Ungaria se opune aderării Ucrainei la UE. Zelenski subliniază că Rusia susține acest pas

62572504
AFP

Ungaria îşi menţine opoziţia faţă de aderarea Ucrainei la UE şi nu este interesată de argumentaţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Zelenski a subliniat că nici măcar Rusia nu se opune acestei aderări, a transmis vineri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, potrivit agenţiei MTI.

Zelenski argumentează în zadar că Rusia nu se împotriveşte aderării Ucrainei la UE, întrucât poziţia guvernului ungar nu este determinată din străinătate, a explicat Szijjarto într-o postare pe Facebook, după ce mai devreme în aceeaşi zi Zelenski a făcut din nou remarci pe acest subiect, după o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.

„El (Zelenski) crede că respingerea de către Ungaria a aderării Ucrainei la UE este de neînţeles întrucât chiar şi Rusia nu i se opune. Ei bine, Zelenski are încă o dată impresia că abordarea lui se aplică tuturor celorlalţi", a afirmat ministrul Szijjarto.

„Spre deosebire de cazul său, poziţia noastră nu este determinată din exterior. Nu ne interesează ce cred cei de la Moscova despre aderarea Ucrainei la UE", a menţionat ministrul ungar în continuare.

Motivele Budapestei pentru opoziţie

Cetăţenii ungari „nu doresc ca ucrainenii să ne distrugă agricultura, piaţa muncii şi securitatea", a enumerat Szijjarto principalele motive pentru care guvernul premierului ungar Viktor Orban respinge intrarea Ucrainei în UE.

Aşadar, oricât de multă încredere ar avea Zelenski în ruşi, noi nu vom susţine aderarea Ucrainei la UE", a încheiat ministrul ungar de externe.

Zelenski a anunţat luna trecută că i-a cerut preşedintelui american Donald Trump să intervină pe lângă Orban pentru a nu mai obstrucţiona procesul de aderare a Ucrainei la UE. Premierul ungar se opune acestei aderări din mai multe motive, care privesc situaţia drepturilor minorităţii maghiare din Transcarpatia, prejudiciile pe care le-ar suferi economia ungară şi blocarea majorităţii fondurilor europene pentru Ungaria de către Comisia Europeană, care contestă politica suveranistă a lui Orban şi îl acuză de încălcarea „statului de drept" prin acţiuni precum respingerea migranţilor ilegali, limitarea drepturilor comunităţii LGBT şi, mai recent, adoptarea unei legislaţii ce restrânge finanţările din străinătate pentru ONG-uri şi presă în Ungaria.

Putin despre UE și NATO

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat săptămâna aceasta ca Rusia nu s-a opus niciodată aderării Ucrainei la UE, în schimb consideră inacceptabilă intrarea acestei ţări în NATO.

El a reafirmat vineri că Rusia se opune inclusiv prezenţei unor trupe NATO - şi a unor trupe străine în general - în Ucraina, în timp ce Zelenski şi susţinătorii săi europeni insistă asupra desfăşurării unor trupe ca garanţie de securitate pentru Ucraina în cazul unei încetări a focului.

„Aceasta este una dintre cauzele originare ale conflictului, apropierea Ucrainei de NATO. Prin urmare, dacă apar trupe acolo, mai ales acum, în timpul acţiunilor militare, acestea vor fi ţinte legitime", a avertizat Putin.

Trupele străine în Ucraina vor rămâne o ţintă a Rusiei chiar dacă se va ajunge la un acord de pace, a adăugat liderul de la Kremlin.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
Citește și...
Acordul comercial SUA-Japonia lovește industria auto. Doar Toyota estimează pierderi de 10 miliarde de dolari

Președintele american Donald Trump a semnat joi un ordin executiv prin care pune în aplicare noul acord comercial cu Japonia, stabilind tarife de bază de 15% pentru majoritatea bunurilor japoneze, inclusiv automobile, transmite CNBC.

Concluzia provizorie a anchetei în cazul tragediei din Lisabona. Totul a pornit de la cablul de oțel verificat de dimineață

În Lisabona, autoritățile au finalizat primele investigații în cazul funicularului deraiat. Presa locală spune că totul a pornit de la cablul de oțel care punea în mișcare vagonul, în ciuda mentenanței efectuate chiar în dimineața accidentului.

Comisia Europeană a sancționat Google cu aproape 3 miliarde de euro. Compania, acuzată de abuz de putere

Comisia Europeană a amendat vineri compania americană Google cu 2,95 miliarde de euro, acuzând-o că a încălcat regulile de concurență în sectorul publicității, potrivit agenției dpa.  

Recomandări
Cât timp are la dispoziție România pentru a explica Bruxelles-ului ce este „amendamentul Fritz”. Ce vrea să afle Comisia

Direcția Generală pentru Justiție a Comisiei Europene cere clarificări autorităților din România cu privire la Legea Integrității. Oficialii de la Bruxelles vor să știe mai ales cum e posibil ca o lege să fie aplicată retroactiv. 

Plan Roșu în Bihor. Incendiu fără victime la Spitalul de Psihiatrie din Ștei. Ar fi fost provocat de pacienți

Un incendiu a izbucnit, joi seară, la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei, din Bihor. Focul s-a manifestat la nivelul unui salon, iar primele cercetări indică posibilitatea ca incendiul să fi fost provocat de pacienți.

Christian Anting, CEO PRO TV: Suntem foarte pregătiți la PRO TV să înfruntăm și să îmbrățișăm schimbările aduse de streaming

În această toamnă rămânem cu ochii lipiți de ecran: PRO TV a lansat noua grilă de toamnă.