SUA impun cel mai amplu pachet de sancţiuni asupra sectorului petrolier şi al gazelor din Rusia, pentru a sprijini Ucraina

62508216

Administraţia Biden a anunţat vineri cel mai amplu pachet de sancţiuni de până acum asupra veniturilor Rusiei din petrol şi gaze, în încercarea de a oferi Ucrainei şi echipei preşedintelui ales Donald Trump un avantaj în negocierile pentru pace.

Măsurile vizează reducerea veniturilor Rusiei, care alimentează războiul ce a provocat zeci de mii de victime şi a transformat oraşe întregi în ruine de la invazia Moscovei în Ucraina, în februarie 2022, relatează Reuters.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pe platforma X că aceste sancţiuni ”vor lovi semnificativ” Moscova.

”Cu cât Rusia câştigă mai puţin din petrol, cu atât mai repede se va restabili pacea,” a adăugat Zelenski.

Daleep Singh, consilier economic şi de securitate naţională la Casa Albă, a descris măsurile drept ”cele mai semnificative sancţiuni impuse vreodată sectorului energetic rus, principala sursă de venit pentru războiul lui Putin.”

Sancţiuni extinse asupra lanţului de producţie şi distribuţie al petrolului rus

Trezoreria SUA a impus sancţiuni asupra companiilor Gazprom Neft şi Surgutneftegas, precum şi asupra a 183 de nave utilizate pentru transportul petrolului rusesc, multe dintre acestea făcând parte din flota „umbrelă” operată de companii non-occidentale. Sancţiunile includ, de asemenea, reţele care comercializează petrol.

Aceste măsuri lovesc fiecare etapă a lanţului de producţie şi distribuţie al petrolului rusesc, potrivit oficialilor americani, şi ar putea costa Rusia miliarde de dolari lunar, dacă sunt aplicate strict.

Sancţiunile oferă o perioadă de tranziţie până pe 12 martie pentru finalizarea tranzacţiilor legate de energie. Totuşi, surse din comerţul cu petrol rusesc şi rafinăriile indiene au avertizat că sancţiunile vor provoca perturbări severe exporturilor ruseşti către marii cumpărători, India şi China, potrivit News.ro.

Impact economic şi militar

Preţurile globale ale petrolului au crescut cu peste 3% înainte de anunţ, iar preţul petrolului Brent s-a apropiat de 80 de dolari pe baril. Aceste sancţiuni vin pe fondul unui efort mai amplu al administraţiei Biden, care a oferit Ucrainei aproximativ 64 de miliarde de dolari în ajutor militar de la începutul invaziei.

Administraţia Biden estimează că sancţiunile recente vor accentua presiunile economice asupra Rusiei, care deja se confruntă cu o inflaţie de aproape 10% şi o prognoză economică sumbră pentru 2025 şi mai departe.

Oficialii americani au declarat că decizia de a ridica sancţiunile va aparţine în totalitate administraţiei Trump, care preia mandatul pe 20 ianuarie. Totuşi, orice inversare a sancţiunilor va necesita notificarea Congresului şi un vot de aprobare.

Administraţia Biden consideră că sancţiunile asupra energiei şi ajutorul militar oferit Ucrainei oferă viitoarei administraţii un avantaj semnificativ în negocierile pentru o pace justă şi durabilă.

Întoarcerea lui Trump la Casa Albă a generat speranţe pentru o soluţie diplomatică, dar şi temeri în Ucraina că pacea ar putea avea un preţ ridicat, inclusiv cedarea unor teritorii importante către Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62511317
Elon Musk, admonestat de Olaf Scholz, după ce miliardarul s-a amestecat în politica Germaniei

Mâna dreaptă a lui Donald Trump, Elon Musk, încearcă să influențeze politica altor state.

62511289
Un român, prins în mijlocul incendiilor din Los Angeles: „E tot ars, e tot distrus”. Cel puțin 10 oameni și-au pierdut viața

Cinci incendii ard necontrolat și acum în Los Angeles. Cel puțin 10 oameni și-au pierdut viața, dar ar putea fi mai multe victime. Pentru că, terenul nu este sigur salvatorii n-au pătruns încă în toate zonele devastate de foc.

62511255
SUA oferă 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Maduro, președintele Venezuelei, chiar în ziua învestirii sale

SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea sau condamnarea lui Nicolas Maduro în ziua în care acesta a depus jurământul ca președinte al Venezuelei, anunță BBC.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.