Șeful diplomației turce, noi precizări despre cazul jurnalistului Khashoggi

61994989
Getty

Șeful diplomației turce, Mevlut Cavusoglu, a declarat luni că autoritățile nu au găsit încă trupul jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, asasinat la consulatul Arabiei Saudite din Istanbul.

 

Procurorul general al regatului saudit, şeicul Saud al-Mojeb, care a sosit luni în Turcia în cadrul anchetei cu privire la elucidarea circumstanţelor uciderii lui Jamal Khashoggi, s-a întâlnit cu procurorul şef al Republicii la Istanbul, Irfan Fidan, în oraşul de pe malurile Bosforului, a indicat şeful diplomaţiei turce, adăugând că cei doi oficiali au avut un schimb de informaţii „foarte benefic” despre cazul Khashoggi, informează agenția Xinhua, citată de Agerpres.

Potrivit canalului de televiziune CNNTurk, procurorul saudit şi cel turc au făcut un schimb de dovezi şi informaţii despre uciderea lui Khashoggi, care nu a mai fost văzut după ce a intrat în consulatul saudit din Istanbul la 2 octombrie. Presa locală a informat că întâlnirea dintre cei doi procurori a durat o oră şi 15 minute.

În acest context, ministrul de Externe Mevlet Cavusoglu a subliniat importanţa cooperării dintre procurorii turc şi cei saudiţi, notează Reuters. După această întâlnire, oficialul saudit urma să se deplaseze la consulatul ţării sale din Istanbul, unde a fost comisă asasinarea lui Jamal Khashoggi.

Arabia Saudită a recunoscut în cele din urmă că jurnalistul Jamal Khashoggi a fost ucis în interiorul consulatului saudit şi că 18 persoane au fost arestate în legătură cu acest asasinat, în urma unei anchete interne în cazul respectiv.

Procurorii turci au cerut săptămâna trecută extrădarea suspecţilor pentru ca ei să fie judecaţi în Turcia, dar Riadul a declarat că ei vor fi judecaţi în Arabia Saudită.

Cu toate acestea, preşedintele Turciei, Recep Tayip Erdogan, a declarat sâmbătă că o cerere de extrădare a fost transmisă Arabiei Saudite prin intermediul Ministerului Justiţiei turc. 

Poliţia turcă şi anchetatori au efectuat percheziţii la consulatul saudit din Istanbul şi la reşedinţa consulului general, precum şi căutări într-o pădure din apropiere de Istanbul, în încercarea de a găsi corpul lui Jamal Khashoggi.

Uciderea lui Khashoggi, un jurnalist saudit de 59 de ani care colabora cu publicaţia Washington Post, a stârnit un val de critici pe plan internaţional la adresa puternicului regat saudit şi a afectat imaginea prinţului moştenitor Mohammad bin Salman. 

Potrivit preşedintelui turc, crima împotriva lui Khashoggi - un critic al prințului moștenitor - reprezintă un „asasinat politic”, comis de 15 agenţi saudiţi, dintre care unii sunt consideraţi apropiaţi de acesta. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Italia, sub cod roșu de furtună. Inundații în mai multe zone. FOTO

Mai multe drumuri din Italia au fost inundate, iar numeroase școli închise, din cauza ploilor torențiale și vântului puternic. Astfel, autoritățile au instituit un cod roșu în nordul țării, restul fiind sub un cod portocaliu de furtună.

Angela Merkel se retrage din 2021. Nu va mai candida pentru funcția de cancelar

Angela Merkel i-a anunţat luni pe colegii săi din conducerea Uniunii Creştin-Democrate (CDU) că doreşte să îşi ducă la capăt, până în 2021, mandatul de cancelar al Germaniei, informează dpa şi Reuters.

Trei surori cer ca tatăl lor să fie executat după ce le-a omorât mama: ”Este un criminal odios”

Peste 150.000 de sud-coreeni au semnat o petiţie iniţiată de trei surori care cer ca tatăl lor să fie executat pentru că le-a omorât mama, într-un caz care a intensificat dezbaterea asupra reprimării violenţelor conjugale în ţara asiatică, relatează luni AFP

Recomandări
Moscova s-a răzbunat: un angajat al Ambasadei României a fost declarat „persona non grata”. MAE, reacție rapidă

Rusia a declarat un angajat al Ambasadei României la Moscova „persona non grata”, a anunţat joi Ministerul de Externe rus, informează Interfax.

Sentința care ar fi blocat ROMATSA și traficul aerian din România, anulată printr-o decizie definitivă. S-a implicat și CSAT

Traficul aerian din România se poate desfășura normal, în urma deciziei Instanței Supreme, pentru că ROMATSA nu și-a pierdut certificatul de furnizor de servicii de trafic aerian.

Ploi torențiale, vijelii și grindină de până la 4 centimetri. Cod galben în mare parte din țară. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică, averse torenţiale însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabile în zone din Transilvania, Muntenia, Moldova şi Dobrogea.