Spania a decretat stare de urgență. Soția premierului spaniol, testată pozitiv pentru coronavirus

×
Codul embed a fost copiat

Spania, ţară în care trăiesc peste 800.000 de români, a decretat stare de urgenţă pentru cel puţin două săptămâni, după ce numărul celor care s-au îmbolnăvit cu coronavirus a crescut dramatic.

Sunt cel puţin 191 de morţi şi peste 6.000 de persoane contaminate. Numărul celor infectaţi a crescut, într-o singură zi, cu peste 1.500 de cazuri.

După Italia, pandemia de coronavirus ia amploare, mai nou, în Spania.

Pedro Sanchez, premierul Spaniei: „Astăzi vom decreta starea de urgență în toată țara pentru următoarele 15 zile. Va fi o perioadă grea și nu am luat această decizie cu ușurință, dar nu putem ignora faptul că săptămâna viitoare e foarte posibil să depășim numărul de 10.000 de persoane infectate.”

Noile restricții pentru populație intră în vigoare de luni. Astfel, circulația liberă va fi restricționată, cu excepția deplasării la locul de muncă sau pentru a cumpăra mâncare sau medicamente, pentru a merge la spital sau pentru a acorda îngrijiri persoanelor în vârstă. De asemenea, se limitează prezența în centrele comerciale, iar parcurile publice au fost deja închise. Toate activitățile din toate unitățile de învățâmânt au fost și ele suspendate.

Citește și
hoteluri inchise
Hoteluri goale în țară, din cauza coronavirusului: „Avem pierderi de 200.000 de euro”

Oamenii și-au făcut provizii pentru perioada ce va urma, așa că multe supermarketuri au rămas goale.

Bărbat: „Am fost să fac niște cumpărături.”

Reporter: „Cum vi s-a părut orașul?”

Bărbat: „Mi se rupe inima, nu am cuvinte. Tristețe, dezolare."

Cea mai gravă situație provocată de coronavirus este la Madrid, unde s-au înregistrat mai mult de jumătate dintre cazurile de îmbolnăviri din țară.

Proprietarul unui chioșc: „După cum vedeți, nu e nimeni. Sunt propriul meu angajat și am de plătit taxe. Nu ne-au oferit nicio garanție. Sper că situația nu durează mai mult de două săptămân, pentru că trebuie să muncim. Dacă nu muncim, cum o să supraviețuim?"

Toate activitățile de hotelerie, cafenele și restaurante vor fi închise publicului.

Hotelier: „Pe termen scurt au fost anulate toate rezervările, pe termen mediu au fost anulate aproximativ 80% dintre ele, pe termen lung au rămas o parte dintre rezervări."

Pentru aceste măsuri stricte, autoritățile spaniole ar putea recurge și la mobilizarea forțelor armate și, în caz de nevoie, starea de urgență ar putea fi extinsă până la o lună.

Proprietarul unui restaurant: „Nu vreau să dau afară pe nimeni. Nu vreau să-mi concediez angajații care lucrează pentru mine de mult timp și să-i trimit în stradă. Putem rezista o lună, dar dacă povestea asta durează două luni, companiile mici nu vor rezista. Vor fi două luni în care nu vom câștiga nimic, e cel mai grav. Nu vom rezista mult."

Soţia premierului spaniol Pedro Sanchez, testată pozitiv
 

Soţia şefului guvernului spaniol, Pedro Sanchez, a fost infectată cu noul coronavirus, au informat sâmbătă serviciile lui Pedro Sanchez, care tocmai anunţase plasarea în izolare aproape totală a ţării pentru a pune capăt epidemiei, relatează AFP şi Xinhua.

"Begona Gomez şi preşedintele guvernului sunt bine, se află amândoi la Moncloa", reşedinţa şefului guvernului, "şi respectă măsurile de prevenţie stabilite de autorităţile sanitare", a anunţat guvernul într-un comunicat.

Informaţia a devenit publică la câteva ore după ce Sanchez a aprobat impunerea stării de alarmă în întreaga ţară pentru următoarele 15 zile, magazinele neesenţiale, barurile, restaurantele, cinematografele, şcolile şi universităţile fiind închise.

Armata spaniolă a fost mobilizată pentru a ajuta la răspunsul la coronavirus şi a asigura provizii esenţiale, în timp ce trenurile intercity şi autobuzele şi-au redus circulaţia la 50%, în contextul în care numărul cazurilor confirmate din Spania a crescut la 6.300.

Alţi politicieni spanioli testaţi pozitiv la noul coronavirus sunt ministrul pentru egalitate, Irene Montero, partenera vicepremierului spaniol Pablo Iglesias, şi Carolina Darias, ministrul politicilor teritoriale şi funcţiunii publice, transmite Agerpres.

Santiago Abascal, lider al partidului de extremă dreaptă Vox, şi Ortega Smith, secretar general al Vox, au fost şi ei testaţi pozitiv la noul coronavirus.

