Talibanii sărbătoresc plecarea trupelor americane din Afganistan, sfârşitul unui război devastator de 20 de ani

×
Publicitate

După aproape 20 de ani de prezență, militarii americani au părăsit luni seară Afganistanul.

Ultima aeronavă SUA a decolat din Kabul în jurul orei 22.30, ora României.

A fost finalul oficial al războiului din Afganistan și al celei mai mari operațiuni de evacuare aeriană din istorie. Peste 123 de mii de oameni, afgani și străini, au părăsit orașul în ultimele două săptămâni.

Autoritățile americane au recunoscut, însă, că în Kabul au mai rămas câteva sute de cetățeni, dar evacuarea lor se va face pe cale diplomatică.

Plecarea americanilor a fost sărbătorită în stradă de militanții talibani.

Luptători talibani

Talibanii au sărbătorit cu focuri de armă... Potrivit Al Jazeera, purtătorul lor de cuvânt a anunțat, triumfător, că Afganistanul "și-a câștigat independența totală".

Talibanii au preluat controlul complet al aeroportului internațional din Kabul după decolarea ultimului avion militar american.

Unii au început să se roage, după ce au văzut că acolo nu se mai află picior de american.

talibani, Kabul, Afganistan

 

S-a încheiat cel mai lung conflict din istoria SUA

Cu un minut înainte de miezul nopții, în Kabul, ultimul avion american a părăsit aeroportul din capitala afgană. Așa s-a încheiat, după aproape 20 de ani, cel mai lung conflict din istoria Statelor Unite. Pe străzile din oraş, militanții talibani au sărbătorit momentul cu focuri de armă. Pentru ei, victoria a fost totală.

Operațiunea de evacuare a americanilor și a afganilor cu vize, care au lucrat alături de trupele occidentale în decursul celor 20 de ani de prezență NATO, a continuat până în ultima clipă. Talibanii au păstrat distanța în tot acest timp.

Comandant taliban: „Potrivit informațiilor, această pistă va fi capturată de talibani în această seară. Aeroportul e complet gol, americanii și-au luat toate aparatele de zbor, în aer e o dronă care le asigură securitatea. Se pare că e ultima zi a invaziei”.

Militarii americanii au ținut legătura cu talibanii și chiar i-au anunțat oficial că misiunea lor s-a încheiat.

Generalul Frank McKenzie, Comandamentul Central american: „Talibanii au fost foarte pragmatici și profesioniști. Unul dintre ultimele lucruri pe care le-a făcut generalul Donahue înainte să plece a fost să stea de vorbă cu comandantul taliban, să-l anunțe că plecăm, dar nu s-a pus problema să le predăm aeroportul”.

Potrivit Pentagonului, în ultimele 24 de ore, aproximativ 1.200 de oameni au fost scoși din Afghanistan. În urmă au mai rămas, însă, cetățeni americani. Aducerea lor acasă se va face pe cale diplomatică, spun oficialii de la Washington.

Generalul Frank McKenzie, Comandamentul Central american: „E o situație dificilă, dar vreau să subliniez un lucru: doar pentru că am plecat, asta nu înseamnă că americanii care sunt în Afganistan și vor să plece și afganii care vor să plece nu vor mai avea ocazia să facă asta”.

Acum, întreaga lume așteaptă să vadă ce vor face talibanii mai departe. Noul regim de la Kabul a dat asigurări în ultimele săptămâni că nu va începe o campanie de represalii împotriva susținătorilor fostei puteri.

Linda Thomas-Greenfield, ambasadorul SUA la ONU: „Afganistanul nu mai trebuie să devină niciodată un rai al terorismului. Și trebuie să ne asigurăm că Afganistanul respectă drepturile inalienabile ale poporului, inclusiv ale femeilor, adolescentelor și minorităților”.

Termentul limită, respectat de americani

 

Retragerea trupelor americane s-a încheiat cu un minut înaintea zilei de 31 august, termenul-limită la care președintele american Joe Biden nu a vrut să renunțe. În cele două săptămâni și o zi de la căderea Kabulului, peste 122.000 de oameni au fost evacuați din Afganistan. Misiunea a fost marcată, în ultimele zile, de atentatul terorist în care și-au pierdut viața aproape 170 de oameni, inclusiv 13 militari americani.

A fost un final haotic și sângeros al conflictului început în 2001, ca răspuns la atacurile teroriste de la World Trade Center și Pentagon, în care și-au pierdut viața aproape 3.000 de americani. În Afganistan au murit peste 3.500 de militari ai coaliției, între care 27 de români, și peste 170.000 de civili și militari afgani.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Ce soluție au găsit autoritățile dintr-un sat din estul Spaniei pentru a preveni incendiile de vegetație

Vara care se încheie a fost marcată de nenumărate incendii de vegetație izbucnite în sudul Europei, din Turcia până în Spania, dar și în multe alte țări ale lumii.

Astăzi se împlinesc 24 de ani de la moartea prințesei Diana

Astăzi se împlinesc 24 de ani de la moartea prințesei Diana. "Prințesa inimilor", așa cum au numit-o britanicii, a rămas în amintirea lor și a întregii lumi prin șarmul ei, eforturile filantropice și destinul tragic.

Un taliban filmat în timp ce stătea agățat de un elicopter american în zbor încerca să plaseze un steag pe o clădire

Un taliban a fost surprins în timp ce stătea agățat de un elicopter american, deasupra orașului Kandahar.

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

PSD merge la Cotroceni cu Sorin Grindeanu premier. Daniel Zamfir: „Guvern minoritar PSD sau un guvern în jurul PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, marţi, că PSD va merge la Cotroceni cu propunerea Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau un guvern în jurul PSD. Despre varianta unui premier independent, senatorul a precizat că s-a cam răsuflat.