Avertismentul UE privind Brexit. „Mai este încă mult de lucru”

62084057
AFP

Michel Barnier, negociatorul-șef al Uniunii Europene pentru Brexit, a declarat că „mai este încă mult de lucru” pentru a ieși din impas, cu doar 18 zile înainte de ieșirea planificată a Marii Britanii din Blocul comunitar.

Barnier a transmis că negocierile care au avut loc în weekend între Londra și Bruxelles au fost „constructive”, conform unui comunicat al Comisiei Europene, citat de Agerpres.

Michel Barnier i-a informat duminică seară la Bruxelles pe cei 27 de ambasadori din UE despre evoluţia discuţiilor sale cu Marea Britanie.

Situația trebuie „clarificată” până la summitul UE de la Bruxelles, care va avea loc în perioada 17-18 octombrie, pentru a evita ieșirea din UE fără acord sau amânarea Brexit.

Londra şi Bruxellesul nu pot să se înţeleagă cu privire la modul de a evita, după Brexit, întoarcerea la o frontieră fizică între Irlanda de Nord, o provincie britanică, şi Republica Irlanda, care va rămâne membru al UE, precum şi de a menţine pacea pe insulă, care a cunoscut mai multe decenii de violenţă.

După ce planul său pentru Brexit prezentat la începutul lunii octombrie a fost respins de europeni, prim-ministrul britanic Boris Johnson a anunțat că e dispus să facă concesii.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62084460
Planul pregătit de Franţa împotriva ISIS, după retragerea americanilor din Siria

Franţa a anunţat luni că pregăteşte măsuri pentru a asigura siguranţa armatei şi a personalului civil francez din nordul Siriei, după ce Statele Unite au început să-şi retragă trupele din zonă în urma ofensive turce lansate împotriva miliţiilor kurde.

61952314
New York Times: Rusia a bombardat intenţionat patru spitale ale rebelilor sirieni

Avioane militare ruse au bombardat patru spitale din zonele controlate de rebeli în Siria, într-un interval de 12 ore în data de 5 mai, relatează cotidianul New York Times.

62084208
Damascul trimite trupe în nordul țării în fața ofensivei turce

Armata siriană va trimite trupe în nordul ţării, în "confruntarea cu agresiunea" Turciei care desfăşoară acolo de cinci zile o ofensivă împotriva unei miliţii kurde, a anunţat duminică agenţia de presă de stat Sana, citată de France Presse.

Recomandări
Călin Georgescu
Câți bani ar avea Călin Georgescu în cele șapte conturi pe care DIICOT a pus sechestru

Călin Georgescu și soția sa, Cristela, au mers miercuri dimineață la DIICOT, pentru a doua zi la rând, pentru a asisra la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor de stocare ridicate de anchetatori.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Batrani pacaliti
Escrocherie de amploare în Capitală. Bătrâni, păcăliți că sunt grav bolnavi și puși să ia credite pentru „leac”. Ce cumpărau

Escrocherie de proporții în Capitală, mascată sub paravanul unor clinici private mai mulți bătrâni ar fi fost înșelați să creadă că sunt grav bolnavi și să plătească servicii medicale scumpe.