Un bărbat din Ucraina a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru nerespectarea repetată a ordinului de înrolare

62338788
Profimedia

Un bărbat din Ucraina, în vârstă de 40 de ani, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru nerespectarea repetată a ordinului de înrolare, a anunţat, luni, Parchetul ucrainean.

Bărbatul, originar din oraşul Buştino (Bustea, în limba romînă), situat în apropierea frontierei cu România, a afirmat că are obiecţii faţă de înrolarea pentru a ucide oameni, informează DPA, citată de Agerpres.

Constituţia Ucrainei permite obiecţia de conştiinţă (opoziţia faţă de serviciul militar) numai din motive religioase.

Potrivit Parchetului ucrainean, ''bărbatul nu a raportat apartenenţa sa la vreo organizaţie religioasă ce declară că nu recunoaşte serviciul militar''.

Au folosit documente false pentru a fugi din Ucraina

La scurt timp după începerea invaziei ruse în Ucraina, în 24 februarie anul trecut, bărbaţii ucraineni cu vârste între 18 şi 60 de ani au primit ordine de înrolare şi, implicit, de atunci, au interdicţia de a părăsi ţara.

Totuşi, unii bărbaţi ucraineni au încercat să scape de serviciul militar plătind diverse sume de bani sau părăsind ţara cu documente falsificate.

La 24 februarie anul trecut, Rusia a lansat o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei vecine. Moscova a susţinut constant că desfăşoară o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62338781
The Washington Post: SUA se îndoiesc că o contraofensivă a Ucrainei va aduce mari câştiguri, conform documentelor secrete

Dificultăţile cu care se confruntă Ucraina în ceea ce priveşte acumularea unui număr suficient de trupe, muniţii şi echipamente ar putea face ca armata sa să fie "mult sub nivelul" obiectivelor stabilite de Kiev pentru anticipata contraofensivă.

62338780
Nimic nou pe frontul de est în Ucraina. Rușii bombardează fără discriminare fortăreața Bahmut, dar ucrainenii rezistă

„Există o tendință generală, de a da mereu vina pe Rusia pentru orice. Asta e o boală”, așa a răspuns purtătorul de cuvânt al Kremlinului, când a fost întrebat dacă Moscova s-ar fi aflat în spatele unei scurgeri de documente ale Pentagonului.

62338763
Unde exportă Rusia motorină după embargoul impus de UE. Țara către care livrările s-au înzecit

Rusia şi-a mărit exporturile de motorină către Brazilia şi alte părţi ale Americii Latine, în urma embargoului asupra livrărilor către Europa, potrivit traderilor şi datelor Refinitiv Eikon, transmite Reuters.

 

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.