Un rinocer sud-african căruia i-a fost îndepărtat cornul cu brutalitate s-a întors în sălbăticie după 6 ani de recuperare

62238237
Profimedia

Un rinocer în vârstă de 10 ani căruia i-a fost îndepărtat cornul cu brutalitate s-a întors în sălbăticie, după 30 de operații și peste șase ani de recuperare, scrie France24.

Salvatorii săi l-au numit taurul Sehawukele, adică „Dumnezeu ai milă de noi”.

Numit pe scurt Seha, a fost găsit de autorități aproape mort lângă un gard dintr-o rezervație, atât de desfigurat încât abia auzea sau mânca.

Poliția a apelat la John Marais, un veterinar de animale sălbatice care conduce o organizație de caritate numită „Salvăm supraviețuitorii”. Grupul reabilitează rinoceri care au supraviețuit atacurilor braconierilor.

„S-a vindecat excepțional de bine”, a spus Marais. „Și cred că acesta este următorul capitol în care îl vom re-sălbatici într-o tabără de 2.000 de hectare, unde am pus împreună cu el două femele de vârstă reproductivă”.

Chiar și după cele 30 de intervenții, cavitățile sinusurilor rinocerului Seha sunt încă expuse, creând un risc de infecție. Cu toate acestea, îngrijitorii au ales să-l returneze în sălbăticie, în speranța că se va împerechea și va ajuta la creșterea populației în scădere.

rinocer

„Nici o translocare de rinocer nu este fără risc”, a spus Andre Uys, care administrează rezervația în care locuiește acum Seha.

Braconierii au ucis cel puțin 249 de rinoceri în Africa de Sud în primele șase luni ale anului 2021 -- cu 83 mai mulți decât în prima jumătate a anului 2020.

Numerele pentru întregul an nu sunt încă disponibile, dar 24 au fost uciși în doar două săptămâni din decembrie.

Animalele sunt sacrificate pentru coarnele lor, care sunt introduse ilegal în Asia, unde sunt foarte apreciate pentru scopuri tradiționale și medicinale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
Citește și...
Marea Britanie anunță că cetățenii complet vaccinaţi nu vor mai fi nevoiţi să facă un test Covid la intrarea în țară

Marea Britanie mai face un pas spre relaxare și anunță că cetățenii complet vaccinaţi care sosesc în regat nu vor mai fi nevoiţi să facă un test COVID.

Pentagon: Până la 8.500 de soldați americani sunt puși în stare de alertă pentru a fi trimiși în Europa de Est

Până la 8.500 de soldați americani au fost puși în stare de alertă sporită pentru o posibilă desfășurare în Europa de Est, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, potrivit CNN.

Lovitură de stat în Burkina Faso. Președintele, arestat și deținut de către militari. UE și SUA cer eliberarea lui

Preşedintele Burkina Faso Roch Marc Christian Kaboré ar fi fost arestat de către armată şi închis în tabăra militară Karpala, la Ouagadougou, potrivit mai multor publicaţii care evocă o lovitură de stat.  

Recomandări
De luni, vremea se schimbă. Temperaturile scad brusc, cu până la 10 grade, iar ploile cuprind majoritatea regiunilor

România se mai bucură de două zile cu temperaturi de vară, însă vremea se va schimba începând de luni. Temperaturile vor scădea treptat, iar marți și miercuri maximele vor fi, în general, cuprinse între 14–15 și 23–24 de grade Celsius.

Sondaj în PSD înaintea votului pentru Guvernul Mureșan. Întrebarea lansată de Claudiu Manda

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a lansat pe reţelele de spcializare un sondaj online cu întrebarea dacă PD ar trebui sau nu să voteze guvernul Siegfried Mureşan. 

Prima mare problemă raportată de Rusia în a doua zi a alegerilor parlamentare. Putin a găsit rapid vinovatul, dar fără dovezi

Autorităţile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot şi liniilor de comunicaţii din ţară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfăşoară între 18 şi 20 septembrie, transmite Reuters.