Suedia îşi închide ambasada din Liban de teama unei escaladări

62472001

Suedia a anunţat sâmbătă închiderea ambasadei sale din capitala Libanului, Beirut, după ce a sfătuit mii de cetăţeni de-ai săi să părăsească această ţară, de teama extinderii războiului din enclava palestiniană Gaza la întreaga regiune, informează AFP.

Asasinarea unor oficiali ai Hamas şi Hezbollah în această săptămână, atribuită Israelului, a crescut tensiunile regionale.

"Ministerul de Externe a cerut personalului să părăsească Beirutul şi să meargă în Cipru şi (...) plănuieşte un transfer temporar al ambasadei sale", a declarat ministrul de externe suedez Tobias Billstrom la postul de radio naţional.

Decizia a fost luată ''iniţial pentru luna august, dar s-ar putea prelungi în funcţie de situaţia în domeniul securităţii'', a adăugat el, precizând că ministerul urmăreşte ''îndeaproape evoluţia situaţiei''.

Potrivit acestuia, până la 10.000 de cetăţeni suedezi ar fi călătorit în Liban în această vară, sfidând astfel avertizarea de călătorie în vigoare în ţară din octombrie 2023.

"Îi invit pe suedezii care se află în Liban să părăsească ţara prin toate mijloacele posibile, cât timp mai pot", a adăugat ministrul.

Articol recomandat de sport.ro
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Citește și...
62470475
Zelenski: Rusia a folosit săptămâna trecută peste 600 de bombe aeriene ghidate pentru a ataca Ucraina
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că Rusia a folosit peste 600 de bombe aeriene ghidate pentru a-i ataca ţara în ultima săptămână, informează Reuters.
62464256
Un atac aerian israelian în Cisiordania a făcut cinci morţi, între care un comandant al Hamas
Un atac aerian israelian care a vizat un vehicul în Cisiordania ocupată a ucis sâmbătă un comandant al grupării islamiste palestiniene Hamas, a relatat mass media Hamas.
62471993
Noi violenţe în Anglia. O secție de poliție a fost incendiată. Trei poliţişti au fost spitalizaţi şi opt persoane arestate
Ciocniri au izbucnit vineri seara la Sunderland, nord-estul Angliei, unde forţele de ordine britanice au fost victimele unor "niveluri semnificative şi grave de violenţă", potrivit poliţiei, relatează sâmbătă AFP.