Răsturnare de situație. Israelul anunță că războiul „nu s-a terminat încă”, după ce Trump a anunțat pacea în Gaza

62583257

Un oficial de rang înalt din cabinetul premierului israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri pentru The Times of Israel că războiul din Gaza „nu s-a terminat încă”.

Aceasta vine în ciuda insistenţelor preşedintelui american Donald Trump de la începutul acestei săptămâni şi a unei scrisori trimise de guvern familiilor ostaticilor, în care se afirma că războiul s-a încheiat.

„Suntem încă în prima fază”, a spus oficialul, referindu-se la acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor.

„Trebuie să îl finalizăm. Fără finalizarea lui, războiul nu s-a terminat”, a punctat el.

„Chiar şi Trump spune că s-a terminat, dar a spus şi că Hamas trebuie să se dezarmeze, iar dacă nu o vor face, „noi îi vom dezarma”, a reliefat oficialul.

„Vrem să punem capăt acestui război”, a continuat el. „Nimeni nu vrea să fie în război. Dar trebuie să terminăm războiul cu etapele care sunt clar definite în acest plan. Hamas va fi dezarmat”, a promis oficialul.

Proteste în Italia după încheierea războiului din Gaza

La Udine, în nordul Italiei, manifestanţii pro-palestinieni s-au confruntat marţi cu poliţia înaintea meciului Italia–Israel din preliminariile Cupei Mondiale, desfăşurat sub măsuri stricte de securitate, potrivit Reuters şi Gazzetta dello Sport.

În jurul Pieţei Primo Maggio, un grup de manifestanţi a încercat să străpungă primul cordon de securitate, pentru a se îndrepta spre stadion, unde se joacă meciul dintre Italia şi Israel.

Au fost aruncate obiecte asupra poliţiei, care a răspuns activând tunurile cu apă.

Incidentele au avut loc după două ore de marş paşnic, la care au participat 8.000 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62583256
Pene de curent în aproape toată Ucraina după noile atacuri ruseşti. Zelenski: „Moscova vrea să semene haos”
Aproape toată Ucraina a rămas miercuri fără curent, din cauza avariilor provocate de atacurile ruseşti asupra infrastructurii energetice, a anunţat operatorul reţelei, citat de AFP.
62583246
SUA vor să facă „pace prin forță” în Ucraina. Departamentul pentru Război vrea livrări masive de armament către Kiev
Șeful Pentagonului, încurajează statele NATO, să furnizeze Ucrainei „putere de foc” împotriva Rusiei, în cadrul inițiativei, prin care europenii cumpără arme americane, pentru a le transfera Kievului.
62583251
La cine s-a gândit Anat, torturat luni întregi de luptătorii Hamas: „Am știut că nu mă voi supune acestor monștri”
Acordul care a permis eliberarea ostaticilor din Fâșia Gaza și încetarea luptelor este testat zilnic. Procesul de transfer al trupurilor celor morți în cursul captivității se derulează cu probleme.