SUA incearcă să calmeze Franța, după parteneriatul care a stârnit furia Parisului

62203349
Shutterstock

Franţa este un ''partener vital'' al Statelor Unite în regiunea indo-pacifică, a asigurat joi secretarul american de stat Antony Blinken, după anunţarea unei noi alianţe de securitate între SUA, Marea Britanie şi Australia, ce a stârnit furia Parisului.

''Nu există diviziune regională între interesele partenerilor noştri atlantici şi pacifici'', a spus Antony Blinken în timpul unei conferinţe de presă la Washington, potrivit AFP.

''Acest parteneriat cu Australia şi Marea Britanie demonstrează că noi dorim să lucrăm cu partenerii noştri, inclusiv în Europa, pentru a asigura o zonă indo-pacifică liberă şi deschisă'', a adăugat el.

''Salutăm statele europene care joacă un rol important în zona indo-pacifică, şi dorim să continuăm o cooperare strânsă cu NATO, cu UE şi cu alţii la acest capitol'', a insistat şeful diplomaţiei americane, care i-a primit pe miniştrii australieni ai apărării şi de externe.

Noua alianţă între SUA, Marea Britanie şi Australia, denumită ''AUKUS'', are în vedere contracararea ambiţiilor tot mai mari ale Chinei în regiune.

La conferinţa de presă la care a vorbit Blinken, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a confirmat că Washingtonul îşi va spori ''accesul'' şi ''prezenţa în Australia'', în timp ce şefa diplomaţiei australiene, Marise Payne, a estimat că ''leadershipul SUA în regiunea indo-pacifică'' este în continuare ''indispensabil''.

Dar anunţarea acestei alianţe a provocat reacţii vehemente din partea Franţei, întrucât în acelaşi timp Australia a anunţat că va cumpăra submarine americane cu propulsie nucleară şi reziliază un contract semnat cu Franţa pentru achiziţia a 12 submarine convenţionale, acest contract având pentru întreg pachetul său o valoare de circa 56 de miliarde de euro.

"'Este, într-adevăr, spus fără ocolişuri, o lovitură în spate", s-a indignat şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian.

Preşedintele "Biden a luat o decizie brutală, imprevizibilă, seamănă foarte bine cu ceea ce făcea (fostul preşedinte Donald) Trump", a mai spus ministrul francez, adăugând ''aşa ceva nu se face între aliaţi''.

La rândul ei, titulara portofoliului francez al apărării, Florence Parly, a asigurat că este "lucidă în legătură cu modul în care îşi tratează SUA aliaţii", în timp ce Senatul francez s-a întrebat despre natura exactă a relaţiei între Paris şi Washington şi a acuzat SUA şi Marea Britanie că ''schimbă regulile jocului''.

Noul parteneriat dintre cele trei ţări a fost primit cu rezerve şi la Bruxelles, unde şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a spus că înţelege ''dezamăgirea francezilor'' şi a susţinut că acordul AUKUS ''ne obligă din nou să reflectăm asupra necesităţii de a exista prin noi înşine şi de a dezvolta autonomia strategică a UE''.

Borrell a prezentat joi o strategie de cooperare a UE cu regiunea indo-pacifică şi a transmis că la reuniunea miniştrilor de externe europeni care se va desfăşura pe 18 octombrie la Luxemburg vor fi ''analizate repercusiunile'' alianţei AUKUS.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Denis Drăguș a reacționat după ce atacantul a semnat cu FCSB: ”Se simte diferit!”
FOTO Soția lui Denis Drăguș a reacționat după ce atacantul a semnat cu FCSB: ”Se simte diferit!”
Citește și...
The Guardian: 60% dintre europenii opriți la frontieră în UK sunt români. MAE a cerut clarificări Londrei

Ministerul Afacerilor Externe s-a sesizat cu privire la datele statistice apărute în presa britanică referitor la controalele autorităţilor de frontieră britanice care ar viza cu precădere cetăţeni români.

Un paznic a oprit un viol după ce a văzut totul pe camera de supraveghere. Ce s-a întâmplat cu atacatorul

Agentul de securitate Richard Arnold a oprit un viol, după ce a observat pe camerele de supraveghere ceea ce se întâmpla în parc din Țara Galilor.

Imagini rare cu Emma Răducanu și tatăl ei român. Sportiva s-a întors acasă după victoria de la US Open. GALERIE FOTO

Emma Răducanu s-a întors acasă, după victoria istorică de la US Open. În mai multe fotografii făcute publice, ea apare alături de tatăl ei.

Recomandări
Premier surpriză pregătit de Nicușor Dan. Președintele a discutat cu liderii partidelor despre nominalizare - Surse

În acest moment nu există voturile necesare pentru instalarea unui nou premier, motiv pentru care nominalizarea nu va fi făcută în acest weekend, ci săptămâna viitoare, au precizat surse din PSD pentru Știrile PRO TV.

România vrea să producă bunurile pe care le importă masiv. Statul va investi 760 de milioane de lei în fabrici

România vrea să producă local mai multe dintre bunurile pe care acum le importă masiv. Statul pune la bătaie aproape 760 de milioane de lei pe an pentru firmele din industria prelucrătoare care vor să investească în fabrici și echipamente noi.

De ce a atins benzina un preț record. Paradoxal, România are printre cele mai mici scumpiri din UE

Prețul benzinei a urcat vineri la un nivel record, iar sortimentul standard a ajuns la 9 lei și 70 de bani în unele stații.