Virusologii europeni, despre pandemia de COVID-19: "Este clar că suntem în al doilea val"

×
Publicitate

"Este clar că suntem în al doilea val al pandemiei", spun virusologii europeni, invocând numărul de infectări în creștere, din Belgia ori Franța, până în Danemarca ori Regatul Britanic.

Peste Ocean, Statele Unite sunt pe punctul de a depăși pragul de cinci milioane de infectări. Peste 161 de mii de americani, au murit din cauza coronavirusului. Cu toate acestea, președintele Trump susține că țara merge în direcţia bună, iar "virusul o să dispară de la sine".

Pentru prima dată din aprilie încoace, preşedintele Donald Trump a participat la o reuniune a grupului de lucru care coordonează eforturile de combatere a pandemiei. În fața reporterilor, liderul de la Casa Albă a insistat că situaţia e sub control.

Donald Trump, președintele SUA: "Mulțumită îmbunătățirii substanțiale a tratamentelor și cunoștințelor pe care le-am adunat despre boală în sine, creșterea recentă a cazurilor nu a fost însoțită și de o creștere semnificativă a deceselor".

E adevărat că, în comparaţie cu aprilie, sunt mai puţine decese în fiecare zi. Dar numai în ultima lună rata zilnică aproape s-a dublat - de la peste 540, la mai bine de 1.000. Numărul de victime e în creştere în cel puţin 22 de state. Experţii nu ezită să spună răspicat adevărul.

În Los Angeles, 60% dintre noii infectaţi fac parte din grupa de vârsta 18-49 de ani.

La intrarea în New York, autorităţile au instalat filtre care verifică la întâmplare şoferii pentru că nu cumva să fie veniţi din state aflate în zona roşie.

Şi în Europa, numărul infectărilor este în creștere, din Spania până în Germania. Berlinul a raportat astăzi 1045 de noi îmbolnăviri, cele mai multe din ultimele 3 luni, Varşovia -are pentru prima dată peste 700 de teste pozitive într-o zi, iar Parisul - 1.700. Centrele de testare din Franţa sunt depăşite de solicitări.

Obligația purtării măştilor creează haos în unele zone din Franţa. De pildă, pe un bulevard din Lille, aflat în competența unor administrații municipale diferite, portul măștii este obligatoriu doar pe un trotuar, nu şi pe celălalt.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62140870
Imagini din satelit înainte și după explozia uriașă din Beirut. Sunt 137 de morți și 5.000 de răniți
Cel puţin 137 de morți, 5.000 de răniți, dar și zeci de dispăruți. Așa arată, la această oră, bilanțul catastrofei care a lovit capitala Libanului marți seara.
62140611
Guvernul libanez se teme de o creştere a cazurilor de COVID-19 la Beirut. Tratamentele în spitale, suspendate
Guvernul libanez se teme că dezastrul declanşat de exploziile de marţi din portul din Beirut şi urgenţa sanitară pe care le-au provocat ar putea duce la o creştere a cazurilor de COVID-19 în capitală, informează joi EFE.
62140831
Singurul continent fără niciun caz de Covid-19. Cum a fost posibil
Antarctica este singurul continent pe care noul coronavirus nu a ajuns, iar cercetătorii care se pregătesc să pornească spre bazele de cercetare de pe continentul austral doresc să se asigure că nu vor duce cu ei acest virus.