Un condamnat a primit pedeapsa cu moartea, în Mississippi. Ororile la care și-a supus fosta soție și fiica acesteia

62225319
Shutterstock

Statul american Mississippi a executat un condamnat, David Cox, în vârstă de 50 de ani, care a luptat în justiţie ca pedeapsa capitală pronunţată împotriva sa, în 2012, să fie aplicată „cât mai rapid posibil”.

David Cox a fost injectat cu o injecţie letală în penitenciarul Parchman, o închisoare suprapopulată în acest stat conservator din Sudul Statelor Unite, şi a fost declarat mort miercuri, la ora locală 18.12 (joi, 2.18, ora României), potrivit Centrului de informare despre pedeapsa cu moartea.

În 2009, soţia sa, care avea o fiică dintr-o primă relaţie, l-a denunţat poliţiei după ce a aflat că viola copilul.
El a ispăşit mai multe luni de închisoare, după care a fost eliberat condiţionat.

Câteva săptămâni mai târziu, a cumpărat o armă pentru a se răzbuna pe fosta sa soţie.

După ce a pătruns în domiciliul acesteia, a tras în ea şi a lăsat-o să agonizeze timp de ore, în timp ce o agresa sexual în faţa sa, pe fiica acesteia în vârstă de 12 ani, potrivit news.ro.

După ce a pledat vinovat de crimă, el a fost condamnat în 2012 la pedeapsa cu moartea.

În anii următori, avocaţii săi au formulat în zadar mai multe recursuri, în vederea anulării sentinţei.

În urmă cu trei ani, el a început să le scrie singur unor judecători pentru a le cere să-i concedieze avocaţii şi să stabilească o dată a execuţiei sale ”cât mai repede posibil”.

Într-o scrisoare, datată la 19 august 2018, el spune că vrea ca ”corpul să-i fie executat pentru crime comise cu premeditare, furie şi bucure”. El precizează că este amish. ”Să am avocaţi este, aşadar, contrar religei mele”, dă el asigurări în această scrisoare scrisă de mână cu o ortografie aproximativă.

În urma mai multor expertize medicale, Curtea Supremă a statului Mississippi a stabilit că este apt să ia această dcizie şi i-a stabilit execuţia miercuri.

Dacid Cox a devenit astfel cel de-al zecelea executat în Statele Unite în 2021 şi primul din 2012 în Mississippi, un stat care a întâmpinat dificultăţi, în ultimul an, să-şi procure substanţe letale necesare execuţiilor.

Laboratoarele farmaceutice - care nu vor să fie asocate pedepsei cu moartea - refuză să-şi vândă produsele statelor americane care continuă să recurgă la ea.

De obicei, fiecare execuţie face obiectul unei intense bătălii judiciare, dusă în general până în ultimul moment, la Curtea Supremă a Statelor Unite.

Condamnaţii petrec în medie 19 ani pe culoarul morţii, în America, potrivit Centrului de informare despre pedeapsa cu moartea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62224004
Situația pandemică este dramatică în tot mai multe state europene. Cehia, Irlanda și Belgia au anunțat noi restricții

În Germania situația pandemică este dramatică. O spune cancelarul Angela Merkel aflat la final de mandat.

62225306
Un chinez care a dispărut timp de 16 ani de rușine că nu a terminat facultatea s-a reunit cu familia

Un chinez care a dispărut timp de 16 ani după ce nu a absolvit facultatea s-a reunit în sfârșit cu familia sa, scrie Insider.

62225320
Cea mai vaccinată regiune din lume anulează Crăciunul de teama Covid

În ciuda faptului că toată populația din Gibraltar este vaccinată, autoritățile au anulat toate evenimentele de Crăciun și oamenii sunt sfătuiți să nu ia parte la evenimente sociale sau petreceri în următoarea lună.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.