Spania, în alertă din cauza pestei porcine africane. Autorităţile suspectează un sandviş contaminat ca sursă a focarului

62595146
Shutterstock

Spania a mobilizat sute de membri ai forţelor de ordine pentru a limita un focar de pestă porcină africană lângă Barcelona, care ameninţă exporturile de carne de porc, scrie The Guardian.

Autorităţile consideră că virusul, detectat în municipiul Bellaterra, ar putea să fi început să circule după ce un mistreţ a consumat hrană contaminată adusă din afara Spaniei.

„Probabilitatea ca originea să fie carnea rece, un sandviş sau un produs contaminat care a ajuns pe cale rutieră este mare, deoarece mulţi transportatori trec prin Bellaterra”, a declarat luni ministrul agriculturii din Catalonia, Òscar Ordeig, la un post de radio local. „Acest lucru nu a fost confirmat, dar este o ipoteză”, a precizat el.

O zonă de excludere de 6 km a fost instituită în jurul localităţii Bellaterra după ce doi mistreţi morţi au fost testaţi pozitiv săptămâna trecută la pestă porcină africană – care a fost înregistrată ultima dată în Spania în 1994 –, iar specialiştii studiază alte opt cazuri potenţiale.

Ordeig a declarat că 117 membri ai unităţii militare de urgenţă din Spania au fost trimişi în zonă şi vor lucra la dezinfectarea zonelor afectate şi la îndepărtarea animalelor, utilizând în acelaşi timp drone pentru a monitoriza situaţia.

Autorităţile au avertizat populaţia că mistreţii nu trebuie hrăniţi şi au îndemnat oamenii să sune la serviciile de urgenţă dacă găsesc mistreţi morţi.

Salvador Illa, preşedintele regional al Cataloniei, a declarat că administraţia sa a acţionat rapid şi „cu transparenţă totală” în faţa ameninţării reprezentate de această boală.

„Lucrăm în coordonare cu restul administraţiilor cu un obiectiv clar: să oprim epidemia, să ajutăm şi să protejăm sectorul şi să depăşim această situaţie de urgenţă”, a spus el. „Cer încă o dată publicului să urmeze toate recomandările guvernului catalan”, a adăugat acesta.

Exporturi ameninţate, alertă în industria din întreaga ţară

Ministrul agriculturii din Spania, Luis Planas, s-a întâlnit luni după-amiază cu reprezentanţii sectorului cărnii de porc şi le-a spus că guvernul „pune în aplicare toate mecanismele sale pentru a limita” epidemia şi pentru a minimiza impactul acesteia asupra exporturilor.

Spania, cel mai mare producător de carne de porc din UE, a exportat anul trecut produse din carne de porc în valoare de 5,1 miliarde de euro către ţările UE şi produse în valoare de aproape 3,7 miliarde de euro către pieţele din afara blocului. În 2021, în Spania au fost sacrificaţi 58 de milioane de porci, cu 40% mai mult decât în urmă cu un deceniu.

Planas a declarat producătorilor că China – care reprezintă aproape 42% din exporturile spaniole de carne de porc către ţări terţe – a oprit importurile din provincia Barcelona, dar acceptă în continuare carne din zonele neafectate din Spania.

„Este o veste bună că China exclude doar produsele din provincia Barcelona”, a declarat ministrul luni seara, adăugând că piaţa chineză valorează 1,1 miliarde de euro pentru producătorii spanioli. Planas a mai precizat că două treimi din certificatele de export ale Spaniei rămân active şi că ministerul lucrează pentru ridicarea cât mai rapidă a restricţiilor aplicate restului de producători.

Endemică în Africa, pesta porcină africană este inofensivă pentru oameni, dar adesea fatală pentru porci.

În 2018, boala a apărut în China, ţara care deţine aproximativ jumătate din populaţia mondială de porci. Până în 2019, existau îngrijorări că până la 100 de milioane de porci ar fi putut fi pierduţi. Doi ani mai târziu, prezenţa virusului a fost confirmată în Germania, una dintre cele mai mari producătoare de carne de porc din UE.

Pesta porcină africană se poate transmite prin contact direct cu animale infectate, dar şi prin intermediul unor insecte precum căpuşele. Unele guverne au identificat şi mistreţii ca vectori ai răspândirii virusului.

Virusul poate supravieţui însă luni întregi în carnea procesată şi ani de zile în carcasele congelate, ceea ce face ca produsele din carne să fie o sursă de risc major în transmiterea transfrontalieră.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62501646
Avertisment dur de la Moscova: Rusia și China nu vor permite „regimuri criminale” în Europa și Japonia

Secretarul Consiliului Securităţii Rusiei, Serghei Şoigu, a declarat marţi că Rusia şi China nu vor permite reapariţia "regimurilor criminale" în Europa şi Japonia, informează EFE.

62518618
Percheziții la Academia Diplomatică a Uniunii Europene. Trei suspecți reținuți în ancheta Parchetului European

Autorităţile belgiene au reţinut marţi trei suspecţi şi au efectuat o descindere la Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) şi la Colegiul Europei.

62595694
Sub presiunea străzii, guvernul Bulgariei retrage proiectul de buget pe 2026. Zeci de mii de oameni cer demisia Executivului

Guvernul Bulgariei a decis retragerea proiectului de buget pentru 2026, alături de bugetele pentru Asigurările Sociale de Stat și Fondul Național de Asigurări de Sănătate, în urma unor proteste ample.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.