Urs polar cu mesajul „T-34” inscripționat pe corp, filmat în Rusia. Ce spun cercetătorii

62096515
Facebook.com

Imaginile cu un urs polar, aflat în libertate, vopsit cu însemnele celebrului tanc sovietic T-34, i-au alarmat pe oamenii de ştiinţă ruşi, informează AFP miercuri.

Aceștia se tem că semnele vopsite cu grafitti de culoare neagră ar putea afecta abilitatea ursului polar de a vâna, deoarece acesta nu se va mai putea camufla în mediul său natural.

Un filmuleţ cu acest urs a fost publicat luni pe Facebook de Sergei Kavry, membru al organizaţiei World Wildlife Fund (WWF) din Rusia, şi apoi preluat de mass-media locale. Potrivit acestora, ursul a fost vopsit de cercetători în timp ce acesta s-a aventurat în căutarea hranei lângă o localitate arctică.

În postare, Kavry îşi exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că semnele enorme pictate pe spatele animalului îl vor împiedica pe acesta să vâneze şi-l vor condamna să moară de foame. "De ce? De ce? Nu va mai putea vâna fără a fi remarcat", a scris el, potrivit Agerpres.

Anatoli Kotchnev, cercetător la Institutul pentru probleme biologice din Extremul Orient, a declarat agenţiei de presă Ria Novosti că în prezent este favorizată ipoteza unei "glume". "La început, până se va spăla, îi va fi greu să vâneze", a adăugat el.

Potrivit publicaţiei locale Severpress, semnele ar fi fost pictate de o expediţie ştiinţifică către Novaia Zemlea, un arhipelag aproape nelocuit din Marea Barents, aflată în Extremul Orient rus.

Sever-press îl citează pe Ilia Mordvintsev, un om de ştiinţă care a declarat că membrii unei expediţii au tranchilizat ursul în timp ce căutau un depozit de deşeuri. L-au vopsit apoi şi l-au transportat la o distanţă bună de locul respectiv, pentru a vedea dacă va reveni. Potrivit acestui expert, T-34 ar corespunde pur şi simplu locaţiei geografice unde a fost capturat.

Urşii polari sunt victime ale încălzirii globale, iar topirea gheţii în zona arctică îi obligă să petreacă mai mult timp în căutarea hranei. În luna februarie, autorităţile ruse au instaurat starea de urgenţă în Novaia Zemlea din cauza unui aflux de urşi polari agresivi, aflaţi în căutarea hranei.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62096440
Cum a apărut Carmen Iohannis la recepția găzduită de Regina Elisabeta a II-a

Regina Elisabeta a II-a i-a primit marți seara pe liderii celor 29 de state membre NATO, inclusiv pe președintele Klaus Iohannis.

62096440
Când ar putea veni Donald Trump în România. Anunțul făcut de Iohannis de la Summitul NATO

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 4 decembrie la Watford (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord), declarații de presă înaintea participării la Summitul NATO.

62096479
Migranții dintr-o tabără din Bosnia se spală cu zăpadă și riscă să moară

Refugiaţii din Orientul Mijlociu, blocaţi de luni de zile într-o tabără precară din nordul Bosniei, au dat piept cu iarna balcanică aspră.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.