SUA au contestat decizia justiţiei britanice de a respinge cererea de extrădare a lui Assange

62093276
Getty

Avocaţii angajaţi de SUA au contestat în apel decizia justiţiei britanice de a respinge cererea de extrădare în SUA a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, informează miercuri dpa.

Într-o audiere desfăşurată la Tribunalul Westminster, Claire Dobbin a confirmat că echipa de avocaţi a depus apel, ceea ce înseamnă că acum dosarul extrădării lui Assange va trebui să fie tratat de Curtea Supremă britanică.

Dobbin a adăugat că Julian Assange nu trebuie să fie eliberat pe cauţiune întrucât el ''s-a dovedit a fi capabil de a recurge la amânări extraordinare pentru a evita extrădarea''. Ea a făcut astfel referire la cei şapte ani petrecuţi de Julian Assange în interiorul ambasadei Ecuadorului la Londra, unde a cerut azil pentru a evita eventuala extrădare în Suedia, ţară care l-a acuzat de agresiune sexuală.

În ceea ce-l priveşte, Julian Assange a cerut miercuri punerea sa în libertate, după ce în urmă cu două zile respins cererea autorităţilor americane de extrădare a sa în SUA.

Transferat de la penitenciarul de maximă securitate Belmarsh unde se află în detenţie, Assange a apărut la Tribunalul Westminster într-un costum sobru, având faţa acoperită de o mască sanitară.

Acuzarea a indicat că Julian Assange dispune de ''resurse'' pentru a fugi, aducând ca exemplu oferta de azil politic făcută de Mexic.

Luni justiţia britanică a respins cererea de extrădare în SUA a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, în legătură cu acuzaţii de spionaj pentru care riscă o pedeapsă de 175 de ani de închisoare.

Judecătoarea Vanessa Baraitser de la Tribunalul penal central din Londra (Old Bailey) a respins argumentele apărării în sensul că întregul proces împotriva lui Assange este motivat politic, dar a afirmat că acesta nu poate fi extrădat pentru că există un risc real că se va sinucide.

În septembrie, Michael Kopelman, un psihiatru care l-a vizitat pe Assange în penitenciarul de maximă securitate Belmarsh, din sud-estul Londrei, a declarat tribunalului că australianul de 49 de ani prezintă un risc de suicid "foarte ridicat" în cazul în care va trebui extrădat către SUA, unde este acuzat de dezvăluirea a sute de mii de documente confidenţiale.

Washingtonul l-a acuzat pe Assange de încălcarea Legii spionajului prin faptul că ar fi conspirat împreună cu fosta analistă militară americană Chelsea Manning pentru a publica o înregistrare video în care sunt văzuţi civili omorâţi de tiruri ale unui elicopter de luptă american în Irak, în iulie 2007.

Acuzat mai întâi de piraterie informatică, Julian Assange a fost inculpat în mai anul trecut pentru alte 17 capete de acuzare de justiţia americană, pe baza legislaţiei antispionaj. Susţinătorii lui afirmă că aceste inculpări constituie un pericol grav pentru libertatea presei. SUA îl acuză în special pentru că a pus în pericol unele dintre sursele lor prin faptul că în 2010 a publicat, pe WikiLeaks, 250.000 de telegrame diplomatice şi 500.000 de documente confidenţiale despre activităţile armatei americane în Irak şi Afganistan.

Audierile privind extrădarea lui Julian Assange în SUA au început în februarie, dar au fost amânate apoi cu câteva luni din cauza măsurilor de izolare adoptate la nivel naţional pentru a limita răspândirea COVID-19.

Cererea de eliberare condiţionată a lui Assange, respinsă de un judecător din Londra

 

Cererea de eliberarea pe cauţiune a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, a fost respinsă miercuri de un judecător britanic, pe motiv că există riscul să fugă din ţară, în contextul în care SUA încearcă să obţină extrădarea sa din Regatul Unit, relatează Reuters.

Judecătoarea Vanessa Baraitser a apreciat că modul de comportare din trecut al lui Assange reprezintă un motiv substanţial pentru a crede că, dacă va fi eliberat, el va încerca din nou să fugă, în contextul în care Departamentul de Stat al SUA şi-a anunţat intenţia de a face apel împotriva deciziei sale de luni, împotriva extrădării sale.

Ea s-a referit la faptul că Assange a încălcat termenii eliberării condiţionate şi a fugit la ambasada Ecuadorului din Londra în 2012 pentru a evita extrădarea în Suedia, unde era căutat atunci pentru acuzaţii de abuz sexual.

"Cred că există motive substanţiale pentru a crede că, dacă este eliberat azi, dl Assange nu se va prezenta la tribunal în cadrul procedurii de apel", a spus Baraitser.

"În ceea ce-l priveşte pe dl Assange, acest caz nu este câştigat încă. Rezultatul apelului nu poate fi cunoscut", a adăugat ea.

Articol recomandat de sport.ro
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Citește și...
UE a aprobat utilizarea vaccinului produs de Moderna. Diferențele față de vaccinul Pfizer, folosit deja în România

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) recomandă autorizarea condiţionată a vaccinului dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 de compania americană Moderna, informează DPA.

Rusia a vaccinat un milion de persoane împotriva Covid-19. Câte reacții adverse s-au înregistrat

Rusia a inoculat un milion de persoane împotriva COVID-19 cu Sputnik V, conform unui anunţ publicat pe contul de Twitter dedicat acestui vaccin rusesc, relatează miercuri Reuters.

Kim Jong Un recunoaște că țara sa se confruntă cu probleme: „Erori în aproape toate domeniile”

Kim Jong Un recunoaşte erori în „aproape toate domeniile” în strategia dezvoltării economice a ţării în deschiderea celui de-al 8-lea Congres al Partidului Muncitorilor.

Recomandări
Legea integrității a fost votată cu amendamentul Fritz. Senatorii au adoptat proiectul de care depind 770 de milioane de euro

Senatorii au adoptat prin vot Legea ANI, cunoscută și drept ”Legea integrității”, care este jalon în PNRR și de care depind aproximativ 770 de milioane de euro pentru România, termenul fiind 31 august. Senatul este cameră decizională.

Noi modificări la legea salarizării. Ce s-a schimbat în ultima variantă - surse

Noua variantă a proiectului legii salarizării bugetarilor aduce mai multe modificări față de forma anterioară, în special în ceea ce privește modul de calcul și control al sporurilor și finanțarea creșterilor salariale din sănătate.

Vești bune. Debitul Dunării este în creștere la intrarea în țară. Ce se întâmplă la Cernavodă

În timp ce România se confruntă cu o secetă prelungită care a afectat grav culturile agricole și rezervele de apă, iar centrala de la Cernavodă a fost oprită, Dunărea dă semne de revenire.