Ce se întâmplă cu românii din Spania
 

Românii care muncesc în Madrid au înțeles că singura soluție de a se feri de infecția cu coronavirus este să stea în case.

Andra Pococi, româncă stabilită în Madrid: „Am supendat activitatea biroului la care lucram. Am ieșit doar la cumpărături, am cumpărat strictul necesar și stăm în casă. E puțin stresant să știi că oricum dacă ieși pe stradă nu ai ce să faci, barurile sunt închise, restaurantele sunt închise, magazinele. Doar cele alimentare mai sunt deschise, dar pază bună trece pericolul sau cum era zicala?!"

Alina este medic de familie în Spania de mai bine de zece ani. Spune că lucrează în ture istovitoare la o clinică din Madrid.

Alina Dumbrăveanu, româncă stabilită în Madrid: „Stresul este destul de mare. Nu pot să spun că e panică, ci doar că începe lumea să-și dea seama de situație și să-și ia măsuri de precauție. Toți trebuie să ne izolăm la domiciliu. Am ajuns într-un moment critic, în care nu mai trebuie să diferențiem pacienții de oamenii de rând."

Totuși, sunt și români relaxați, care ies la iarbă verde chiar și în aceste condițîi,.

Marius Epure, român stabilit în Madrid: „Nu am avut acces într-o zonă de munte, acum mergem în altă parte.”

Reporter: „Dar nu ar fi trebuit să stați în autoizolare la domiciliu?”

Marius: „Ar fi trebuit să stăm, dar nu suntem obligați. Eu am teama asta, dar uite că nu suntem destul de responsabili. Chiar și așa, ieșim puțin, să nu stăm numai în casă, undeva unde este izolat, unde nu este nimeni."

Însă, Marius nu vrea să vină acum în România.

Marius Epure, român stabilit în Madrid: „O parte dintre românii iresponsabili se întorc în țară. Eu nu mă întorc în țară, mă gândesc că îi pun în pericol pe părinți sau pe alții. Dacă mă duc de aici în România ce o să facă? O să mă pună în carantină, e același lucru și îi mai sperii și pe cei de acolo. Nu e logic? Și atunci de ce să mă duc în țară?"

Ministerul Afacerilor Externe din România îi sfătuiește însă, pe românii care se află doar în călătorie în Spania, să se întoarcă în țară.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Pandemie de coronavirus. Firmele din țară vin în ajutorul spitalelor, cu donații
Pandemie de coronavirus. Firmele din țară vin în ajutorul spitalelor, cu donații

La Iași, societatea civillă vine în ajutorul medicilor de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva".

Hoteluri goale în țară, din cauza coronavirusului: „Avem pierderi de 200.000 de euro”
Hoteluri goale în țară, din cauza coronavirusului: „Avem pierderi de 200.000 de euro”

Șase hoteluri, clasificate de la 5 la 2 stele, vor rămâne goale pentru cel puțin două săptămâni, în vestul ţării.

60 de români, veniți în țară din Italia şi Grecia: „Au fost ținuți acolo fără apă, fără mâncare”
60 de români, veniți în țară din Italia şi Grecia: „Au fost ținuți acolo fără apă, fără mâncare”

Operațiune de amploare în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce aproximativ 60 de cetăţeni români, abia întorşi în ţară, au fost duşi cu două autocare într-o zonă de carantină din Capitală.

Trump, testat pentru coronavirus. Rezultatul a fost anunțat duminică dimineață
Trump, testat pentru coronavirus. Rezultatul a fost anunțat duminică dimineață

Rezultatul testării lui Donald Trump pentru COVID-19 este negativ, iar preşedintele a anunţat sâmbătă noi măsuri pentru rezolvarea crizei sanitare, inclusiv extinderea interdicţiei de călătorie pentru Marea Britanie şi Irlanda.

Recomandări
Klaus Iohannis discută astăzi cu liderii partidelor parlamentare, pentru a rezolva criza politică. USR participă separat
Klaus Iohannis discută astăzi cu liderii partidelor parlamentare, pentru a rezolva criza politică. USR participă separat

Noua rundă de negocieri pentru formarea Guvernului, purtate de PSD, PNL și UDMR, s-a încheiat sâmbătă seară fără a se ajunge la o înțelegere.

VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit
VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit

Un accident de autocar urmat de un incendiu s-a soldat cu cel puţin 38 de morţi, sâmbătă, în statul brazilian Minas Gerais (sud-est), a anunţat poliţia, citată de AFP, potrivit News.ro.

Filmul atacului terorist din Germania, soldat cu 5 morți și peste 200 de răniți. Mărturia cutremurătoare a unei martore
Filmul atacului terorist din Germania, soldat cu 5 morți și peste 200 de răniți. Mărturia cutremurătoare a unei martore

Germanii au comemorat sâmbătă victimele atacului în care un medic a intrat cu maşina în mulţime într-un târg de Crăciun în aer liber, ucigând cinci persoane şi rănind alte 200.