Vot în Adunarea Generală a ONU pentru a cere încetarea războiului din Gaza în termen de 12 luni

62482939
Profimedia

Adunarea Generală a ONU se pronunţă miercuri asupra unui proiect de rezoluţie care cere încetarea ocupaţiei israeliene în teritoriile palestiniene în termen de 12 luni, un text a cărui aprobare probabilă a fost deja criticată dur de Israel.

Proiectul de rezoluţie, dezbătut de marţi de cele 193 de state membre ale ONU, urmează după opinia formulată în iulie de Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), care, examinând la cererea AG dosarul ocupaţiei israeliene începând din 1967, a conchis că 'prezenţa continuă a Israelului în Teritoriul palestinian ocupat este ilegală' şi că Israelul are 'obligaţia de a-i pune capăt (...) în cel mai scurt termen', transmite AFP.
Textul neconstrângător ce va fi supus la vot miercuri, la ora locală 11.00 (15.00 GMT), 'cere' ca Israelul 'să pună capăt fără întârziere prezenţei sale ilegale' în teritoriile palestiniene şi ca acest lucru să se producă 'în cel mult 12 luni după adoptarea acestei rezoluţii'. Primul proiect de rezoluţie dădea un termen de doar şase luni.

Textul 'cere' totodată retragerea forţelor israeliene din teritoriile palestiniene, stoparea noilor colonii, restituirea terenurilor şi proprietăţilor confiscate, posibilitatea revenirii palestinienilor strămutaţi.

Proiectul cheamă de asemenea statele membre să ia măsuri pentru a pune capăt importurilor venite din coloniile israeliene şi furnizării de arme către Israel dacă există motive 'rezonabile' de a crede că armele ar putea fi utilizate în teritoriile palestiniene. Textul mai cheamă la sancţionarea persoanelor care participă 'la menţinerea prezenţei ilegale a Israelului' în teritoriile ocupate.

Marţi, de la tribuna Adunării Generale, ambasadorul palestinian la ONU, Riyad Mansour, a îndemnat statele membre să 'aleagă partea bună a Istoriei' şi să susţină rezoluţia, prima prezentată în numele statului observator Palestina graţie unui drept obţinut recent.

Citește și
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”

'Câţi palestinieni mai trebuie să fie ucişi înainte ca o schimbare să se producă în sfârşit pentru a opri această lipsă de umanitate?', a întrebat el, cu câteva zile înainte de reuniunea anuală la nivel înalt a Adunării Generale, la care războiul din Gaza ar urma să domine discuţiile zecilor de şefi de stat şi de guvern aşteptaţi.

În vreme ce Consiliul de Securitate al ONU este paralizat în acest dosar din cauza utilizării repetate a dreptului de veto de către SUA pentru a-şi proteja aliatul israelian, Adunarea Generală îşi aduce cu regularitate sprijinul în favoarea palestinienilor.

În mai, AG a adus un sprijin masiv (143 voturi pentru, 9 împotrivă şi 23 abţineri), dar simbolic pentru aderarea deplină a palestinienilor la ONU, blocată de SUA.

Chiar dacă rezoluţiile AG nu au caracter constrângător, Israelul a criticat dur noul proiect de rezoluţie.

'Cei care contribuie la acest circ nu sunt doar spectatori', ci 'colaboratori. Fiecare vot în sprijinul acestui circ alimentează violenţa şi îi încurajează pe cei care resping pacea', a declarat ambasadorul israelian Danny Danon, calificând demersul palestinian ca 'terorism diplomatic'.

La rândul său, ambasadoarea americană Linda Thomas-Greenfield a denunţat 'limbajul incendiar' al unei 'rezoluţii parţiale' care nu face să avanseze soluţia cu două state şi nu spune că 'Hamas, o organizaţie teroristă, are puterea în Gaza'.

Atacul întreprins de Hamas la 7 octombrie 2023 în Israel a dus la moartea a 1.205 de persoane, în majoritate civili, conform unui bilanţ alcătuit de AFP pe baza cifrelor oficiale israeliene şi care include ostaticii ucişi în captivitate.

Represaliile israeliene în enclava palestiniană au făcut 41.000 de morţi, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, şi au provocat un dezastru umanitar.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”

CEO-ul companiei BlackRock, Larry Fink, avertizează participanții la summitul anual al Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveția) cu privire la pierderea încrederii publicului în capitalism.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.

Doi influenceri au vrut să plătească cu „postări pe Instagram” consumația de la un restaurant. Reacția patronului | VIDEO
Doi influenceri au vrut să plătească cu „postări pe Instagram” consumația de la un restaurant. Reacția patronului | VIDEO

Doi influenceri au vrut să profite de celebritatea lor online și să plătească prin postări pe Instagram mâncarea consumată la un restaurant chinezesc din Barcelona.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.