă nu există o economie a vieții pașnice în sine, nu vor exista impozite, nici venituri pentru populație, situația politică va fi complet diferită și, atunci, nu vom avea succes nici în război”, a declarat Sobianin pentru TASS, agenția de știri a statului. „Iar a distruge viața, a distruge economia civilă înseamnă a distruge țara însăși”, a punctat el.