Țările europene, asaltate de tulpina „Omicron”. Italia a decis vaccinarea obligatorie pentru cei de peste 50 de ani

×
Publicitate

Tulpina „Omicron” își continuă asaltul în țările europene. Franța a depășit un nou prag și a raportat peste 335 de mii de teste pozitive în ultimele 24 de ore, un salt de peste 60 de mii de cazuri față de ziua precedentă.

Și Italia a înregistrat un record de infectări cu Covid - aproape 190 de mii. În aceste condiții, guvernul de la Roma a decis vaccinarea obligatorie pentru toate persoanele care au peste 50 de ani.

Potrivit guvernului italian, obligativitatea vaccinării de la 50 de ani în sus este absolut necesară pentru a reduce presiunea asupra instituțiilor sanitare. Și asta pentru că tocmai această categorie de vârstă are cel mai mare risc de spitalizare. În plus:

Am extins folosirea certificatului COVID simplu (care atestă vaccinarea ori test negativ) pentru accesul la toate serviciile publice și private. Adica nu poți merge fără el la notar, bănci, poștă, asistență socială. Nicăieri! Excepție fac, de fapt, doar magazinele alimentare”, a declarat ministrul Administrației Publice.

În Peninsulă, vaccinarea era deja obligatorie pentru cadrele medicale, profesori și forţele de ordine. Iar călătoria cu mijloacele de transport în comun, intrarea în restaurante sau la diferite evenimente se face de luni de zile doar pe baza certificatului de vaccinare.

În Franta, după trei zile de dezbateri aprinse, întețite de intenția declarată a președintelui Macron de a-i "scoate din sărite" pe nevaccinaţi, Adunarea Naţională a adoptat, la ora 5 dimineața, proiectul de lege care transformă paşaportul sanitar în paşaport de vaccinare.

Împotrivă au votat deputaţii extremei stângi şi extremei drepte, precum şi 3 disidenţi din partidul majoritar de centru-dreapta. 27 de deputaţi s-au abţinut.

Votul decisiv va fi în Senat, săptămâna viitoare. Odată intrată în vigoare, în jur de 15 ianuarie, legea impune ca toate persoanele de peste 12 ani să facă dovada vaccinării pentru acces la activităţi recreative, restaurante şi baruri, târguri şi transportul public inter-regional. Pe de altă parte, tot în Franța, autoritățile vor să permită medicilor, asistenților și angajaților din aziluri să lucreze chiar dacă sunt diagnosticați cu Covid, în cazul în care au doar simptome foarte ușoare sau sunt chiar asimptomatici. Autorităţile franceze susțin că acestă măsură este necesară pentru menţinerea în funcţiune a spitalelor și o consideră a fi un risc calculat.

Pe de altă parte, Marea Britanie a anunțat relaxarea restricţiilor impuse la sosire. Cei care vin din străinătate nu vor mai trebui să prezinte la intrarea în ţară un test negativ.

Atunci când varianta Omicron a fost identificată pentru prima dată, am introdus aceste restricții de călătorie pentru a încetini răspândirea tulpinii în țara noastră. Dar acum Omicron este atât de răspândit, încât aceste măsuri au un impact limitat asupra creșterii cazurilor, în timp ce continuă să afecteze drastic turismul din țară”, a declarat premierul Marii Britanii.

Decizia este totusi controversată. Nu mai puțin de 125 de pasageri ai unei curse Air India, care se întorceau din Italia, au fost testați pozitiv în aeroport, după aterizare.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
VIDEO: Momentul în care blindatele Rusiei de ”menținere a păcii” pleacă spre Kazahstan

Primele unități ”de menținere a păcii”, așa cum au fost numite de către Rusia, au ajuns deja în Kazahstan.

Talibanii vor să construiască ”armata naţională a Afganistanului”, ”cum au şi alte ţări”

Guvernul talibanilor a anunţat că va constitui o armată regulată a Afganistanului, la fel ca în orice altă ţară, în condițiile în care fosta armată afgană a fost dizolvată după ce islamiştii au preluat puterea în august, anul trecut.

Revolte în Kazahstan. UE este "foarte îngrijorată". Un angajat al unui post TV a fost ucis

Situaţia este în continuare tensionată în Kazahstan. La Almatî, numeroase persoane înarmate continuă să atace magazine, relatează agenţia TASS.

Recomandări
Scenariu: Drona care a survolat Republica Moldova și România ar fi urmărit avionul lui Volodimir Zelenski

Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, unde urma să participe la funeraliile regelui Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă în momentul decolării din Republica Moldova. 

„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Apple a prezentat iPhone Duo, primul său telefon pliabil. Se deschide ca o tabletă și are camere ascunse sub ecran

Apple a prezentat miercuri noile produse într-un eveniment marcat de debutul lui John Ternus în funcția de CEO. Vedeta lansării este iPhone Duo, primul telefon pliabil al companiei, alături de noile iPhone 18 Pro și Pro Max, Apple Watch și AirPods 5.