VIDEO. Talibanii au început „execuțiile din casă în casă”, după retragerea americanilor. Afganii sunt îngroziți

62208633
Profimedia

Un videoclip și un clip audio confirmă faptul că talibanii au început „execuțiile din casă în casă” după retragerea militarilor americani.

Un bărbat afgan care lucra pe teren cu americanii a trimis către FoxNews un clip audio în care se aud focuri de arme.

„Cred că este un conflict între talibani, habar nu am unde mă aflu. Aud de peste tot focuri de arme. Nu am nici cea mai mică idee cum să plec”, spune bărbatul în înregistrarea făcută chiar după decolarea militarilor americani.

AUDIO AICI.

Militanții talibani efectuau „execuții din casă în casă” la Kabul, după retragerea SUA, potrivit unei surse FoxNews din Statele Unite.

 

Un raport al publicației Politico a dezvăluit faptul că oficialii SUA din Kabul au dat talibanilor o listă cu cetățenii americani, deținătorii de cărți verzi, dar și cu aliații afgani pentru a le acorda intrarea acestora în aeroport.

Joe Biden nu a negat această informație. „Ar fi putut exista o astfel de listă”, a declarat președintele american.

„Practic au pus toți acei afgani pe o listă a morții”, a spus un oficial al Apărării pentru Politico.

La câteva ore după plecarea militarilor americani, talibanii au sărbătorit retragerea acestora.

„Ultimul soldat american a plecat din aeroportul din Kabul în jurul orei 9pm, ora Afganistanului, iar țara noastră a obținut independență deplină”, este mesajul postat de un taliban pe Twitter.

Un general de armată pensionar, Vincent Boles, a transmis că talibanii nu ar trebui să se simtă prea confortabil.

„Ai grijă ce-ți dorești. Acum trebuie să arate că pot guverna un popor care este cu totul diferit față de cum era atunci când au pierdut puterea. Vor merge talibanii spre viitor sau vor trage Afganistanul în trecut? Răspunul îl găsim în comportamentul lor...”, spune acesta.

Un fost traducător al unui oficial din armata americană a declarat, miercurea trecută, că talibanii au început să execute aliații SUA în public, în provinciile îndepărtate de Kabul.

„Nu fac lucruri foarte grave acum în Kabul pentru că toată atenția este concentrată acolo, dar deja au început execuțiile publice în alte provincii unde media nu poate ajunge”, a spus traducătorul.

Președintele Joe Biden și-a încălcat promisiunea conform căreia forțele SUA ar fi trebuit să stea în Afganistan până când ultimul american părăsea țara.

Ce salarii au în prezent primarii din România și ce pensii speciale ar putea să primească


„Nu am reușit să-i scoatem pe toți din țară”, a transmis Kenneth F. McKenzie Jr., comandantul Comandamentului Central al SUA, luni seară.

Pe 18 august, președintele american spunea că are în plan să scoată în Afganistan atât americanii, cât și aliații afgani împreună cu familiile lor.

„Asta facem acum. Pe acest drum suntem. Și cred că vom reuși. Dacă mai răman cetățeni americani, vom sta acolo până îi vom scoate”, spunea Biden.

Cu toate acestea, un înalt oficial al Departamentului de Stat a declarat că un număr mic de americani au rămas în Afganistan, și anume aproximativ 250.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62210555
Ultima dorință a unui condamnat la moarte. Bărbatul a ucis cu brutalitate un vânzător, în timpul unui jaf

Un deținut condamnat la moarte, urmând să fie executat în septembrie, a intentat un proces împotriva închisorii, cerând ca un pastor să fie lăsat să pună mâna pe el în timpul executării sale.

62210550
Aeronave militare și sute de mii de arme au ajuns pe mâinile talibanilor după retragerea militarilor americani

Un total de 73 de aeronave, aproximativ 100 de vehicule și alt echipament au fost lăsate în urmă de militarii americani pe mâinile talibanilor, după retragerea din Afganistan.

62210509
Retragerea din Afganistan s-a încheiat. Cel mai lung război din istoria Americii, un eșec total

După 20 de ani armata americană a încheiat retragerea din Afganistan lăsându-i stăpâni pe talibani.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.