Serviciu secret european: Zeci de persoane, nu sute, au murit în explozia de la spitalul din Gaza

62395021

Tirul mortal asupra unui spital din Gaza a făcut "câteva zeci de morţi", şi nu sute, a declarat miercuri pentru AFP un responsabil al unui serviciu european de informaţii.

„Nu sunt 200 sau chiar 500 de morţi, ci mai degrabă câteva zeci, probabil între 10 şi 50", a afirmat această sursă sub protecţia anonimatului, care mai crede că, "probabil, nu Israelul a făcut asta", conform "pistelor serioase" de care dispune serviciul său de informaţii.

Bilanțul inițial: cel puţin 471 de morţi

Miercuri, la prânz, Ministerul Sănătăţii al Hamas, aflat la putere în Fâşia Gaza, a raportat un bilanţ de cel puţin 471 de morţi.

„Clădirea nu a fost distrusă", a adăugat această sursă europeană. Şi "probabil că spitalul fusese evacuat anterior, la fel ca alte spitale situate în nordul Fâşiei Gazei", după ordinul în acest sens din partea armatei israeliene, a subliniat el, insistând, totodată, că "niciun element nu coroborează" faptul că sute de persoane se aflau în parcarea unde a căzut racheta.

Palestinienii şi israelienii se acuză reciproc de această tragedie.

Hamas a denunţat imediat o lovitură israeliană. Israelul, la rândul său, a negat că ar fi la originea tirului, susţinând că a fost o rachetă ratată a Jihadului Islamic palestinian, un aliat al Hamas.

„Sunt destul de multe rachete care au incidente de tir", a argumentat miercuri seară acest înalt responsabil european din cadrul serviciilor de informaţii.

SUA: Statul evreu nu este vinovat pentru acest incident

Statele Unite au citat miercuri propriile servicii de informaţii pentru a susţine, inclusiv prin vocea preşedintelui lor Joe Biden, aflat în vizită în Israel, că statul evreu nu este vinovat pentru acest incident.

„Continuăm să culegem informaţii, dar poziţia noastră de astăzi, bazată pe analiza imaginilor aeriene, a comunicaţiilor interceptate şi a informaţiilor disponibile liber, este că Israelul nu este responsabil pentru explozia care a avut loc la spitalul din Gaza", a declarat purtătoarea de cuvânt a Consiliului Naţional de Securitate, Adrienne Watson, pe reţeaua socială X (fostă Twitter). 

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62395269
Băuturile energizante vor fi interzise minorilor. În ce țară intră în vigoare această lege
Spania o ia înaintea României și interzice vânzarea băuturilor energizante către minori.  
62395250
Val de proteste în lume, după explozia de la spitalul din Fâșia Gaza. Manifestanții s-au luat la bătaie cu forțele de ordine
Explozia de la spitalul din Fâșia Gaza, pusă de Hamas pe seama Israelului, a aprins un val de proteste anti-israeliene în multe zone ale lumii.
62226306
Cât de puternică este armata grupării teroriste Hezbollah. Legăturile pe care le are cu Hamas
Hezbollahul libanez are schimburi focuri de armă cu Israelul, peste graniţă, aproape constant în ultimele zile, în cea mai gravă escaladare de la războiul lor major din 2006.