Soarta Brexitului se decide în această săptămână. Ce opțiuni are Marea Britanie

62084548
iStock

Soarta Brexitului urmează să fie decisă săptămâna aceasta, după eforturi semnificative din partea Marii Britanii și ale Uniunii Europene de a ajunge la un acord, relatează AFP.

Prim-ministrul Boris Johnson își va prezenta luni în cadrul Discursului Reginei programul de politică națională și va pune accentul pe dorința sa de a realiza Brexitul la data de 31 octombrie, conform Agerpres.

În ceea ce privește negocierile „intensive” de pe durata weekendului, atât Londra cât și Bruxellesul au transmis că nu au fost înregistrate progrese semnificative în ceea ce privește problema de la frontiera irlandeză.

„Rămâne mult de lucru pentru a depăşi impasul”, a declarat duminică negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier.
Boris Johnson a transmis că un acord este încă posibil, dar rămâne „multă muncă de depus”.

Discuţiile tehnice continuă luni, dar este prea puţin timp la dispoziţie pentru ca cele două tabere să reuşească să ajungă la un acord.

Liderii europeni se vor reuni joi şi vineri pentru un summit la Bruxelles, prezentat drept ultima şansă pentru a se putea evita o ieşire din UE fără acord sau o a treia amânare, care ar prelungi incertitudinea privind calea pe care o va urma Regatul Unit după 46 de ani în Uniunea Europeană.

Londra şi Bruxellesul nu reuşesc să ajungă la un numitor comun asupra modului în care se poate evita o revenire la o frontieră fizică între provincia Irlanda de Nord (ce face parte din Regatul Unit) şi Republica Irlanda, care va rămâne membră a UE.

După ce planul său prezentat la începutul lunii octombrie a fost respins de europeni, Boris Johnson i-a prezentat joi noi propuneri omologului său irlandez Leo Varadkar. După întâlnire, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că a primit "semnale promiţătoare" de la Varadkar, adăugând că "până şi cea mai mică şansă" de acord trebuie valorificată.

Dacă va reuşi să ajungă la un acord cu UE, Boris Johnson va avea apoi de trecut un alt obstacol - acela de a convinge parlamentul britanic, unul extrem de divizat asupra Brexitului.

Deputaţii de la Londra, care au respins deja de trei ori acordul negociat de fostul premier Theresa May, se vor reuni într-o şedinţă extraordinară pe 19 octombrie, pentru prima dată într-o sâmbătă după conflictul din insulele Falkland (Malvine) cu Argentina, din 1982.

„În comparaţie cu parlamentul britanic, un sfinx egiptean este o carte deschisă”, a comentat preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

În absenţa convenirii unui acord până la 19 octombrie, o lege adoptată în septembrie îl obligă pe prim-ministrul britanic să solicite o amânare de trei luni a Brexitului. Boris Johnson a repetat categoric că nu va cere amânarea, dar lucrurile continuă să fie neclare asupra manierei în care premierul britanic va acţiona în continuare.

Această cerere de amânare ar trebui să fie aprobată în unanimitate de celelalte state membre.

Profunzimea crizei politice este atât de mare în Regatul Unit încât alegerile parlamentare anticipate par să fie inevitabile în următoarele luni, încheie AFP.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62084540
Condamnări pentru liderii separatiști catalani, în dosarul rebeliunii din 2017

Curtea Supremă a Spaniei a pronunţat luni condamnări între nouă şi 13 ani de închisoare pentru nouă lideri separatiști, în dosarul rebeliunii din Catalonia din 2017.

62084536
Maidanezi "exportați" din România în Anglia. Veterinarii se tem că va urma un dezastru

O femeie din Marea Britanie a salvat sute de câini maidanezi care urmau să fie eutanasiați în România și i-a dus în Regatul Unit, unde au fost vaccinați și adoptați.

62084533
Contrabandă cu sânge. De ce chinezoaicele încalcă legea pentru a afla sexul bebelușilor

Un fenomen bizar a luat amploare în ultimii trei ani, în China, unde analizele celulelor fetale din sânge pentru depistarea sexului bebelușilor este interzisă.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.