Turcia își schimbă numele. Explicația președintelui Erdogan pentru această decizie

62181423
Getty

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat că vrea schimbarea numelui țării sale, deoarece "Turcia" nu mai exprimă în cel mai bun mod cultura, civilizația și valorile poporului turc, potrivit Washington Examiner.

Țara ar urma să se numească Turkiye, care reprezintă numele statului în limba turcă. Această denumire va fi folosită ar urma să fie folosită în corespondenţa oficială cu alte state sau instituții internaționale și pe toate produsele exportate.

„Ținta noastră este acum să reprezentăm experiența de mii de ani a statului și națiunii noastre în fiecare sector sub marca "Turkiye"”, a transmis Erdogan într-un comunicat de presă.

Turcia vrea să înregistreze noua denumire la ONU în săptămânile următoare, au declarat doi oficiali pentru Middle East Eye.

„Guvernul încă nu a stabilit momentul exact pentru schimbarea numelui, dar procesul este în desfășurare”, a declarat și un înalt oficial turc pentru MEE.

Turcia poartă acest nume din 1923, după ce și-a declarat independența. După ce Imperiul Otoman s-a prăbușit, în urma înfrângerii din Primul Război Mondial, părți din el au fost ocupate de aliații victorioși. O grupare a tinerilor ofițeri din armata turcă, grupare condusă de Mustafa Kemal Atatürk, a organizat rezistența față de aliați; în 1923 ei au instaurat Republica modernă Turcia, cu Atatürk ca prim președinte al acesteia.

Șeful biroului de comunicare al președinției, Fahrettin Altun, a transmis într-o postare pe Twitter că schimbarea numelui reprezintă „un alt pas important” care va „întări brandul Turciei”.

„Expresia „Made in Turkiye”, în loc de „Made in Turkey”, a început să fie folosită la produsele noastre de export. Prin urmare, produsele noastre, care reprezintă mândria țării noastre în comerțul internațional, sunt promovate și prezentate în restul lumii folosind brandul Turkiye”, a scris acesta.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62235904
Boris Johnson ridică majoritatea restricțiilor din Marea Britanie. Persoanele pozitive nu vor mai fi izolate din martie

Premierul Boris Johnson a anunţat că la 27 ianuarie va pune capăt majorităţii măsurilor introduse pentru a limita răspândirea variantei Omicron a coronavirusului, urmând ca din martie să se renunţe la izolarea persoanelor testate pozitiv.  

62237099
Un bărbat a găsit una dintre cele mai vechi monede de aur din Anglia. Valoarea se ridică la peste 500.000 de dolari

Un bărbat a descoperit cu un detector de metale ceea ce se crede a fi una dintre primele monede de aur din Anglia care s-ar putea vinde cu jumătate de milion de dolari, scrie CNN.

62227037
Preşedintele Turciei cere Rusiei să nu invadeze Ucraina. „Ar trebui să reexamineze situaţia mondială”

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut Rusiei să nu "invadeze" Ucraina, potrivit declaraţiilor difuzate de agenţia de presă turcă oficială Anadolu, citată de AFP.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 005inquam photos octav ganea
Luca Niculescu: Aş prefera un guvern politic. Discuţiile sunt deschise şi nu vreau să-mi închid nicio poartă de dialog

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că ar prefera un guvern politic, dar că discuţiile sunt "deschise", deoarece nu vrea să închidă "nicio poartă de dialog".

Crevedia
Procesul exploziei de la Crevedia poate începe după doi ani de întârzieri. Despăgubiri cerute: 53 de milioane de euro

Judecătoria Răcari a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului exploziei de la Crevedia, în care patronii stației GPL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată. Tragedia din august 2023 s-a soldat cu 6 morți și 54 de răniți.

Whatsapp image 2026 10 12 at 12 57 42 1
România va avea unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei din Europa de Est. Investiție de 46 milioane de euro

România se pregătește să pună în funcțiune unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei în baterii din Europa Centrală și de Est.