Șeful delegației permanente a Ucrainei la NATO, după mandatul emis pe numele lui Putin: Acordurile de pace sunt excluse

62330017
Profimedia

Șeful delegației permanente a Ucrainei la NATO, Egor Cernev, a vorbit despre consecințele emiterii mandatului de arestare pe numele lui Vladimir Putin de către Curtea Penală Internațională.

El a transmis, pe pagina sa de Facebook, că în urma acestei decizii nu se mai pot face acorduri de pace.

„Mandatul de arestare emis de Curtea Internațională de Justiție de la Haga pe numele lui Putin este dovada că nu vor mai exista acorduri de pace. Compromisurile sunt excluse. Pentru elitele ruse, acesta este un semnal clar: asupra Fuhrerului lor se pune o cruce permanentă. El nu mai poate reprezenta interesele Rusiei și afacerile rusești în lume. El este o parte a problemei, nu o parte a soluției. Este, de asemenea, un pas înainte în fața vizitei lui Xi Jinping la Moscova, cu inițiativele sale de pace. Își pierde scopul. Acum, alegerea aparține elitelor ruse. Fie îl predau pe Putin în fața Curții Internaționale, fie stau lângă el. Visez să-i văd pe toți în cătușe după gratii. Acesta va fi cel mai fericit moment din viața mea”, a scris Egor Cernev, pe pagina sa de Facebook.

Amintim că vineri, Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus, Vladimir Putin. Președintele rus „este presupus responsabil pentru crima de război de deportare ilegală a populației (copii) și cea de transfer ilegal de populație (copii) din zonele ocupate ale Ucrainei în Federația Rusă”.

Apoi, diplomaţia rusă a denunţat vineri deciziile "lipsite de sens" şi "insignifiante" ale Curţii Penale Internaţionale (CPI).

 

Articol recomandat de sport.ro
Ce a făcut Bernadette Szocs în „sferturile” de la WTT Contender Istanbul 2026
Ce a făcut Bernadette Szocs în „sferturile” de la WTT Contender Istanbul 2026
Citește și...
62289402
Propaganda din Rusia a amenințat cu un atac nuclear asupra țării care îl arestează pe Putin
Margarita Simonyan, redactorul-șef al Russia Today și propagandistă rusă de top, a amenințat că Moscova ar putea lovi cu arme nucleare țara care îl arestează pe Vladimir Putin, scrie publicația ucraineană Obozrevatel.
62312165
Presa internațională: China ar putea încerca să îi aducă pe Putin şi Zelenski la masa negocierilor
Președintele rus îi poate primi nestingherit pe liderii străini dornici să-i treacă pragul. Săptămâna viitoare îl va vizita omologul sau chinez Xi Jinping.
62332414
Harta țărilor în care Vladimir Putin poate fi arestat dacă merge acolo, după ce a fost emis un mandat pe numele său
Vladimir Putin riscă să fie arestat dacă iese din țara lui, ori vizitează un stat care nu face parte din suita tot mai restrânsă de prieteni ai Rusiei.