Solutia de 3 miliarde de dolari prin care Crimeea va fi unita si la propriu de Rusia. Putin a anuntat miercuri investitia

61485154

Rusia va construi un pod intre teritoriul sau si Peninsula Crimeea, a anuntat miercuri presedintele Vladimir Putin, Guvernul estimand valoarea proiectului la suma de trei miliarde de dolari, relateaza AFP, citata de Mediafax.

"Ne trebuie un pod pentru automobile si trenuri", a subliniat Putin intr-o sedinta a Consiliului de Ministri, potrivit agentiei Interfax.

Traversarea Stramtorii Kerci, care atinge 4,5 kilometri in cel mai ingust punct, in estul Crimeei, al bratului de mare care leaga marile Azov si Neagra, este singura modalitate de a ajunge pe peninsula de pe teritoriul rusesc, fara a trece prin Ucraina.

Legatura este asigurata in prezent de un bac. Trenurile continua sa circule pe teritoriul ucrainean, a anuntat ministrul Transporturilor Maxim Sokolov.

El a anuntat ca un tunel este, de asemenea, in studiu.
Potrivit ministerului, citat de Intefax, proiectului ii este alocat un buget global in valoare de trei miliarde de dolari (2,16 miliarde de euro). Sursa nu a precizat ce infrastructuri include acest buget.

Un oficial local a declarat la inceputul lunii ca podul este proiectat la o lungime de 7,5 kilometri. Premierul rus Dmitri Medvedev a semnat un decret prin care incredinteza gestionarea unui grup public, BTP. Valoare evocata atunci era de 24 de miliarde de ruble (470 de milioane de euro).

Crimeea, un teritoriu cu populatie majoritar rusofona, in sudul Ucrainei, si-a proclamat independenta in urma schimbarii puterii de la Kiev si s-a pronuntat cu aproape 97% din voturile exprimate pentru alipirea la Rusia, intr-un referendum, duminica, denuntat de Kiev si Occident.

Curtea Constitutionala rusa a validat miercuri, in unanimitate, tratatul privind integrarea Crimeei in Federatia Rusa, semnat marti de catre Putin.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61485150
Cameron cere o discutie despre "excluderea permanenta a Rusiei din G8". Ce ar insemna de fapt aceasta sanctiune pentru Putin
Summitul G7, convocat luni la Haga de catre Barack Obama, ar trebui sa discute "excluderea permanenta a Rusiei" din G8, a declarat miercuri premierul britanic David Cameron in Camera Comunelor, relateaza AFP.
61485126
Experti oceanografici pentru Sky News: E posibil ca avionul pierdut de Malaezia sa NU fie gasit niciodata. Solutia propusa
Expertii care au gasit epava avionului Air France, prabusit in 2009 in Oceanul Atlantic, cred ca este posibil ca avionul Boeing 777, pierdut de Malaezia de pe radare, sa nu fie gasit niciodata.
61484990
Imagini tulburatoare in Malaysia. Rudele pasagerilor din avionul disparut, scoase cu forta de la conferinta de presa. VIDEO
Scene emotionante s-au consumat miercuri in Malaysia, unde rude ale pasagerilor din avionul disparut au fost scosi cu forta de la conferinta de presa.