Ucraina ”garantează” că nu va folosi armament american pentru a ataca ţinte în Rusia

62263368
Profimedia

Ucraina a dat asigurări Statelor Unite că ”garantează” că nu va folosi noile sisteme de rachetă de tip HIMARS promise de către Washington pentru a ataca teritoriul rus, potrivit secretarului de Stat american Antony Blinken, relatează AFP.

”Rusia este cea care atacă Ucraina, nu invers. Ca să fiu clar, cea mai bună cale de evitare a unei escaladări este ca Rusia să pună capăt agresiunii şi războiului pe care le-a lansat”, a subliniat miercuri, în faţa presei, Blinken, răspinzând astfel unor acuzaţii ale Moscovei, care denunţă livrarea acestor noi arme americane, scrie News.ro.

”În privinţa sistemelor de armament pe care li le furnizăm, ucrainenii ne-au dat asigurări că nu vor folosi aceste sisteme împotriva unor ţinte pe teritoriul rus”, a subliniat şeful dplomaţiei americane, alături de secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat marţi că Statele Unite urmează ”să furnizeze ucrainenilor sisteme de rachetă mai avansate şi muniţie, care le vor permite să-şi atingă mai precis obiecitvele-cheie pe câmpul de luptă în Ucraina”.

Însă Biden are grijă să să nu pară un cobeligerant alături de Kiev şi să nu-şi asume riscul unui război direct între Statele Unite şi Rusia.

Joe Biden a subliniat, de asemenea, că ”nu dă Ucrainei mijloacele de a lovi în afara frontierelor sale”.

Kremlinul a acuzat miercuri Washingtonul de faptul că ”toarnă gaz pe foc”.

”Asemenea livrări nu-i încurajezză pe liderii ucraineni să vrea să relanseze negocieri de pace”, a denunţat un purtătror de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
61995198
Scandal în Italia în urma dezvălurii unor întâlniri secrete şi planuri ale lui Matteo Salvini cu ruşi, după invazia Ucrainei

Liderul Partidului Liga (suveranist) Matteo Salvini se află în centrul unui scandal, în urma unor divulgări în presă ale unor întâlniri neautorizate de către Guvernul italian cu reprezentanţi ruşi, după invazia Ucrainei de către Rusia, relatează AFP.

62043089
Român ucis în Italia în stil mafiot cu 13 gloanțe. Autoritățile de la Roma au reluat procesul crimei

Procesul pentru uciderea în 2014 a românului Nicolas Adrian Giuroiu a fost reluat. Cei doi inculpați sunt frații Angelo și Salvatore Travali, acuzați de răpirea românului și complicitate la omor, scrie ȘtiriDiaspora.ro.

62263353
VIDEO Momentul în care o școală din China este zguduită de un cutremur de 6,1 pe Richter. Cum au reacționat elevii

Imaginile de supraveghere ale unei școli din China, provincia Sichuan, au surprins momentul în care clasele pline de elevi au început să fie zguduite de un cutremur cu magnitudinea de 6.1 pe scara Richter.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.