Tragedie aviatică în Congo. 17 persoane aflate la bordul unui avion au murit

×
Publicitate

Şaptesprezece persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit la scurt timp după ce a decolat în estul Republicii Congo, informează duminică dpa, Reuters şi AFP.

Avionul ce aparţinea companiei private congoleze Busy Bee s-a prăbuşit peste un cartier populat din oraşul Goma, în estul Congo, transmite Agerpres.

„Primele informaţii pe care avem la dispoziţie arată că la bordul avionului se aflau 17 persoane", a anunţat, într-un comunicat, guvernatorul provinciei Kivu în care se află oraşul Goma.

„Şase trupuri neînsufleţite au fost scoase de sub epava avionului. Echipele de salvare continuă căutările", a declarat primarul oraşului Goma, Timothee Kiesse.

Potrivit unui responsabil al aeroportului din Goma, nu ar exista niciun supravieţuitor printre cei 17 pasageri ai avionului turbopropulsor Dornier-228.

Busy Bee este o companie nou-înfiinţată, care dispune de trei aparate menite să deservească zonele Beni şi Butembo din provincia Nord-Kivu. Conducerea companiei s-a reunit în aşteptarea rezultatelor unei anchete tehnice iniţiate de o echipă pe teren.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62092904
Atac cu macete într-un cinematograf din Marea Britanie. Ce a urmat

Cinci adolescenţi britanici, inclusiv o tânără de 13 ani, au fost arestaţi după ce au rănit şapte poliţişti în timpul unui atac cu macete comis într-un cinematograf din oraşul Birmingham, informează Press Association.

62094245
Mii de femei au ieșit în stradă în Franța și Italia pentru a opri violența domestică

Ample demonstraţii au avut loc la Paris şi Roma pentru stoparea violenţei domestice în Franţa şi Italia.

62094242
Scene de coșmar în Europa. Mai multe orașe „sub apă”, după ploile abundente

Scene terifiante în Franţa, dar şi în Italia, unde a plouat abundent şi s-au produs inundaţii.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.