Soldații israelieni au primit instrucțiuni despre cum să se comporte când îi vor prelua pe copiii eliberați din Gaza

×
Publicitate

Joi, 23 noiembrie, la ora 10 dimineața, va intra în vigoare acordul de încetare a focului în Fâșia Gaza, în termenii căruia Hamas va preda, gradual, 50 de ostatici, 30 de copii și 20 de femei. 

În schimb, israelienii vor elibera din închisori 150 de palestinieni, femei și adolescenți.

Soldații israelieni au primit instrucțiuni precise despre cum să se comporte când îi vor prelua pe copiii eliberați: să le spună pe nume ca să le inspire încredere, să nu-i ia în brațe decât dacă aceștia inițiază apropierea și să nu le dea infomații despre familiile lor, mai ales dacă veștile sunt tragice.

Pe lista celor eliberați ar putea figura o tânără și bebelușul ei, născut în captivitate în Gaza.

Târziu în noapte, la capătul a șase ore de discuții deloc consensuale, cabinetul israelian a acceptat o încetare a focului în Fâșia Gaza, pentru cel puțin patru zile.

Jake Sullivan, US National Security Advisor: ”Cred că negocierile au intrat pe direcția corecta la sfârșitul săptămânii trecute, când președintele Biden a discutat telefonic mai întâi cu premierul Netanyahu, apoi cu emirul Qatarului.”

Hamas va elibera 50 de ostatici - femei și copii- iar Israelul va scoate din închisori 150 de deținuți palestinieni - femei și adolescenți.

Trecerea de la Rafah va fi deschisă pentru mai multe transporturi cu ajutoare umanitare și combustibil.

Dominic Waghorn, corespondent Sky News: ”Guvernul israelian a aprobat acordul, dar înțelegerea poate fi anulată în urma unor obiecții ridicate de Curtea Supremă sau a unor incidente în Gaza. Familiile celor răpiți încă au în față o așteptare agonizantă.”

Printre cei eliberați s-ar afla și o fetiță cu cetățenie americană. Abigail a fost răpită din curtea vecinilor, unde fugise când au năvălit teroriștii în casa ei din kibuțul Kfar Azza. Cei doi frați mai mari, de 10 respectiv 6 ani, au stat ascunși timp de 14 ore în șifonierul din dormitor. Din dulap au auzit cum teroriștii le-au ucis părinții.

Liz Hirsh Naftali, mătușa fetiței: ”Abigail împlinește vineri patru ani. Ar trebui să fie acasă, alături de familia ei, de sora și de fratele ei. ”

Rudele celor 236 de ostatici așteaptă vești cu inima strânsă. Nataly Hand speră s-o strângă cât de curând în brațe pe Emily, sora ei de 9 ani.

Nataly Hand, sora lui Emily: ”Mă tem că voi vedea în ochii ei o privire pe care n-am văzut-o niciodată înainte. O privire maturizată a cuiva care a trecut prin momente grele.”

Maya Roman, verișoara unui ostatic: ”Atunci când vom vedea ostaticii eliberați, deși va fi dureros pentru aceia dintre noi care nu și-i vor regăsi pe cei dragi, măcar vom găși puterea de a rezista până la eliberarea tuturor.”

Sunt familii pentru care bucuria se va împleti cu tristețea. Un bărbat care are 7 rude răpite trage nădejde că își va revedea nepoții, dar e conștient că fiul lui va rămâne prizonier în Gaza: ”Cred că presiunea pe care noi, familiile, am exercitat-o asupra guvernului, a funcționat. Acum doua zile nu era deloc sigur că se va ajunge aici, unii miniștri nu ne susțineau”.

Natalie: ”Toate familiile trăiesc într-o tensiune insuportabilă. Fiecare vrea ca pe listă să fie cel drag sau cei dragi. Dar nu vom slabi presiunea până când nu vor fi aduși acasă toți prietenii răpiți de la festival, muncitorii străini, beduinii, toți, fară excepție.”

Pe de altă parte, a fost publicată o listă cu 300 de prizonieri palestinieni care ar putea fi eliberați în cadrul acordului, însă israelienii pot depune contestații. Nimeni nu uită că, în 2011, atunci când a eliberat peste o mie de palestinieni în schimbul soldatului Gilad Shalit, Israelul i-a redat libertatea lui Yahya Sinwar, considerat „creierul” masacrului din 7 octombrie.

Israelienii nu vor să repete acea greșeală fatală.

Jonathan Conricus, purtătorul de cuvând al armatei: ”Palestinienii care vor fi eliberați nu sunt teroriști de același „calibru” cu cei eliberați în 2011”.

Înainte ca acordul de încetare a focului să intre în vigoare, armata israeliană continuă neabătut ofensiva din Fâșia Gaza. În ultimele ore, forțele israeliene au încercuit tabăra de refugiați Jabalia.

Responsabili militari spun că, până acum, au fost detectate și distruse 400 dintre tunelurile în care se ascund teroriștii Hamas.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62353884
Fundația Soros acuză guvernul maghiar de antisemitism. Viktor Orban: Ungaria e cea mai sigură țară din Europa pentru evrei

Fundația Soros acuză guvernul de la Budapesta de antisemitism prin defăimarea publică a președintei Comisiei Europene, în timp ce Viktor Orban susține că Ungaria este cea mai sigură țară din Europa pentru evrei.

62404672
Cinism fără margini. Vladimir Putin cere liderilor mondiali să oprească „tragedia” din Ucraina

Vladimir Putin a declarat miercuri în cadrul summitului G20 că trebuie reflectat la o modalitate prin care să fie oprită "tragedia" războiului din Ucraina şi a susţinut că Moscova nu a refuzat niciodată să participe la negocieri de pace cu Kievul.

62404628
Prima reacție a Hezbollah după armistițiul dintre Israel și Hamas. Decizia luată de gruparea libaneză

Guvernul israelian şi Hamas au anunțat că au convenit asupra unei încetări a focului de patru zile în Fâșia Gaza. Armistițiul va începe joi, 23 noiembrie, la ora 10:00.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.