Magistrații au decis că liderul de la Casa Albă și-a depășit autoritatea când a impus tarifele, invocând o lege pentru urgențe economice.

Decizia nu i-a picat bine lui Donald Trump, care a tras concluzia că, de fapt, Curtea Supremă i-a oferit puteri lărgite în acest sens.

Așa că a anunțat un nou tarif standard de 10% la nivel global pentru mărfurile care intră în Statele Unite.

Curtea Supremă de Justiție a Statelor Unite a decis cu 6 voturi pentru și 3 împotrivă că Donald Trump nu avea autoritatea să declare stare de urgență economică și să introducă noi taxe vamale extinse asupra importurilor. 

Citește și
Casa Albă: Trump nu impune termen limită Iranului și „va dicta calendarul” negocierilor

Președintele american transformase politica tarifară în pilonul central al discursului său economic înaintea alegerilor parțiale din noiembrie și chiar a descris „tarifele” drept cuvântul lui preferat din dicționar.

Josh Boak, corespondent Associated Press: „Aceasta era una dintre marile sale promisiuni electorale pentru alegerile de la jumătatea mandatului. Acum, acele tarife sunt puse sub semnul întrebării. El trebuie să găsească alternative. Asta înseamnă că o mare parte din haosul pe care l-am văzut când aceste tarife au fost impuse în 2025 se va transfera în alegerile de la jumătatea mandatului, în mesajele președintelui Trump. Iar câștigurile pe care le-a promis s-ar putea să nu se materializeze”.

Doi dintre judecătorii care au votat împotriva tarifelor au fost nominalizați chiar de Donald Trump la Curtea Supremă, așa că președintele american a luat votul lor drept o trădare.

Donald Trump, președintele SUA: „Decizia Curții Supreme privind tarifele este profund dezamăgitoare. Am dreptul să întrerup toate relațiile comerciale sau de afaceri cu o altă țară. Cu alte cuvinte, pot distruge comerțul. Pot distruge țara. Am chiar dreptul să impun un embargo care să distrugă o țară străină. Pot institui un embargo. Pot face orice vreau, dar nu pot pune tarife de 1 dolar”.

Liderul de la Casa Albă a mers mai departe și a susținut că judecătorii care au votat împotriva tarifelor sale au fost influențați de alte țări.

Donald Trump, președintele SUA: „Țările care ne-au înșelat ani la rând sunt în culmea fericirii. Sunt atât de fericite. Și dansează pe străzi, dar nu vor dansa mult timp”.

Decizia Curții Supreme de Justiție stabilește că doar Congresul are dreptul de a impune tarife, însă Trump nu vrea să colaboreze cu legislativul.

Donald Trump: „Am dreptul să impun tarife și am avut întotdeauna dreptul să impun tarife, iar totul a fost aprobat de Congres, așa că nu există niciun motiv să colaborăm. Tot ce avem de făcut e să parcurgem un proces puțin mai complicat”.

De altfel, Donald Trump susține că decizia Curții Supreme îi conferă puteri și mai mari decât avea până acum.

Donald Trump: „Decizia Curții Supreme de astăzi a făcut ca puterea unui președinte de a reglementa comerțul și de a impune tarife să fie mai mare și mult mai clară decât înainte, nu mai mică. Nu cred că asta au intenționat”.

Ca să arate că încă stăpânește situația, președintele american a anunțat un nou tarif general la nivel global, care este însă valabil doar 150 de zile.