UE stochează medicamente şi echipament în vederea unor urgenţe nucleare, bacteriologice şi chimice

62252481
Getty

UE stochează medicamente şi echipament în vederea unor urgenţe nucleare, bacteriologice şi chimice în legătură cu războiul rus din Ucraina.

Uniunea Europeană a înfiinţat un stoc de medicamente şi echipament destinate înfruntării unor ameninţări nucleare, bacteriologice şi chimice - în valoare de 540 milioane de euro -, într-un context de frică tot mai mare privind Războiul rus din Ucraina, relatează AFP, potrivit News.ro.

Comisia Europeană (CE) a precizat că acest stoc cuprinde ”vaccinuri”, ”echiament şi medicamente” în vederea îngrijirii răniţilor în timpul unor atacuri chimice, biologice, radiologice şi nucleare.

Prima etapă, precizează UE, constă în în procurarea unor ”comprimate de iodură de potasiu, care pot fi folosite în protejarea oamenilor de efectele nocive ale radiaţiilor”.

Trei milioane de comprimate de iod au fost livrate deja Ucrainei, cu ajutorul Franţei şi Spaniei, precizează CE.

”Luăm măsuri concrete pentru a pregăti mai bine Europa împotriva unor potenţiale ameninţări”, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Reacţia împotriva Crizelor, Janez Lenarcic.

Numeroşi observatori au evocat, de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, la 24 februarie, riscul unei folosiri a armamentului nuclear sau chimic în acest război rus.

Occidentul avertizează că Moscova ar putea folosi armament chimic împotriva rezistenţei feroce a ucrainenilor, care au blocat înaintarea rusă.

Confruntările armate din Ucraina alimentează totodată temeri cu privire la securitatea instalaţiilor nucleare, precum centrala avariată de la Cernobîl, în care a avut loc cel mai grav accident nuclear din istoria omenirii, în 1986, dar şi centrala de la Zaporojie, cea mai mare din Europa.

Rusia şi-a plasat forţele nucleare în stare de alertă şi a ameninţat Occidentul să nu intervină militar în ajutorul Ucrainei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
62251536
Serviciul de spionaj german a interceptat convorbiri ale unor soldaţi ruşi care evocă uciderea de civili în Ucraina
Spionajul german a interceptat conversaţii între soldaţii ruşi aflaţi în Ucraina care se presupune că ar putea constitui o dovadă că împuşcarea de civili ar face parte din strategia de război a Rusiei, a informat joi Der Spiegel, citat de EFE.
62251876
Zeci de persoane infectate cu salmonella după ce au consumat ouă Kinder Surprise. UE investighează cazul
Agenţia europeană pentru sănătate a anunţat miercuri că investighează zeci de cazuri raportate şi suspectate de salmonella legate de consumul de ciocolată în cel puţin nouă ţări.
62239526
Ministrul ucrainean de externe către NATO: Agenda mea este simplă, vrem ''arme, arme şi iar arme''
Şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, a cerut joi ţărilor membre NATO să furnizeze mai multe arme Ucrainei, indicând că are trei puncte pe ordinea de zi: "arme, arme şi iar arme", relatează AFP şi EFE, scrie Agerpres.