Un adolescent din Noua Zeelandă, la un pas să îi ucidă pe regina Elisabeta și pe prințul Charles

61934007
Getty

Un adolescent în vârstă de 17 ani din Noua Zeelandă a fost aproape să o împuște pe Regina Elisabeta, în 1981, în timpul unei vizite diplomatice.

Ca urmare a incidentului, statul neozeelandez a decis să mascheze faptele, tânărul nefiind acuzat de înaltă trădare, pe motiv că situația este „mult prea fierbinte” pentru a ajunge în atenția publică.

Informațiile au ieșit la lumină în urma unei anchete realizate de jurnalistul Hamish McNeilly pentru site-ul Stuff, care relevă că în adolescență, tânărul de 17 ani a devenit obsedat cu ideea de a asasina Familia Regală britanică. În acest timp, guvernul din Noua Zeelandă ar fi depus eforturi să țină cazul departe de spațiul public, relatează Daily Mail și The Guardian.

Până la vârsta de 17 ani, Christopher John Lewis, al cărui idol era criminalul în serie Charles Manson, avea deja avea un istoric bogat de infracțiuni: comisese jafuri armate, incendiase clădiri și torturase animale.

Astfel, în 14 octombrie 1981 el și-a lua pușca și a tras spre Regină, care se afla într-un Rolls-Royce din care saluta cele 3.500 de persoane care se strânseseră în orașul Dunedin să o întâmpine. Tentativa lui a eșuat, însă, iar glonțul a zburat pe deasupra capului Reginei Elisabeta. Din cauza zgomotelor mulțimii, sunetul puștii aproape că a trecut neobservat.

La scurt timp, poliția neozeelandeză a pus la cale un plan pentru a acoperi operațiunea, astfel încât să mascheze cât de grav a fost incidentul. Când jurnaliștii britanici au întrebat de unde a provenit zgomotul, polițiștii au declarat, inial, că fusese cauzat de un panou care a căuzut. După aceea, și-au modificat versiunea, spunând că cineva a aruncat cu petarde în apropiere.

„Nu veți găsi niciodată un dosar adevărat privind tentativa de asasinat. A fost reactivat, unele părți saj aflat”, a spus Tom Lewis, fost polițist în Dunedin, care a lucrat la respectivul caz, în 1981.

Cu toate acestea incidentul a fost menționat în raportul anual de activitate, publicat de poliție în 1981: „Focul de armă din timpul vizitei Majestății Sale ne atrage atenția asupra riscurilor la care este expusă Familia Regală, mai ales în timpul evenimentelor publice.”

Potrivit acestuia, premierul de la vremea respectivă, Robert Moldoon, se temea că Familia Regală va refuza să se mai întoarcă în Noua Zeelandă, dacă aceștia ar fi descoperit cât de puțin i-a lipsit adolescentului să reușească să o ucidă pe Elisabeta. Astfel, declarația tânărului a fost distrusă, iar avocatul atacatorului, Murray Hanan, a precizat că poliția a decis să nu-l acuze pe Christopher John Lewis de înaltă trădare – ceea ce i-ar fi adus condamnarea la moarte -, pentru că oamenii legii au primit un ordin „de sus”. În alte cuvinte, ei credeau că informațiile ar atrage atenția asupra evenimentului și ar face de râs statul neozeelandez.

„Faptul că a avut loc o tentativă eșuată de asasinat asupra Reginei – și asta în Noua Zeelandă – era un subiect politic mult prea „fierbinte” pentru ca autoritățile să îi facă față. Cred că Guvernul a preferat să îl considere pe tânăr puțin nebun, cu o copilărie grea, astfel încât condamnarea să nu fie prea dură”, a mai spus avocatul Murray Hanan.

După incident, Cristopher Lewis a fost intervievat de opt ori. Astfel, el le-a spus oamenilor legii că a fost angajat de un britanic cunoscut drept „Omul de zăpadă” și care i-ar fi propus să facă parte din Frontul Național, o grupare extremistă care exista în Marea Britanie și începea să prindă contur și în Noua Zeelandă.

Când i-au percheziționat locuința, anchetatorii au descoperit o hartă cu programul pe care Regina avea să îl urmeze în ziua respectivă, cât și detalii privind „operațiunea”.

Doi ani mai târziu, același tânăr a încerat să atace un gardian și să fugă dintr-un spital pentru persoane cu boli psihice, unde a fost internat după ce a încercat să îl ucidă pe Prințul Charles, care se afla în vizită în Noua Zeelandă cu Prințesa Diana și cu fiul lor William.

În 1995, autoritățile din Noua Zeelandă au încercat să-l țină pe Lewis la distanță de Elisabeta, care vizita din nou țara. Astfel, el a fost trimis într-o vacanță pe banii statului; a primit cazare gratuită, bani de buzunar și un autovehicul, însă nimeni nu l-a ținut sub supraveghere.

Doi ani mai târziu, la vârsta de 33 de ani, bărbatul s-a sinucis la într-o închisoare din Auckland, în timp ce aștepta să fie judecat pentru răpirea unei femei și a copilului său.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Ambarcațiune cu 40 de elevi la bord s-a scufundat, în India: cel puțin 2 morți. VIDEO

O operațiune de salvare s-a declanșat în India, după ce o ambarcațiune cu 40 de elevi la bord s-a scufundat, în apropiere de Mumbai.

Preşedintele Parlamentului Ungariei: "Atacuri dure împotriva maghiarilor după declaraţiile lui Tudose"

Continuă duelul declaraţiilor între oficialii de la Budapesta şi cei de la Bucureşti.

Preşedintele Franţei ar fi scris un roman erotic de 300 de pagini

Afirmaţii uluitoare ale unei apropiate a lui Emmanuel Macron.

Recomandări
INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.

Negocieri în spatele ușilor închise pentru învestirea Guvernului. De unde sunt curtați parlamentari pentru voturile decisive

PSD numără vot cu vot pentru ca viitoarea nominalizare de premier să nu fie un nou eșec. Deocamdată, UDMR anunță că-l preferă pe Sorin Grindeanu în locul unui independent. 

Doar două state UE au îndeplinit mai puține ținte din PNRR decât România. Câți bani am reușit să obținem

După cinci ani, a venit momentul bilanțului pentru Planul Național de Reziliență și Redresare. Pare că România stă bine la suma de bani atrasă în total.