Trei copii au fost găsiți abandonați într-o casă, alături de cadavrul fratelui lor

62221480
StirilePROTV

Poliţiştii din orasul american Houston au găsit trei copii care stăteau de un an în acelaşi apartament cu un cadavru.

Era vorba despre fratele celor trei, ucis în bătaie chiar de concubinul mamei lor.

Din primele informaţii, copiii - părăsiţi de mamă - s-au temut că vor avea de suferit dacă vor anunţa autorităţile.

Abia după un an, băiatul cel mai mare a prins curaj să anunţe poliţia.

Într-o clădire din orașul texan Houston, cei trei copii au locuit singuri, timp de mai bine de un an, în același apartament cu trupul fratelui lor ucis. Unul dintre copii a fost cel care a anunțat, într-un final, poliția, de situația oribilă în care se afla.

Ed Gonzalez, șerif: "Polițiștii au primit un apel telefonic de la un adolescent de 15 ani care le-a spus că fratele lui era mort de un an și trupul lui era în apartament".

Când au ajuns, oamenii legii au descoperit într-una din camere cadavrul unui băiat de opt ani. În același apartament mai locuiau trei copii, părăsiți de mamă. Vecinii știau că e ceva în neregulă în familia copilului, însă nu și-au imaginat niciodată tragedia din spatele ușii.

Vecin: "Habar nu aveam că e un schelet în casă. Nu i-am văzut niciodată pe ceilalți copii".

Băiatul le-a spus polițiștilor că de vină pentru moartea fratelui său ar fi fost chiar concubinul mamei.

Melody Robinson, bunica fiicei suspectului: "Asta e una dintre întrebările la care toată lumea vrea răspuns. De ce a așteptat atâta vreme? Când cineva te-a atacat și te-a speriat... L-ai văzut pe omul ăsta ucigându-ți fratele. L-ai văzut când îl lovește pe celălalt frate.. Îi era frică. Și mie mi-ar fi frică, probabil, toată viața".

Potrivit poliției, mama copiilor plătea chiria apartamentului, dar nu mai locuia acolo de luni întregi. Rămași singuri și fără susținere, copiii au supraviețuit ajutați de vecini, care le aduceau mâncare. Întâmplarea a șocat întreaga comunitate.

Melody Robinson, bunica fiicei suspectului: "Ca mamă, să vezi că cineva face așa ceva copilului tău... nu ești mamă. O mamă nu face așa ceva".

Polițiștii i-au arestat pe mama copiilor și pe iubitul ei. Bărbatul e acuzat că l-ar fi ucis pe copil într-un acces de furie, în urmă cu un an. Ajutat chiar de mama lui, l-a acoperit cu o pătură și l-a lăsat în casă cu ceilalți copii.

Melody Robinson, bunica fiicei suspectului: "Treaba noastră, ca mame, e să ne protejăm copiii. Ea a eșuat față de copilul acela. A eșuat în fața copiilor ei, în privința asta. Nu și-a protejat copiii".

Ancheta urmează să aducă la lumină toate circumstanțele în care s-a petrecut teribila crimă.
 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62220711
Primele date oficiale în cazul Alec Baldwin: Şeriful din Santa Fe spune că „este prea devreme să se stabilească acuzaţii”

Şeriful din Santa Fe, Adan Mendoza, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că „este prea devreme să se stabilească acuzaţii” cu privire la accidentul care a avut loc săptămâna trecută pe platoul de filmare de la „Rust”, potrivit News.ro.

62200294
SUA au emis primul paşaport cu „genul X”

Statele Unite au anunţat eliberarea primului paşaport cu ''genul X'' unei persoane care nu se recunoaşte în niciunul din genurile masculin sau feminin, conform promisiunilor preşedintelui Joe Biden de a susţine mai mult drepturile minorităţilor sexuale.

62221219
Un neamț a plecat spre China pe jos, însoțit de măgărușul său. Traversează jumătate de lume și ajunge și pe la noi

Un neamț a vrut să fie altfel. Așa că a plecat pe jos, însoţit de un măgăruş. A pornit la drum, de vreo şase luni. Destinaţia finală este China, doar că până acum a ajuns abia în Slovacia.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.