Stare de alertă decretată într-o țară aflată de 5 zile în beznă. Guaido cere ajutor extern

62028008
Getty

Parlamentul de la Caracas, controlat de opoziţie, a decretat luni starea de alertă la solicitarea preşedintelui instituţiei, Juan Guaido, autoproclamat preşedinte interimar, după patru zile în care au avut loc pene de curent, informează AFP şi dpa.

"Starea de alertă este decretată pe întreg teritoriul naţional (...) din cauza situaţiei catastrofale provocată de întreruperea serviciului de distribuire a curentului electric", prevede decretul depus de Juan Guaido, care mai solicita şi "cooperare internaţională" pentru a scoate ţara din probleme.

Luni după-amiază, guvernul a anunţat că şi marţi va fi zi liberă pentru angajaţi şi elevi, în absenţa transportului şi a serviciilor de bază.

De la tribuna Parlamentului, Juan Guaido a lansat un nou îndemn populaţiei să participe marţi la proteste în capitală şi în restul Venezuelei: "Mâine, la ora trei, toată Venezuela în stradă".

Parlamentul a decretat, de asemenea, suspendarea livrărilor de petrol către Cuba, invocând necesitatea de a face"economii de energie", într-un moment în care populaţia se confruntă cu cea mai mare criză energetică din istoria Venezuelei, în pofida rezervelor uriaşe de aur negru pe care le deţine această ţară.

Conform acordurilor bilaterale semnate în timpul fostului preşedinte Hugo Chavez decedat în 2013, Venezuela trimite aproximativ 90.000 de barili pe zi aliatului său socialist în schimbul unor servicii medicale. Cu toate acestea, această cifră ar fi scăzut cu 40% din cauza crizei care îi afectează capacitatea de producţie, dar şi a sancţiunilor SUA.

Măsura este însă puţin probabil să fie pusă în aplicare atât timp cât Nicolas Maduro rămâne la putere.

Conform Constituţiei, proclamarea stării de alertă, etapă preliminară declarării stării de urgenţă, deschide teoretic calea celor aproximativ 250 de tone de ajutoare umanitare furnizate în primul rând de SUA şi stocate la graniţe, unde sunt blocate de guvernul preşedintelui Maduro, care acuză o tentativă mascată de intervenţie militară.

Duminică, preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a afirmat că recentele pene de curent reprezintă rezultatul unor atacuri cibernetice din partea SUA, explicaţie calificată drept un scenariul hollywoodian de Juan Guaido, care a denunţat în faţa parlamentarilor "corupţia şi incompetenţa serviciile publice responsabile de furnizarea electricităţii".

Pe de altă parte, luni guvernul venezuelean a primit o delegaţie din partea biroului Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului Michelle Bachelet, potrivit anunţului făcut pe Tweeter de ministrul de externe Jorge Arreaza. Şeful diplomaţiei venezuelene a precizat că discuţiile au vizat "coordonarea şi informarea despre politicile privind drepturile omului şi protecţia socială în Venezuela", conform dpa.

Departamentul de Trezorerie al SUA a sancţionat între timp o bancă din Moscova, deţinută în comun de companii de stat din Rusia şi Venezuela, în încercarea de creşte presiunea asupra regimului preşedintelui Nicolas Maduro. Conform unui comunicat de presă al Departamentului, sunt blocate toate bunurile sau participaţiile Evrofinance Mosnarbank, precum şi entităţile deţinute de aceasta în SUA sau controlate de cetăţeni americani.

Articol recomandat de sport.ro
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Citește și...
Studiu: Stima de sine este afectată de rețelele de socializare

Cercetătorii au descoperit că fotografiile, adesea editate în exces, pe care le vedem pe rețelele de socializare ne fac să ne simțim rău față de propria noastră imagine, potrivit BBC

Economia Turciei a intrat în recesiune, după ce în 2017 creștea cu 7,4%

Turcia, o mare economie emergentă percepută cândva ca o stea în ascensiune de către investitorii internaţionali, a intrat în recesiune tehnică (două trimestre consecutive de scădere) în a doua parte a anului trecut.

Zeci de pescari au fost salvați, după ce o bucată de gheață s-a desprins de țărm

Garda de Coastă a emis un avertisment pentru cei care pescuiesc pe gheața lacului Eire, din nordul statului Ohio, potrivit Fox News.

Recomandări
Noua lege a salarizării a fost pusă în dezbatere publică. Plafonul de 20% pentru sporuri rămâne în vigoare

Proiectul noii legi privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost pus în dezbatere publică, documentul propunând o reformare a modului în care sunt stabilite salariile în sectorul bugetar. 

Noi imagini cu viitura parcă apocaliptică produsă în Nepal. Există riscul unor noi inundații devastatoare

Cel puțin 360 de oameni au murit și aproape 1000 sunt de negăsit după viitura parcă apocaliptică produsă într-o vale din munții Hymalaia, la frontiera dintre Nepal și Tibet. 

Ararat-Armenia - Universitatea Craiova, LIVE pe VOYO Sport 1, joi, de la 19:00. Oltenii joacă pentru calificare

Universitatea Craiova este la un singur meci distanță de calificarea în grupa UEFA Europa League. După 1-1 pe Stadionul „Ion Oblemenco”, oltenii joacă joi, 27 august, de la ora 19:00, returul decisiv cu Ararat-Armenia, la Erevan.