Polonia, vizată de o nouă procedură de infringement a Comisiei Europene

61916266
iStock

Comisia Europeană a lansat, luni, o nouă procedură de infringement împotriva Poloniei, în contextul în care autoritățile de la Varșovia au adoptat o nouă lege privind Curtea Supremă.

La data de 3 iulie, 27 dintre cei 72 de judecători ai Curţii Supreme poloneze riscă să fie nevoiţi să se pensioneze ca urmare a faptului că noua lege poloneză privind Curtea Supremă prevede scăderea vârstei de pensionare a magistraţilor din această instituţie de la 70 de ani la 65 de ani, informează AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Această măsură se aplică şi primului preşedinte al Curţii Supreme, al cărui mandat de 6 ani s-ar încheia înainte de termen. Conform legii, actualii judecători au posibilitatea de a-şi declara dorinţa de a li se prelungi mandatele de către preşedintele Poloniei, ceea ce poate fi făcut pentru o perioadă de trei ani, reînnoibilă o singură dată. Nu există criterii stabilite pentru decizia preşedintelui polonez şi nici posibilitatea unei revizuiri judecătoreşti a acestei decizii.

„Comisia este de opinie că aceste măsuri subminează principiul independenţei judecătoreşti, printre care inamovibilitatea judecătorilor'', menţionează executivul comunitar.

Polonia are la dispoziţie un termen de 30 de zile pentru a răspunde, ceea ce înseamnă că procedura lansată luni de Comisia Europeană nu va împiedica intrarea în vigoare a noii legi, prevăzută pentru marţi, 3 iulie.

Judecătorii Curţii Supreme (SN) din Polonia au decis joi că ei şi preşedinta instituţiei, Malgorzata Gersdorf, „vor rămâne în funcţie", sfidând reforma controversată a puterii conservatoare care prevede încetarea pe 3 iulie, în opinia lor „neconstituţională", a mandatului lor.

La 20 decembrie 2017, Comisia Europeană a anunţat lansarea procedurii de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, în legătură cu temerile privind statul de drept în Polonia ca urmare a reformelor iniţiate în sistemul judiciar. Această procedură este declanşată atunci când se constată că într-un stat membru există un risc de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61970542
Stare de urgenţă în California. Incendiile de vegetaţie au mistuit aproape 90 de kilometri pătraţi

Autorităţile le-au cerut localnicilor să îşi părăsească rapid locuinţele, aflate în calea focului, care a mistuit deja zone întinse din nordul statului.

61906097
Comunitățile de romi riscă deportarea din Marea Britanie după Brexit

Romii care trăiesc în Regatul Unit al Marii Britanii riscă să fie deportați după Brexit, întrucât mulți dintre ei nu vor putea să facă rost de documentele necesare care să le primită să obțină rezidență, avertizează organizațiile nonguvernamentale.

61967185
În cât timp ar putea fi dezactivat programul nuclear al Coreei de Nord. Anunțul SUA

Consilierul pentru securitate al Casei Albe, John Bolton, a declarat duminică, într-un interviu televizat, că Statele Unite au un plan prin care cea mai mare parte a programelor nuclear şi balistic ale Coreei de Nord ar putea fi dezactivate într-un an.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.