Varșovia nu cedează în privința reformei judiciare, în ciuda infringementului impus de CE

61963487
Getty

Conservatorii aflaţi la putere la Varşovia se pregătesc să-şi pună în aplicare marţi controversatele reforme judiciare, fără să dea niciun semn de flexibilizare, în pofida procedurii de infringement lansată în ajun de CE. 

Manifestaţii de sprijin pentru judecătorii care contestă această reformă sunt aşteptate marţi seara şi miercuri dimineaţa în faţa sediului Curţii Supreme din Varşovia, potrivit Agerpres.

Comisia Europeană a trimis luni o "scrisoare de notificare" a autorităţilor poloneze la care Polonia are termen de o lună pentru a răspunde, prima etapă a unei proceduri care poate duce în final până la Curtea de Justiţie a UE (CJUE) şi la eventuale sancţiuni financiare.

În această marţi intră în vigoare reforma Curţii Supreme, care permite pensionarea din oficiu a peste o treime din judecătorii Curţii (27 din 72) ale căror vârste depăşesc 65 de ani.

Vârsta de pensionare a judecătorilor a fost coborâtă cu cinci ani de conservatori cu scopul afişat de a îndepărta magistraţii care şi-au început cariera înainte de căderea comunismului.

În aceeaşi zi, preşedintele Andrzej Duda ar urma să-i comunice şefei Curţii Supreme, Malgorzata Gersdorf, ea însăşi având vârsta de pensionare, data la care ar urma să plece din post, conform declaraţiei făcute luni de o colaboratoare apropiată a şefului statului polonez, jurista Anna Surowka-Pasek.

Malgorzata Gersdorf ar urma să fie înlocuită provizoriu de către un judecător de la Curtea Supremă ales de şeful statului, în aşteptarea alegerii succesorului acesteia.

Or, Gersdorf refuză să se retragă, invocând un pasaj din Constituţie, care stabileşte durata mandatului său la şase ani, ceea ce ar situa plecarea sa la orizontul anului 2020.

Pentru conservatorii aflaţi la putere, reforma Curţii Supreme face parte dintr-un efort indispensabil pentru a sparge o castă de judecători pe care ei o consideră coruptă şi descendentă din predecesorii săi comunişti.

Pentru opoziţia centristă, în schimb, partidul la putere Lege şi Justiţie (PiS) caută să preia controlul asupra aparatului judiciar pentru a-şi asigura un control complet asupra statului.

Ea îi acuză pe conservatori că încalcă unul din principiile fundamentale ale democraţiei, cel al separării puterilor, şi că vrea să favorizeze alegerea responsabililor-cheie ai aparatului judiciar dintre magistraţii care le sunt fideli.

Poziţia Comisiei Europene se apropie de cea a opoziţiei poloneze, notează AFP.

"Lipsa de progres" în discuţiile cu guvernul conservator polonez a determinat executivul european - garant al tratatelor - să lanseze această procedură de infringement cu "maximă urgenţă", a indicat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Margaritis Schinas.

"În acelaşi timp, Comisia este pregătită să continue dialogul despre statul de drept cu Polonia, care rămâne calea preferată de Comisie pentru a rezolva ameninţarea sistemică asupra statului de drept în Polonia", a subliniat totodată Schinas.

O importantă manifestaţie de susţinere a judecătorilor este prevăzută marţi seara în faţa Curţii Supreme, în timp ce miercuri dimineaţa - deci în 4 iulie, data la care judecătorii "pensionaţi" ar trebui să nu se mai prezinte la post - magistraţii prevăd, dimpotrivă, să intre acolo în procesiune, îmbrăcaţi în togile lor, înconjurând-o pe dna Gersdorf.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Cum s-ar putea desfășura misiunea de salvare a copiilor blocați în peștera din Thailanda

Cei 12 adolescenți și antrenorul lor, blocați în peștera din Thailanda, au fost găsiți în viață, însă sunt foarte slăbiți. Misiunea de salvare ar putea dura câteva luni din cauza condițiilor din peșteră și a stării de sănătate a victimelor.

Cum vrea Kim să modernizeze Coreea de Nord. Anunțul a fost făcut în urma vizitei în China

Liderul de la Phenian, Kim Jong-un, și-a anunțat intenția de a automatiza munca oamenilor din fabrici din nevoia de a moderniza statul nord-coreean.

Pompeo va vizita Coreea de Nord pentru a discuta despre denuclearizare

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, va efectua o nouă vizită în Coreea de Nord, la 5 iulie, pentru a continua consultările privind denuclearizarea Peninsulei Coreene, după summitul istoric dintre Donald Trump şi Kim Jong Un, relatează AFP.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.