Tradițiile de Crăciun mai puțin obișnuite ale reginei Elisabeta a II-a. „A servit personal masa câinilor”

61996241
Getty

Dragostea reginei Elisabeta a II-a pentru animale este bine-cunoscută, însă puțini știu că fosta suverană avea un adevărat ritual special de sărbători pentru cățelușii ei Corgi.  

Caroline Perry, autoarea cărții „The Corgi and the Queen”, spune că tot timpul s-au făcut aranjamente speciale pentru câinii regretatului monarh, pentru ca sărbătoarea să fie una cu totul specială și pentru ei.

„În perioada premergătoare marii zile, câinii erau lăsați să alerge în bucătărie pentru a încerca să fure din mâncarea delicioasă care era pregătită", spune Perry, conform People.

De-a lungul anilor câinii Corgi au însoțit-o pe regină în timp ce aceasta călătorea cu trenul de la Londra la Norfolk pentru a-și petrece sărbătorile la Sandringham.

„Defuncta regină și-a descris câinii ca fiind „familie” și nu i-a lăsat pe dinafară în timpul sărbătorilor!", explică Perry.

„Îi făcea fiecăruia un ciorap personalizat, umplut cu jucării mici și cu bunătățile preferate. Îi plăcea să îi privească cum își „deschid" cadourile în dimineața de Crăciun!”, a spus autoarea cărții „The Corgi and the Queen”.

De asemenea, câinii reginei s-au bucurat întotdeauna de un meniu special de sărbători.

„Corgii s-au bucurat de propriul lor festin. Bucătarii l-au numit „Meniul Royal Corgis" și s-au asigurat că carnea era tăiată foarte fin pentru a nu exista oase. Regina a servit personal masa câinilor ei și i-a hrănit într-o ordine strictă, astfel încât niciunul dintre ei să nu se simtă lăsat pe dinafară", povestește Perry.

Regina Elisabeta - faimoasă pentru dragostea ei pentru câinii Corgi - a primit primul ei Corgi, pe Susan, când a împlinit 18 ani. Cățelul i-a fost alături în momentele cheie din viață, inclusiv în ziua nunții cu prințul Philip, în 1947. Regina Elisabeta a avut în proprietate de-a lungul vieții sale 14 generații de câini din această rasă.

„Mulți oameni se întreabă de ce a ales rasa corgi. Oamenii care au corgi vă vor spune că sunt niște câini uimitori. Sunt foarte sprinteni. Corgii nu sunt pentru stăpânii de câini începători. Faptul că îi iubea atât de mult, cred că arată faptul că nu era capabilă să își exprime emoțiile și sentimentele”, spune Perry.

Regina Elisabeta a murit la vârsta de 96 de ani, în septembrie 2022. Nici de la înmormântarea ei nu au lipsit cățelușii Corgi. Muick și Sandy, ultimii căței ai reginei, au așteptat-o pe aceasta la Castelul Windsor, acolo unde suverana a fost înhumată. Animalele sunt acum îngrijite de prințul Andrew și de fosta sa soție, Sarah Ferguson. 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62411050
Promisiunea făcută de Putin în primul discurs electoral. Ce are de gând să facă din Rusia. "Altfel, țara nu va mai exista"

Vladimir Putin a promis că va face din Rusia o "putere suverană", în timpul unei alocuţiuni adresate, duminică, partidului de guvernământ, primul său discurs de campanie înainte de alegerile prezidenţiale din martie 2024.

62411047
Un brad de Crăciun vechi de peste un secol a fost vândut la licitație. Câți bani s-au obținut

Cumpărat în 1920, un brad artificial de Crăciun a fost vândut la licitație care a avut loc în Marea Britanie, pe 15 decembrie, pentru suma de 3.411 lire sterline, aproape 4.000 de euro.

61763844
Leonardo Di Caprio, ironizat de un jucător de fotbal după ce a afirmat că nu a auzit de Arsenal. „Are peste 25 de ani”

Mesut Ozil, fostul internaţional german, s-a retras din activitate, dar încă urmăreşte îndeaproape ultimele noutăţi din fotbal. El l-a criticat pe actorul Leonardo Di Caprio, care a afirmat că nu a auzit de fosta echipă al lui Ozil, Arsenal Londra.

 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.