Republica Moldova și-a închis spațiul aerian mai multe de trei ore după ce o dronă străină ar fi survolat țara
Alertă în Republica Moldova. Două avioane care zburau spre Chişinău au fost redirecţionate marți pe aeroportul din Iaşi, după ce autorităţile moldovene au decis să închidă temporar spaţiul lor aerian.
Spațiul aerian al Republicii Moldova s-a închis din motive de securitate la ora 11:24, după ce o dronă străină ar fi survolat țara.
Printr-un mesaj online, compania de stat Air Moldova i-a anunțat pe pasageri că orarul de zbor a suferit modificări și i-a îndemnat să își păstreze calmul.
Cel puțin două avioane care urmau să aterizeze în Chișinău au fost întoarse din drum și au aterizat la Iași. Unul aducea pasageri din stațiunea egipteană Sharm el Sheik.
Al doilea aparține companiei românești TAROM. Potrivit unor surse, pilotul a fost notificat, în timp ce se afla în zbor, că spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis. Aeronava, cu 40 de pasageri la bord, ar fi trebuit să aterizeze la ora 13:45 pe aeroportul din Chișinău, dar a ajuns în cele din urmă pe aeroportul din Iași. Același avion de tip ATR ar fi trebuit să se întoarcă pe Otopeni în jurul orei 15:30.
Situația a durat în jur de 3,5 ore. La 14:47, Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova a anunțat că spațiul aerian a fost redeschis iar zborurile au fost reluate.
Totul vine în contextul în care luni, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a anunțat că Rusia ar plănui să răstoarne guvernul din Moldova.
Casa Albă a reacționat transmițând că este alături de guvernul și poporul moldovenesc.
De cealaltă parte, Moscova susține că informațiile prezentate la Chișinău sunt false.
„Drag pasager, ţinem să te informăm despre faptul că spaţiul aerian moldovenesc a fost închis pentru o perioadă de 4 ore, iar pentru siguranţa ta, zborurile #HiSky planificate în acest interval, cu aterizare la Chişinău vor fi redirecţionate spre Aeroportul din Iaşi. Revenim cu un update informaţional”, a transmis şi compania aeriană HiSky.
„Stimaţi pasageri, în acest moment, spaţiul aerian al Republicii Moldova este închis, suntem în aşteptarea reluării zborurilor. Orarul planificat astăzi va suferi modificări.Stimaţi pasageri, cei care vă aflaţi în aeroport, la bord sau urmează să zburaţi astăzi, vă rugăm să păstraţi calmul şi să urmăriţi panourile informative din aeroport, online pe www.airmoldova.md şi www.airport.md. Vom reveni cu informaţii!”, a transmis compania Air Moldova.
Maia Sandu: Rusia pregătește o lovitură de stat, în Republica Moldova. Reacția unui partid prorus de la Chișinău
„Rusia pregătește o lovitură de stat, în Republica Moldova", anunță președinta țării vecine, Maia Sandu.
Ea susține că există un plan concret, cu diversioniști camuflați în civil, care să acționeze violent, cu luare de ostaci, pentru răsturnarea puterii de la Chișinău. Maia Sandu confirmă astfel declarațiile făcute de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit cărora, nişte documente interceptate de Kiev, arată că Vladimir Putin vrea să distrugă Republica Moldova.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sadu, spune că Rusia vrea să forțeze schimbarea puterii de la Chișinău.
Maia Sandu, președinta Republicii Moldova: „Planul pentru perioada următoare presupune acțiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care să întreprindă acțiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici. Prin acțiuni violente mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții, ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău”.
Declarațiile Maiei Sandu vin după ce în urmă cu câteva zile, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit la Bruxelles despre faptul că serviciile de spionaj de la Kiev au interceptat documente rusești care indicau că Vladimir Putin vrea să destabilizeze Republica Moldova.
Maia Sandu: „De exemplu, materialele conțin instrucțiuni despre regulile de intrare în Republica Moldova pentru cetățeni ai Federației Ruse, Republicii Belarus, Serbiei și Muntenegru”.
În acest context, Maia Sandu a cerut vigilență maximă și adoptarea, în parlamentul de la Chișinău, a unor proiecte de lege prin care Serviciul de Informații și Securitate al țării vecine să poată combate mai eficient riscurile.
Totodată, președinta de la Chișinău a făcut apel la cetățeni să-și păstreze calmul și să aibă încredere doar în informațiile oficiale.