SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

62543678
Shutterstock

Statele Unite au declarat vineri, în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, că „vor apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO” după o incursiune în Polonia a unor drone suspectate a fi rusești, relatează Reuters.

„Statele Unite sunt alături de aliații NATO în fața acestor încălcări alarmante ale spațiului aerian”, a declarat ambasadoarea interimară a SUA la ONU, Dorothy Shea, în fața celor 15 membri ai organismului.

Declarațiile par să vizeze liniștirea aliaților NATO ai Washingtonului, după ce președintele american Donald Trump a declarat joi că incursiunea unor presupuse drone rusești în Polonia ar fi putut fi „din greșeală”. Dorothy Shea a menționat, de asemenea, că Rusia și-a intensificat campania de bombardamente împotriva Ucrainei de când Trump s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin în Alaska, în cadrul eforturilor sale de a media încheierea războiului declanșat de Moscova de peste trei ani.

„Aceste acțiuni, la care se adaugă acum încălcarea spațiului aerian al unui aliat al SUA – intenționat sau nu – demonstrează un imens dispreț față de eforturile de bună-credință ale SUA de a pune capăt acestui conflict”, a declarat Shea.

Polonia a doborât miercuri drone în spațiul său aerian, cu sprijinul avioanelor aliaților săi din NATO, fiind prima dată când un membru al alianței militare occidentale deschide focul de când a început războiul Rusiei în Ucraina.

„Sunt acte agresive și periculoase, deoarece este greu de imaginat că atât de multe drone au zburat atât de adânc peste teritoriul polonez, fără intenție”, a punctat ambasadorul Sloveniei la ONU, Samuel Žbogar.

Reacțiile Rusiei și ale aliaților occidentali

Rusia a declarat că forțele sale atacau Ucraina în momentul incursiunii dronelor și că nu intenționa să lovească ținte din Polonia. „Nu existau ținte marcate pe teritoriul polonez”, a declarat ambasadorul Rusiei la ONU, Vassili Nebenzia, în fața Consiliului de Securitate. „Raza maximă de acțiune a dronelor utilizate în acest atac nu a depășit 700 de kilometri, ceea ce face fizic imposibil ca acestea să fi ajuns pe teritoriul polonez”, a argumentat el. Dar diplomatul rus a spus că Moscova este dispusă să discute cu Polonia „dacă partea poloneză este într-adevăr interesată să reducă tensiunile, în loc să le intensifice”.

„Imposibil. Miracol” – a comentat ironic această declarație, pe X, ministrul de externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski.

Statele Unite s-au alăturat, de asemenea, aliaților occidentali într-o declarație comună, vineri, pentru a-și exprima îngrijorarea cu privire la incursiunea dronelor rusești și pentru a acuza Moscova de încălcarea dreptului internațional și a Cartei ONU.

Declarația, citită de secretarul de stat polonez Marcin Bosacki înaintea reuniunii Consiliului de Securitate, a solicitat Rusiei să înceteze „războiul de agresiune împotriva Ucrainei” și să renunțe la alte provocări. Documentul a fost susținut de 43 de țări.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62574370
Experţii militari bulgari investighează o dronă misterioasă găsită pe plaja din Burgas. VIDEO

O dronă adusă de valuri a fost găsită vineri dimineața pe plaja nordică din Burgas, în zona Solnițke, iar armata a transportat-o la o bază militară pentru a o examina, relatează presa bulgară.

62574366
Vot extrem de important la ONU pentru soluția celor două state între Israel și palestinieni. România a votat alături de arabi

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite (ONU) a votat vineri cu o majoritate covârşitoare în favoarea unei declaraţii care prezintă „măsuri concrete, cu termene precise şi ireversibile” pentru o soluţie cu două state între Israel şi palestinieni.

62574365
Criză în Nepal: Preşedintele a dizolvat parlamentul şi a anunţat alegeri legislative pentru 5 martie

Preşedintele nepalez Ramchandra Paudel a dizolvat parlamentul vineri seara şi a anunţat alegeri parlamentare pentru 5 martie 2026, la propunerea noului prim-ministru Sushila Karki, a anunţat biroul prezidenţial, relatează AFP.

Recomandări
Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.