Viktor Orban face apel la o nouă strategie a UE în Ucraina după victoria lui Donald Trump. „Există îndoieli serioase”

62483385
Shutterstock

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a făcut miercuri apel la o nouă strategie a UE cu privire la Ucraina în urma victoriei lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din SUA, relatează DPA.

 

 

Dat fiind că Trump ar putea întrerupe ajutorul SUA acordat Kievului pentru a se apăra de Rusia, apare întrebarea dacă Europa va fi capabilă să-şi asume singură sprijinul financiar şi militar pentru Ucraina, a declarat Orban la un summit al ţărilor vorbitoare de limbă turcă în capitala kârgâză Bişkek.

„Există îndoieli serioase în acest sens, astfel încât este nevoie de o nouă strategie europeană", a declarat Orban, potrivit agenţiei de presă ungare de stat MTI.

Un summit informal al UE este preconizat pentru vineri la Budapesta, după o reuniune, joi, a Comunităţii Politice Europene (CPE). Rezultatul alegerilor din SUA şi implicaţiile acestuia vor fi probabil printre subiectele dominante.

Ungaria deţine în prezent preşedinţia prin rotaţie a UE pentru o durată de şase luni.

Într-o înregistrare video pe Facebook, Viktor Orban a calificat victoria lui Donald Trump drept "strălucită" şi a spus că aceasta va "aduce speranţă de pace în lume".

Premierul Ungariei menţine o relaţie bună atât cu Donald Trump, cât şi cu preşedintele rus Vladimir Putin, vizat de un mandat de arestare din partea Curţii Penale Internaţionale pentru suspiciuni de "deportare ilegală de copii ucraineni" în Rusia.

În cadrul UE, prim-ministrul ungar este consider un "outsider" din cauza poziţiei sale proruse şi a subminării democraţiei şi a statului de drept în propria sa ţară.

El susţine fără prea multă convingere sancţiunile UE împotriva Moscovei şi a ameninţat cu veto în mod repetat rezoluţiile cu sancţiuni ale blocului comunitar împotriva Rusiei.

În plus, Orban este un adversar ferm al livrărilor de arme către Ucraina, fără de care această ţară ar fi lipsită de apărare în faţa agresiunii Rusiei.

Într-un cuvânt, Viktor Orban se prezintă ca un "om al păcii", notează DPA. În opinia experţilor, un plan de pace luat în considerare de Orban ar fi în întregime pe placul lui Putin şi ar însemna capitularea Ucrainei.

În cadrul Organizaţiei Statelor Turcice (Consiliu Turcic), Ungaria are statut de observator. Deşi maghiara nu este o limbă turcică, Viktor Orban caută legături strânse cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care domină această organizaţie, şi cu autocraţiile din Asia Centrală, care fac parte din aceasta, comentează agenţia de presă citată.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62399293
Amenințarea ireală cu moartea transmisă de Dmitri Medvedev lui Donald Trump: ”Vei sfârși precum Kennedy”

Dmitri Medvedev l-a amenințat cu moartea pe Donald Trump, spunând ca dacă republicanul reales președinte al SUA va încerca să oprească războiul din Ucraina va ”sfârși precum Kennedy”.

62450829
Demi Moore: SUA sunt „construite pe puritani, fanatici religioşi şi criminali”

Actriţa Demi Moore spune că SUA sunt „construite pe puritani, fanatici religioşi şi criminali” şi că „se vede la fel de mult în alegerile noastre de acum”, scrie The Guardian.

62496462
Un contribuabil a primit 1.700 de scrisori de la Fisc. I le-au lăsat la ușă în 10 cutii

Un contribuabil german a primit 1.700 de scrisori de la administraţia fiscală, expediate la pachet prin poştă, din cauza unei erori tehnice provocată de trecerea la ora de iarnă, au anunţat miercuri autorităţile regionale, informează AFP.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Primul ministru care a obținut aviz favorabil în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.