Victorie decisiva a separatistilor catalani. Cum ar putea ramane Spania fara 7,5 milioane de locuitori si 19% din PIB

×
Publicitate

Separatistii catalani au castigat alegerile regionale din Spania. Formatiunile care sustin independenta au impreuna 72 de locuri dintre cele 135 ale legislativului din Catalonia, peste limita majoritatii absolute de 68 de locuri.

Ei le-au promis alegatorilor independenta acestei prospere regiuni din nord-estul Spaniei in rastimp de un an si jumatate. Madridul avertizeaza ca o astfel de initiativa este ilegala.

Totusi, presa de la Madrid interpreteaza altfel rezultatul si prefera sa scoata in evidentza faptul ca victoria a fost la limita, si doar prin formarea unei coalitii.

Mii de catalani s-au strans in centrul Barcelonei pentru a sarbatori victoria partidelor separatiste in scrutinul de ieri.

Barbat: "Cred ca de luni o sa vedem foarte multa teama la Madrid si mult curaj in Catalonia. Trebuie sa fim puternici si sa mergem mai departe. Nimic nu ne poate opri."

Imaginea luptei pro-independenta a devenit Artur Mas, presedintele regiunii autonome catalane. El a strans in jurul sau coalitia "Impreuna pentru da" - "Junts pel si", care nu a reusit totusi sa castige de una singura cele 68 de locuri necesare unei majoritate absolute in parlamentul regional. Voturile catalanilor au mers si catre o alta formatiune pro-independenta, de stanga, anticapitalista.

Artur Mas, candidatul coalitiei pentru independenta: "Sarbatorim o victorie dubla: a taberei pro-independenta si a democratiei!"

Guvernul de la Madrid a incercat in zadar sa ii convinga pe catalani sa respinga calea plina de necunoscute propusa de separatisti.

Mariano Rajoy, premierul Spaniei: "Cine va plati pensiile? Ce se va intampla cu drepturile voastre ca spanioli si europeni? Cei care va vorbesc despre independenta, de ce nu va explica toate acestea?"

In ultimii trei ani, tabara separatista a solicitat, in zadar, guvernului central de la Madrid un refrendum pentru autodeterminarea Cataloniei. Furios ca nu l-a obtinut, Artur Mas a reusit sa transforme aceste alegeri locale intr-un veritabil plebiscit.

In cazul unui "divort", Spania ar ramane fara regiunea sa cea mai industrializata; fara 7,5 milioane de locuitori, adica 16 la suta din populatie; fara 25 la suta din exporturi si 19 la suta din PIB. De asemenea, ar pierde 826 de kilometri de litoral la Mediterana.

alegeri Catalonia - GETTY

Partidul separatist CUP din cheama la "nesupunere": "De maine, legea poate si nu mai trebuie ascultata de catalani"

Partidul separatist catalan radical de stanga CUP (Candidatura Unitatii Populare) a chemat duminica la "nesupunere" dupa victoria taberei separatiste in alegerile regionale din Catalonia, informeaza AFP.

"Suveranitatea catalana a fost clara", a declarat liderul partidului Antonio Bańos la o intalnire cu militanti ai formatiunii sale, organizata intr-un cartier din Barcelona, Poblenou.

CUP este totusi foarte departe ideologic de Artur Mas, figura de frunte a Junts pel Si ( "Impreuna pentru da"), un conservator. CUP a anuntat in mod repetat ca va refuza sa-l investeasca presedinte. Printre altele, acest partid a cerut un "plan de urgenta sociala".

"De maine, legea poate si nu mai trebuie ascultata de catalani", a declarat Banos, chemand locuitorii regiunii la nesupunere, sa nu mai aplice "legile nedrepte pentru clasele sociale catalane".

"Trebuie ca toti catalanii sa poata avea toate cele trei mese pe zi", a mai declarat el, intr-o critica a politicilor de austeritate impuse de Madrid, dar si la adresa guvernului regional al lui Artur Mas.

"Astazi se naste republica", a mai spus el, aparand o "republica demna" si "inalienabila".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61722204
Incident la finalul vizitei in SUA a lui Papa Francisc. Ce s-a intamplat pe scarile avionului care l-a transportat acasa

Papa Francisc si-a incheiat vizita triumfala in Statele Unite cu o imensa adunare in aer liber. Sute de mii de oameni s-au strans de-a lungul unui bulevard, din Philadelphia, pentru a-l vedea pe Sfantul Parinte.

61722203
Un jurnalist AFP, agresat de soldati israelieni pentru ca filma incidentele cu palestinienii: "Si-a scos pistolul"

Soldatii israelieni au fost filmati in timp ce distrug camera de filmat a unui cameraman AFP. Cand s-a intors sa fotografieze resturile, acesta a fost pus la pamant si chiar lovit in fata.

61722148
Un schimb de spioni intre Rusia si Estonia a fost filmat. De ce Kremlinul a ales aceasta zi. VIDEO

Rusia si Estonia au facut un schimb de spioni exact ca in filmele cu agenti secreti.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.