Trupurile a şase ostatici israelieni răpiţi de Hamas au fost găsite într-un tunel din Fâşia Gaza

62479621

Trupurile a şase ostatici răpiţi în timpul atacului de la 7 octombrie al Hamas în Israel au fost găsite în Fâşia Gaza, potrivit armatei israeliene şi preşedintelui american Joe Biden.

"Mai devreme în cursul zilei (sâmbătă - n.r.), într-un tunel sub oraşul Rafah, forţele israeliene au recuperat trupurile a şase ostatici deţinuţi de Hamas", între care cel al israeliano-americanului Hersh Goldberg-Polin, a explicat Biden într-un comunicat de sâmbătă seară, declarându-se "devastat şi indignat".

Doi dintre ostaticii morţi erau femei şi patru bărbaţi: Hersh Goldberg-Polin, Carmel Gat, Eden Yerushalmi, Alexander Lobanov, Almog Sarusi şi Ori Danino, a precizat armata israeliană.

Cinci dintre aceşti ostatici fuseseră răpiţi la festivalul de muzică tehno Nova.

"Nu vă îndoiţi de acest lucru, liderii Hamas vor plăti pentru aceste crime. Şi vom continua să lucrăm 24 de ore din 24 pentru a ajunge la un acord care să garanteze eliberarea ostaticilor rămaşi", a afirmat preşedintele american.

În timpul atacului Hamas de la 7 octombrie, 251 de persoane au fost răpite din Israel şi transportate în Fâşia Gaza. Acest atac de amploare s-a soldat cu moartea a aproape 1.200 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ al AFP plecând de la date oficiale.

Represaliile israeliene s-au soldat cu cel puţin 40.691 de morţi în Fâşia Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, au provocat un dezastru umanitar şi strămutarea a aproape întregii populaţii de 2,4 milioane de locuitori. Potrivit ONU, majoritatea morţilor sunt femei şi minori.

Apărarea civilă a înregistrat sâmbătă încă patruzeci de morţi în lovituri israeliene în Fâşia Gaza.

În acelaşi timp, în nordul Cisiordaniei, teritoriu ocupat din 1967, Israelul îşi continuă operaţiunea militară lansată miercuri împotriva grupurilor armate, care a provocat îngrijorarea şi protestele comunităţii internaţionale.

"Electricitatea şi apa sunt total tăiate în tabăra de refugiaţi" şi "80% din cartierele oraşului nu mai sunt alimentate cu apă", a declarat Bashir Matahin, purtătorul de cuvânt al municipalităţii din Jenin, citat de agenţia de ştiri palestiniană Wafa.

Cel puţin 22 de palestinieni, în principal combatanţi, au fost ucişi de armata israeliană de miercuri, potrivit Ministerului palestinian al Sănătăţii. Toţi "terorişti", a anunţat armata israeliană. Potrivit agenţiei Wafa, printre cei ucişi se află şi un octogenar.

Hamas, la putere din 2007 în Gaza, şi Jihadul Islamic, au anunţat că cel puţin 14 dintre cei morţi erau combatanţi în rândurile lor.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62479620
Zeci de afgani s-au bătut cu bâte în Paris. De la ce a izbucnit conflictul

Patru persoane au fost grav rănite sâmbătă, într-o încăierare între zeci de cetățeni afgani care a avut loc pe străzile din Paris.

62466475
Ce biserică vrea să interzică „tradiţia hollywoodiană” prin care tatăl conduce mireasa la altar

De la concediul parental egal şi un parlament aproape echilibrat din punct de vedere al genului până la poziţia de lider în indicele egalităţii de gen al UE, Suedia este în multe privinţe un lider mondial în materie de feminism.

62479572
Spectacol pe cer în statul american Idaho. Zeci de baloane cu aer cald participă la unul dintre cele mai mari festivaluri

Este spectacol pe cer în statul american Idaho. Zeci de baloane cu aer cald participă la unul dintre cele mai mari festivaluri de profil.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.