Un soldat american ramas fara maini si picioare in Irak a primit o sansa la o viata normala

×
Publicitate

Un soldat american care a ramas fara maini si picioare in timpul razboiului din Irak a primit o sansa la o viata normala. A fost supus unui dublu transplant de brate, interventie rara si complicata care n-a fost facuta decat de 7 ori in Statele Unite.

Este primul soldat american supus unei asemenea operatii, iar daca lucrurile vor merge bine in doi-trei ani noile maini vor deveni, cu adevarat ale lui.

Infanteristul Brendan Marroco avea doar 22 de ani in 2009, cand o bomba de pe marginea drumului l-a lasat fara picioare si i-a retezat bratele mai jos de coate. Dar a avut puterea sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca e viu.

A urmat un lung proces de recuperare, iar tanarul soldat si-a schimbat radical asteptarile pe care le avea de la viata.

Luna trecuta, Brendan a devenit primul veteran de razboi care a primit un dublu transplant de brate. Operatia a durat 13 ore si a fost realizata de o echipa de 16 specialisti.

"La inceput au legat oasele, folosind placute si subururi, mai apoi muschii si tendoanele, iar la final vasele de sange, arterele si venele importante pentru hranirea noilor membre", a declarat medicul Jon LaPook.

Recuperarea nu va fi usoara. Timp de doi sau trei ani, Brendan va face fizioterapie cate sase ori pe zi, sapte zile pe saptamana, ca sa invete sa-si foloseasca noile maini.

Medicii spun ca a fost candidatul perfect pentru aceasta operatie, tocmai fiindca este tanar si increzator in reusita.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
61263006
Prima zi de liniste in Grecia, dupa saptamani de greve si proteste

La Atena s-a circulat normal miercuri, pentru prima data dupa cateva saptamani agitate. Chiar si asa, niste nemultumiti au incercat sa ocupe Ministerul Muncii, dar s-au lovit, la propriu, de opozitia jandarmilor.

61262758
Femeia fara brate care a atins imposibilul si a devenit pilot. Cum decurge o zi din viata ei

Jessica Cox s-a nascut fara brate, dar cu toate acestea depaste obstacole dificile in fiecare zi.

60433965
Sanatatea celui mai mare savant al lumii se deterioreaza. Ce se intampla cu Stephen Hawking

Considerat cel mai mare savant in viata, fizicianul si cosmologul Stephen Hawking este complet paralizat de 40 de ani, suferind de o boala incurabila. In prezent, starea lui de sanatate s-a agravat.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Shutterstock oameni pe stradaa
De ce a ajuns euro la un nivel record față de leu. BNR: „Cursul de astăzi este expresia multiplelor crize prin care trecem”

Euro doboară un record după altul, iar vineri a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie față de leu. Banca Națională a afișat un curs de 5 lei și 34 de bani, după ce joi moneda europeană a trecut de acest prag pe piața interbancară.

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.