Decizie de ultimă oră a premierului Japoniei, Fumio Kishida, după ce Shinzo Abe a fost împușcat

61914178
Getty

Premierul Japoniei, Fumio Kishida, a anunțat, vineri dimineața, că își va întrerupe campania electorală, după ce fostul premier Shinzo Abe a fost împușcat. După câteva ore, Abe a murit.

Imediat după atac, premierul Japoniei, Fumio Kishida, a declarat că Shinzo Abe, predecesorul său în acest post, se afla „în stare foarte gravă”, după ce a fost împuşcat în timp ce susţinea un discurs la un eveniment electoral la Nara.

''Este un act barbar în plină campanie electorală, care este fundamentul democraţiei, iar aceasta este absolut impardonabil'', a afirmat Kishida, care a spus că se roagă pentru supravieţuirea lui Abe, fostul său mentor politic şi în mandatul căruia a deţinut portofoliul de ministru al afacerilor externe, din 2012 şi până în 2017.

Kishida şi-a întrerupt campania electorală

Potrivit dpa, Kishida a condamnat atacul ''în cei mai duri termeni'' şi şi-a întrerupt campania electorală în prefectura Yamagata (nord), întorcându-se cu elicopterul la reşedinţa sa oficială din Tokyo.

Potrivit presei, Abe a fost împuşcat, în plină stradă, de un fost membru al forţelor de apărare japoneze, fostul premier fiind atins de două gloanţe.

După câteva ore de la atac, fostul premier al Japoniei Shinzo Abe a murit.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62263253
Reuters: Ucraina cere Canadei să nu returneze Rusiei o turbină de gaz

Ucraina se opune predării de către Canada a unei turbine către compania rusească Gazprom, controlată de stat, pentru livrări de gaze naturale Germaniei.

62269419
Zelenski: Cu cât este mai mare ajutorul pentru apărarea Ucrainei acum, cu atât mai repede războiul se va sfârşi

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se arată încrezător în victoria ţării sale în războiul pornit de Rusia.

62270751
Imagini dramatice surprinse în SUA. Cinci copii și mama lor au sărit de la etajul al doilea, după ce casa lor a luat foc

Imagini dramatice au fost filmate într-un cartier din Indiana, unde polițiștii și vecinii au sărit să salveze o familie dintr-o locuință care luase foc.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Sorin grindeanu dominic fritz
PSD îi cere lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR: „A știut că fapta sa este ilicită”

Reprezentanţii PSD îi cer lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR şi la ''sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenţie ai formaţiunii'', şi să îşi caute de lucru în mediul privat.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.