Tragedie în Tanzania. Cel puţin 20 de morţi într-o busculadă în timpul unui serviciu religios

62107459
Getty

Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa şi altele au fost rănite.

Tragedia a avut loc într-o busculadă produsă sâmbătă seara în timpul unui serviciu religios evanghelic pe un stadion din nordul Tanzaniei, au indicat duminică responsabili guvernamentali şi martori oculari, citaţi de Reuters şi AFP.

Mii de oameni au umplut sâmbătă un stadion din oraşul Moshi, nu departe de Muntele Kilimanjaro, pentru a asista la o ceremonie de rugăciuni condusă de Boniface Mwamposa, care îşi spune 'apostolul' şi este liderul unei mişcări evanghelice numite 'Ridică-te şi străluceşte, Tanzanie'.

Boniface Mwamposa atrage mulţimi imense promiţându-le credincioşilor prosperitate şi vindecarea bolilor.

Busculada s-a produs când predicatorul a vărsat 'ulei sfânt' pe pământ, iar credincioşii s-au călcat în picioare pentru a-l atinge în speranţa că se vor vindeca de boli, transmite Agerpres.

'Până în prezent, am numărat 20 de morţi şi 16 oameni au fost răniţi în incident', a declarat comisarul districtual Kippi Wariobia. Printre cei decedaţi se află şi cinci copii, a precizat el.

Autorităţile se tem că bilanţul victimelor ar putea creşte, având în vedere numărul celor prezenţi şi întunericul din momentul busculadei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62107463
Migranții nu sunt descurajați de ieșirea Marii Britanii din UE
Reacțiile după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană continuă să apară.
62107457
Proteste împotriva lui Putin. Poliția a intervenit în forță împotriva manifestanților
Zeci de oameni au organizat o demonstraţie împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin chiar în oraşul său natal, Sankt Petersburg.
62106964
Bilanțul victimelor epidemiei cu coronavirus crește alarmant. Sunt 304 de decese
Bilanțul victimelor epidemiei cu coronavirus crește alarmant. Sunt 304 decese confirmate, în China, după ce în urmă cu o zi autoritățile anunțaseră 259 de morți.