Temeri privind o intervenție a armatei Chinei în Hong Kong. Imaginile surprinse de martori

62073109
Agerpres

În timp ce milioane de oameni protestează de luni bune, mai multe vehicule militare chineze au fost surprinse, joi, trecând granița în Hong Kong, lucru ce a stârnit îngrijorare.

Autoritățile chineze susțin că sunt mișcări obișnuite de trupe, însă au apărut temeri că ar putea urma o intervenție în forță împotriva manifestanților din Hong Kong.

În urma relatărilor martorilor despre acțiunile din primele ore ale zilei de joi, agenția de stat Xinhua a anunțat că armata efectuează o rotație de trupe și că este vorba doar de o rutină, potrivit The Guardian.

În cele două rotații anterioare, în 2017 și 2018, relatările presei de stat chineze au notat că numărul de trupe și echipamente nu s-a schimbat. Anul acesta însă, raportul nu include aceste detalii. Se estimează că există între 8.000 și 10.000 de soldați în garnizoană, de o parte și de alta a graniței.

Acește mișcări au loc înainte demonstrației masive împotriva guvernului programată pentru sâmbătă. Organizatorul a primit joi o înștiințare potrivit căreia poliția a interzis evenimentul.

La câteva ore după anunț, Jimmy Sham, coordonatorul protestului, a declarat că el împreună cu un prieten au fost atacați într-un restaurant de doi bărbați mascați. Sham nu a pățit nimic, însă cel care era cu el a fost rănit.

Un alt coordonator al grupului a adăugat că atacul ar fi avut scopul de a-i speria pe protestatari.

„Presupun că cine a atacat sau a angajat oameni să-l atace pe Jimmy vrea să sperie oamenii",
a spus ea. ”Dar nu cred că va funcționa. Oamenii din Hong Kong cunosc importanța unității. Cu cât vor fi mai mulți oameni, cu atât va fi mai sigur pentru toată lumea”, a mai spus aceasta.

Demonostrațiile organizate în această vară au atras sute de mii de locuitori din Hong Kong, inclusiv familii și vârstnici, în unele dintre cele mai mari manifestații văzute de la revenirea la guvernarea chineză, în 1997.

Acest atac nu este singurul. Tot mai multe au avut loc în ultima vreme împotriva protestatarilor, jurnaliștilor sau celor care militează pentru democrație. Săptămâna trecută trei persoane au fost înjunghiate în Hong Kong. De asemenea, mai mulți protestatari au fost atacați.

În ceea ce privește îngrijorarea cu privire la o posibilă criză în Hong Kong, Asociația Furnizorilor de Servicii de Internet din Hong Kong a declarat miercuri că guvernul local ar putea emite un ordin executiv pentru a bloca, selectiv, site-uri web sau aplicații.

Protestele din Hong Kong au început în 9 iunie după adoptarea unei legi care ar fi permis extrădarea pe scară largă către China continentală. Ulterior, actul normativ a fost suspendat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Un cunoscut cineast, închis din cauza unui mesaj postat pe Facebook. Ce a scris

O curte de justiţie din Myanman a condamnat, joi, la un an de închisoare şi muncă silnică un cineast care a criticat armata prin mesaje publicate pe Facebook. informează Reuters.

Conte va forma un nou Guvern. Este susținut de social-democrați și Mișcarea 5 Stele

Premierul italian demisionar, Giuseppe Conte, a acceptat joi să formeze un nou guvern, susţinut de o inedită majoritate care-i reuneşte pe social-democraţi şi Mişcarea 5 Stele, afirmând că vrea o ţară "mai justă, mai competitivă şi mai incluzivă"

Rusia simulează debarcarea pe o plajă la Marea Neagră. Rolul României în planul Moscovei

Peste 2.000 de militari ruşi vor participa la un exerciţiu de debarcare pe o plajă din Crimeea, care pare a sugera un plan mai amplu al Kremlinului la Marea Neagră.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.