SUA acuză Rusia că a încălcat încă un tratat internațional

62113703

Şeful Pentagonului, Mark Esper, a acuzat miercuri Rusia de încălcarea tratatului Cer Deschis, lăsând să se înţeleagă că SUA ar putea denunţa această înţelegere, transmite AFP.

Esper a fost chestionat în faţa comitetului pentru apărare al Senatului american despre acest tratat, intrat în vigoare în 2002 şi care le permite celor 34 de ţări semnatare ale acordurilor Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE, precursoarea OSCE) să survoleze teritoriile respective pentru a verifica reciproc mişcările militare şi măsurile de control al armamentului.

„Sunt ani întregi de când ei trişează. Am ridicat această chestiune luna trecută în cadrul celei mai recente reuniuni a miniştrilor apărării din NATO. Trebuie să fim mai expliciţi cu privire la încălcările din partea Rusiei”, a declarat secretarul american al apărării.

„Acest tratat, aşa cum este el, mă îngrijorează mult”, a adăugat el, răspunzând unei întrebări a senatorului republican Tom Cotton în legătură cu survolurile recente pe care Rusia nu le-a autorizat deasupra enclavei ruse Kaliningrad, situată între Polonia şi Lituania, sau în apropiere de Georgia.

Bugetul pentru 2021 al Pentagonului, pe care Congresul american urmează să îl aprobe, nu prevede fonduri pentru modernizarea avionului american autorizat în mod special pentru acest tratat, Boeing OC-135 B Open Skies.

SUA au acuzat constant Rusia şi de încălcarea Tratatului privind forţele nucleare intermediare (INF), înainte ca Washingtonul să denunţe acest pact, în 2019.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62113668
Mii de migranți așteaptă să intre în UE. Erdogan se va întâlni cu Putin în Rusia

Mii de refugiaţi din Siria, Afghanistan, dar şi din alte ţări din Orientul Mijlociu şi Africa aşteaptă la o portiţă de intrare în Europa.

62113131
UE acuză Turcia că folosește migranții sirieni în scopuri politice. Reacția Ankarei

UE „respinge cu fermitate utilizarea de către Turcia a presiunii migratorii în scopuri politice”, potrivit unei declaraţii a miniştrilor de interne din blocul comunitar adoptate la încheierea unei reuniuni de urgenţă, relatează AFP.

62113528
Epidemie de coronavirus: Stare de urgență în California, unde sunt 53 de cazuri confirmate

Guvernatorul Californiei Gavin Newsom a declarat miercuri stare de urgenţă ca urmare a situaţiei provocate de epidemia de coronavirus în acest stat, unde sunt deja confirmate 53 de cazuri de contaminare, relatează Reuters.

Recomandări
Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.