Ucraina şi Rusia se acuză reciproc că pregătesc provocări cu arme chimice

61735232

Federaţia Rusă plănuieşte provocări cu utilizarea de arme chimice în Ucraina pentru ca apoi să dea vina pe trupele ucrainene, susţin autorităţile de la Kiev. 

Ucrainenii susțin că Moscova a trimis deja o notă Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) despre pregătirea unei provocări cu arme chimice de către armata ucraineană, relatează miercuri agenţia de presă ucraineană Unian, citând o declaraţie făcută de către reprezentantul permanent al Rusiei la OIAC, Aleksandr Şulghin, scrie Agerpres. 

Într-o intervenţie la televiziunea de stat rusă, Şulghin a afirmat că în pericol s-ar putea afla Nikolaev, Harkov şi întreaga regiune Doneţk.

"Am trimis deja o notă corespunzătoare secretariatului tehnic (al OIAC) în care am comunicat despre planificarea unor provocări în localitatea Nikolaevka (regiunea Doneţk)", a declarat diplomatul rus, adăugând că "naţionaliştii ucraineni pregătesc provocări şi în alte locuri, cum ar fi (oraşele) Nikolaev şi Herson".

Potrivit lui Şulghin, misiunea rusă a trimis peste 20 de note în acest sens către OIAC, a indicat portalul rusesc Rbc.ru.

Cu o zi înainte, Ministerul rus al Apărării susţinuse că militarii ucraineni pregătesc o provocare cu utilizarea de substanţe otrăvitoare în aşezarea Nikolaevka din autoproclamata Republică Populară Doneţk. "Containere cu clor lichid au fost transportate la staţia de filtrare şi pompare a apei de la centrala termoelectrică Slaviansk", declara ministerul, citat de media de stat ruse.

Mai mult, Moscova mai declara că ucrainenii şi-ar fi instalat dispozitive de artilerie şi MLRS pe teritoriul întreprinderii Ukrhimtransammiak din oraşul Nikolaev (sud) şi că ar fi desfăşurat unităţi de apărare şi arme grele la întreprinderea Harkov Khimprom din Harkov (nord-est), potrivit Rbc.ru.

Dar cum Rusia acţionează după un tipar cunoscut deja de a atribui altuia ceea ce ea intenţionează să facă, Ucraina şi-a exprimat miercuri îngrijorarea cu privire la posibile astfel de atacuri cu arme chimice împotriva cetăţenilor săi.

Potrivit Unian, la 11 aprilie, combatanţi ai batalionului Azov, care se aflau la un loc cu civili şi alţi militari ucraineni în catacombele de la combinatul siderurgic Azovstal, au declarat că forţele ruse au utilizat într-unul din atacurile asupra oţelăriei o substanţă otrăvitoare de origine necunoscută, care a fost aruncată dintr-o dronă. Ei mai susţineau că mulţi dintre cei afectaţi au acuzat insuficienţă respiratorie şi sindrom vestibulo-atactic.

Tot miercuri, agenţia de presă Ukrinform a comunicat că armata rusă lansează bombe cu fosfor pe câmpurile de grâu în zona liniei de contact dintre cele două tabere beligerante în regiunea Zaporojie.

Separat, Statul Major al armatei ucrainene a dezminţit o declaraţie a Ministerului rus al Apărării cu privire la distrugerea a două lansatoare de rachete multiple HIMARS, livrate Ucrainei de SUA, catalogând informaţia drept ruşilor un ''fake news'', necorespunzând realităţii, conform Unian.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Citește și...
62270385
Măsuri fără precedent în Italia din cauza secetei extreme cum nu a mai fost de 70 de ani

Italia a declarat stare de urgență în cinci regiuni din nord, din cauza secetei extreme, cum n-a mai fost de 70 de ani.

62269104
Președintele din Sri Lanka îi cere ajutorul lui Putin după ce țara a intrat în criză economică

Președintele din Sri Lanka a declarat miercuri că l-a îndemnat pe liderul rus Vladimir Putin să ajute națiunea sa insulară, aflată în plină criză economică, scrie Reuters.

Mărturiile șocante ale unor pacienți infectați cu variola maimuței. „Niciodată nu m-am confruntat cu o asemenea durere”

Variola maimuței, boala al cărei număr de cazuri s-a triplat în două săptămâni, în Europa, îngrijorează Organizația Mondială a Sănătății, care cere să se acționeze urgent.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 12h58m36s643
Ce ar obține Rusia prin sabotajul din România. Doi autori arestați când plănuiau un atac în Germania, altul prins în Polonia

Incendiul de luna trecută de pe platforma industrială Carfil din Brașov, o filială a ROMARM, ar fi fost provocat cu implicarea unei rețele de sabotaj coordonate din Rusia, a anunțat luni seară Serviciul Român de Informații.

Autostrada moldovei 1
„Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa”. Antreprenori germani: Vrem să modernizăm și să reconstruim tot

Economia României a crescut în ultimii 20 de ani mai rapid decât infrastructura sa, iar acum este necesară recuperarea acestui decalaj, a declarat directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România).

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Premierul Luca Niculescu, la Chișinău: „Nu vrem taxe mai mari, ci să cheltuim mai bine banii publici și o mai bună colectare”

Premierul Luca Niculescu s-a întâlnit, marţi, la Chişinău, în cadrul primei vizite oficiale în afara ţării, cu reprezentanţi ai companiilor româneşti care derulează proiecte de investiţii în Republica Moldova.