Ucraina se opune oricărei prelungiri „ilegale” a restricţiilor puse cerealelor sale

62354645
Profimedia

Kievul a declarat că orice demers al statelor est-europene de a prelungi unilateral restricţiile asupra importurilor de produse alimentare din Ucraina după data de 15 septembrie, când expiră dispensa dată de UE, ar fi ilegal.

 

Ucraina a mulţumit, în schimb Bulgariei, care, spre deosebire de Polonia şi Ungaria, a anunţat joi că nu va mai impune astfel de limitări, scrie news.ro.

În mai, Uniunea Europeană a autorizat cinci state membre (Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia) să interzică comercializarea pe teritoriul lor a grâului, porumbului, rapiţei şi seminţelor de floarea-soarelui din Ucraina, condiţia fiind să nu împiedice tranzitul către alte ţări. Măsura, care expiră la 15 septembrie, a fost decisă pentru a-i proteja pe agricultorii locali, care au atribuit acestor importuri prăbuşirea preţurilor pe piaţa internă din cauza supraofertei.

Spre deosebire de Polonia, Bulgaria a decis joi să nu prelungească interdicţia privind importurile de cereale ucrainene dincolo de data de expirare a acesteia, 15 septembrie. Sofia "nu susţine" o prelungire a restricţiilor, potrivit unei rezoluţii a Parlamentului bulgar, adoptate - la iniţiativa guvernului proeuropean - cu o largă majoritate (124 de voturi pentru din 197 de deputaţi prezenţi). Textul citează "solidaritatea cu Ucraina" şi necesitatea de a "garanta securitatea alimentară mondială".

Joi, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că este recunoscător Bulgariei pentru că nu a prelungit restricţiile asupra exporturilor agricole ucrainene. "Bulgaria dă un exemplu de solidaritate adevărată", a scrie el pe platforma socială X.

"Suntem convinşi că orice decizie (...) care va restricţiona şi mai mult exporturile agricole ucrainene nu numai că va fi nejustificată şi ilegală", dar va dăuna "intereselor economice comune" ale Ucrainei, ale statelor membre ale UE şi ale Uniunii Europene în ansamblu, a scris joi pe Facebook şi purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Oleg Nikolenko.

Înainte de războiul Rusiei din Ucraina, ţările est-europene nu se numărau printre principalii importatori de cereale ucrainene, dar dinamica s-a schimbat după ce Rusia a impus o blocadă de facto a principalei rute de export a Ucrainei - pe Marea Neagră.

Reuters scrie că Polonia, Ungaria, Slovacia şi România vor prelungi probabil restricţiile, în timp ce Bulgaria a votat joi pentru eliminarea restricţiilor.

Polonia, care are alegeri parlamentare la 15 octombrie şi spune că cerealele ucrainene mai ieftine fac producţia internă nerentabilă, a declarat că nu va ridica interdicţia, chiar dacă UE nu va prelungi autorizarea restricţiilor. De asemenea, guvernul Slovaciei a declarat că va menţine interdicţia, iar Ungaria pare să vrea să facă acelaşi lucru, notează Reuters.

Kievul a declarat că ar putea solicita un arbitraj internaţional în legătură cu restricţiile.

Ucraina va recolta probabil 85 de milioane de tone de cereale şi seminţe oleaginoase în 2023, din care cel puţin 50 de milioane de tone ar putea fi exportate. Indiferent de orice restricţii naţionale, tranzitul de cereale ucrainene către porturile baltice şi mediteraneene nu va fi afectat.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62386471
Drone ucrainene au făcut un sistem de apărare rusesc de 1,2 mld $ să-și dezvăluie poziția. L-au distrus apoi cu rachete VIDEO

Ucraina a distrus joi un avansat sistem de apărare antiaeriană al Rusiei din Crimeea, în valoare de 1,2 miliarde de dolari. Într-o operațiune specială, mai multe drone au făcut sistemul să-și dezvăluie poziția, pentru a fi apoi distrus cu rachete.

 

62386411
Incidentul de la Marea Neagră care putea declanșa Al Treilea Război Mondial. Lanț uluitor de greșeli ale unui pilot rus

Un pilot rus a încercat să doboare un avion NATO deasupra Mării Negre, după ce a înțeles greșit un mesaj de la sol, dar în cele din urmă a tras defectuos două rachete. Incidentul care putea duce la Al Treilea Război Mondial a fost confirmat de Londra.  

62386235
Vladimir Putin şi Kim Jong Un şi-au oferit în dar unul altuia câte o carabină şi s-au adresat cu apelativul "tovarăşe"

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său nord-coreean Kim Jong Un şi-au oferit în dar unul altuia câte o puşcă şi s-au adresat unul altuia cu apelativul "tovarăşe", relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.