Sirienii sărbătoresc în stradă fuga lui Bashar al-Assad din țară. Oamenii din Damasc cântă și dansează de bucurie

×
Publicitate

Locuitorii din capitala siriană Damasc au ieşit duminică dimineaţă în stradă pentru a sărbători fuga preşedintelui Bashar al-Assad, după ce s-a aflat că acesta a fugit către o destinaţie necunoscută, relatează dpa.

În înregistrări video difuzate de social media pot fi văzuţi oameni cântând şi dansând şi persoane care trag în aer pentru a sărbători.

Locuitori din Damasc au declarat pentru dpa că mulţi soldaţi sirieni şi-au părăsit poziţiile militare.

Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), care citează ofiţeri din armata siriană, susţine că al-Assad a părăsit ţara cu avionul după ce rebelii au pătruns în Damasc duminică dimineaţă.

Ministerul Afacerilor Externe de la noi le recomandă cetăţenilor români care sunt în Siria să părăsească de urgență ţara în care se dau lupte grele chiar în apropiere de capitală. Rebelii au ajuns la doar câțiva kilomentri de Damasc, iar trupele guvernamentale au fost nevoite să se retragă din aproape întrega zonă de sud a statului.

În plus, au apărut informații că președintele Bashar al-Assad, aflat la conducere de 24 de ani, ar fi plecat din Siria.
Între timp, Donald Trump spune că Statele Unite nu trebuie „să se amestece”. În schimb, Rusia continuă să bombardează intens poziții ale rebelilor, în încercarea de a le opri avansul.

Rebelii sirieni își continuă avansul fulgerător și susțin că au cucerit mare parte din sudul țării. Între timp, armata președintelui Bashar al-Assad, împreună cu cea a Moscovei, bombardează pozițiile rebelilor.

Abu Mohammad al-Jolani, lider al rebelilor: „Iranienii au încercat să reînvie regimul (lui Bashar al-Assad) cumpărându timp. Apoi au încercat și rușii să-l susțină, dar adevărul este că acest regim este mort.”

Hezbollah, grupare șiită finanțată de Iran, care în trecut a luptat alături de Guvernul sirian, a transmis că de această dată „nu a luat parte” la confruntările cu rebelii. A anunțat touși că a trimis mai mulți combatanţi pentru a-și întări localitățile-fortăreață de la granița cu Libanul.

Serghei Lavrov, ministrul rus de extere: „Rusia sprijină armata siriană cu ajutorul forțelor aeriene de la baza din Hmeimim. Ajutăm armata siriană să contracareze atacurile teroriștilor. Care este prognoza? Nu pot să merg pe ghicite, nu este cazul să vorbim la întâmplare. Am convenit cu Iranul și Turcia să lansăm un apel puternic de sprijin și vom face pași specifici pentru a ne asigura că acest apel este ascultat”.

Doar că sprijinul Turciei se îndreaptă către opoziția dictatorului Assad.

Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei: „Toată lumea trebuie să vadă și să accepte acest adevăr: acum există o nouă realitate în Siria, din punct de vedere politic și diplomatic. Siria aparține sirienilor cu toate elementele sale etnice, sectare și religioase. Poporul sirian este cel care va decide asupra viitorului propriei țări”.

Rebelii au ajuns foarte aproape de capitala Damasc. Pun la pământ toate statuile lui Bashar al-Assad pe care le întalnesc în cale și se arată pregătiți să ia cu asalt centrul de comandă al președintelui.

Jomana Karadsheh, corespondent CNN: „Unul dintre primele lucruri pe care le-au făcut oamenii când forțele rebele au preluat orașul Alep a fost să dea jos statuia lui Bassel, un simbol al regimului Assad.”

Războiul civil din Siria durează din 2011

Războiul civil a început în Siria în 2011. Gruparea care luptă și acum pentru a cuceri întreaga țară făcea parte, pe atunci, din Al-Qaida. Între timp, liderul rebelilor suține că s-au desprins total de organizația teroristă.

Abu Mohammad al-Jolani, lider rebeli: „Trebuie să existe un cadru legal care să protejeze și să asigure drepturile tuturor, nu un sistem care să servească doar unei secte, așa cum a făcut regimul lui Assad.”

Jomana Karadsheh, corespondent CNN: „Oamenii care te ascultă s-ar putea întreba de ce ar trebui să te creadă pe cuvânt, doar sunteți un grup considerat de Statele Unite ca fiind terorist și există o recompensă de 10 milioane de dolari pentru capturarea ta. Grupul tău este considerat o organizație teroristă de Statele Unite, ONU, UE și mulți alții.”

Abu Mohammad al-Jolani, lider rebeli: „Le spun oamenilor: nu judeca după cuvinte, ci după fapte. Cred că realitatea vorbește de la sine. Aceste clasificări sunt în primul rând politice și, în același timp, greșite.”

„Situaţia din Siria este grea, dar Siria nu este prietenul nostru, iar Statele Unite nu ar trebui să aibă nimic de-a face cu asta. Nu este lupta noastră!” - a scris președintele ales Donald Trump pe o rețea de socializare.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62429993
Serghei Lavrov, întrebat despre alegerile din România: „Ştiţi, chiar nu ne pasă deloc ce fac ei acolo”

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat, întrebat despre alegerile prezidenţiale din România, referindu-se la Curtea Constituţională, că la început, a refuzat să anuleze rezultatele primului tur. 

62413605
Creatorii de conţinut de pe TikTok din SUA îşi avertizează fanii să-i urmărească pe alte platforme. Care este motivul

Creatorii americani de conţinut de pe TikTok le-au cerut urmăritorilor să se aboneze la canalele lor de pe platforme rivale precum Istagram, deţinută de Meta şi YouTube.

62397117
Washingtonul anunţă un ajutor militar suplimentar de aproape un miliard de dolari pentru Ucraina

Departamentul american al Apărării a anunţat sâmbătă un nou ajutor militar pentru Ucraina, în valoare estimată la 988 de milioane de dolari.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.