Țara în care persoanele arestate pot plăti cu vouchere pentru condiţii mai bune de detenţie

62139202
Getty

Ucrainenii aflaţi în arest preventiv pot cumpăra vouchere în valoare de 72 de dolari pe zi, cu care beneficiază de condiţii mai bune de detenţie, cum ar fi aer condiţionat sau cuptor cu microunde, transmite Reuters marţi.

Voucherele nu trebuie să fie pe numele deţinutului care le foloseşte şi pot fi achiziţionate de pe site-ul de internet al ministerului justiţiei de la Kiev. Costul este de maximum 72 de dolari pe zi, pentru celulele din capitală, şi mai mic în alte regiuni din Ucraina.

Măsura extinde un program lansat în mai, prin care arestaţii pot plăti pentru celule mai bune. Cu ajutorul voucherelor, se facilitează depunerea cererilor pentru mutare în condiţii de confort sporit.

Ministrul justiţiei, Denis Maliuska, a declarat agenţiei Reuters că voucherele pot fi cumpărate de deţinuţi, pentru utilizare reală, dar şi în glumă, pe post de cadouri pentru oficialii suspectaţi de corupţie. ''Nu ne aşteptăm ca majoritatea acestor certificate să fie utilizate de persoane închise în aresturi preventive reale'', a spus el într-un interviu, arătând că ''sunt mai mult (...) pentru cei care vor să irite pe cineva, de exemplu un fost sau actual oficial sau pur şi simplu un om de afaceri care recurge la scheme gri sau negre de evaziune fiscală''.

Lidera organizaţiei Amnesty International din Ucraina, Oksana Pokalciuk, a contestat programul de vouchere, susţinând că justiţia nu trebuie ''comercializată''. ''Autorităţile sunt obligate să asigure drepturile omului pentru toţi şi pentru fiecare, indiferent dacă o persoană poate plăti astfel de servicii sau nu'', a argumentat ea.

Maliuska apreciază însă că astfel de critici sunt greşite: ''Există un minimum de bază asigurat gratuit de stat pentru toţi cetăţenii ucraineni (...) Însă există şi lucruri peste acest nivel care nu pot fi asigurate de stat (...) iar o persoană trebuie să le acopere pe cheltuiala sa''.

Un raport guvernamental american din 2019 descrie condiţiile din aresturile şi închisorile ucrainene drept ''proaste (...) şi uneori prezentând o ameninţare gravă la adresa vieţii şi sănătăţii deţinuţilor''.

Cu fondurile din schema de plată începută în mai s-au renovat deja trei celule obişnuite din centrul de arest preventiv din Kiev. ''Aici existau ciuperci. Toaleta nu era deloc comodă. În celulă era întuneric. Slavă Domnului, administraţia a renovat. E o plăcere pentru un deţinut să folosească baia'', spune Danil, unul din arestaţi.

Săptămâna trecută, în primele ore de la lansare, s-au cumpărat patru vouchere. Ministerul justiţiei ar putea oferi şi tichete-cadou pentru cei care vor să se distreze petrecând o noapte în arest, a anunţat ministrul, precizând însă că mai sunt necesare măsuri pentru garantarea securităţii oaspeţilor în astfel de cazuri.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62136467
Drama unei tinere. Și-a pierdut părinții și trei frați, după ce s-au infectat cu Covid-19

O tânără în vârstă de 28 de ani a povestit coșmarul pe care l-a trăit în timpul pandemiei. Ea și-a pierdut ambii părinți și trei frați, din cauza noului coronavirus, scrie 20minutos.es.

62139370
Dictatorul care spunea că pandemia este o psihoză s-a infectat cu Covid-19. ”Am supraviețuit coronavirusului pe picioare”

Preşedintele statului Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a declarat că a fost infectat cu noul coronavirus, dar că nu a avut niciun fel de simptome şi deja s-a vindecat. Lukașenko spunea că pandemia este o psihoză și recomanda tratamente cu vodcă și saună.

62139368
Zeci de mii de voluntari, implicați în testarea unui vaccin contra Covid-19. Când va fi gata

La șase luni de când Organizația Mondială a Sănătății declara SARS-COV-2 urgență sanitară, la nivel global au murit peste 660 de mii de oameni și aproape 17 milioane s-au infectat cu noul virus.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.